Spania, campioana en-titre a Europei, a fost eliminată aseară de la UEFA EURO 2016TM după un meci în care a fost dominată clar de Italia!
Meciul, transmis LIVE de Pro TV, a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, fiind urmărit de peste 1.6 milioane de telespectatori la nivel național, pe întreg intervalul de difuzare, între 19:02 – 20:52. În minutul de maximă audiență, de la 20:50, peste 2.3 milioane de telespectatori urmăreau meciul dintre Italia și Spania.
Pe segmentul publicului comercial, cu vârsta cuprinsă între 18 și 49 de ani, Pro TV a fost lider de audiență cu 10.9 puncte de rating și o cotă de piață de 38.3%, următorul post clasat înregistrând 4.3 puncte de rating și 15.2% cotă de piață.
Italienii au început în forță meciul, având o serie de ocazii mari prin vârfurile Eder și Pelle. În minutul 33, Eder a executat o lovitură liberă din marginea careului, De Gea a respins în față, iar Chiellini a marcat cu poarta goală. În repriza secundă, Spania a început un atac mai clar, dar Italia a reușit să se impună și de această dată. În minutul 91, Italia a decis scorul final prin Graziano Pelle, care a marcat din 6 metri, după o centrare a lui Insigne.
Joi, 30 iunie, de la 22:00, telespectatorii vor putea urmări super meciul de 10 dintre Polonia și Portugalia!
Aplicația Știrile Pro TV aduce cele mai noi informații de la UEFA EURO 2016TM, în timp real, direct pe telefonul mobil. Scorurile, statisticile și chiar previziunile pentru meciurile de la Campionatul European de Fotbal sunt actualizate în fiecare secundă în secțiunea EuroScor. În categoria dedicată exclusiv UEFA EURO 2016TM se găsesc cele mai noi informații de la corespodenții Pro TV din Franța. Aplicația este disponibilă atât pentru dispozitivele cu sistem Android, cât și pentru iPhone.