Noul sezon din Dallas continuă mâine seară la Antena 1 cu două noi episoade.
2, 3 milioane de români s-au uitat săptămâna trecută la noile intrigi din casa Familiei Ewing și cu toții așteaptă întâlnirea din această săptămână.
Românii au fost încântați de prezența în serial a personajelor care au făcut deja istorie la Southfork Ranch, precum Bobby, Sue Ellen sau J.R, dar și de distribuția actuală care este bogată în actori din generația tânără din televiziunea americană.
Unul dintre cele mai iubite personaje din Dallas este Bobby, interpretat de carismaticul actor Patrick Duffy. De curând, într-un interviu acordat jurnaliștilor americani, actorul a povestit despre cum a reacționat soția lui, Carlyn Rosser, atunci când a văzut scenele de sex din film, dintre Bobby și Pamela.
Patrick Duffy declară: “ Atunci când am cunoscut-o pe Carlyn știam că vreau să mă căsătoresc cu ea. Totuși exista o problemă. Era căsătorită, mariajul mergea bine iar soțul ei nu era un om rău. Carlyn a avut sarcina cea mai grea. A trebuit să-i spună soțului ei despre mine. Practic soțul lui Carlyn a fost trădat dar despărțirea a fost amicală și el a lăsat-o să plece pentru mine. Uneori mă gândesc cu tristețe la acel moment. Cu toate acestea nu cred că aș fi putut proceda altfel. Nu aș putea să o rănesc niciodată pe Carlyn. Totuși știu că uneori o fac prin munca mea. Îmi amintesc că atunci când făceam seri de vizionat Dallas, la scenele de sex dintre Bobby și Pamela, Carlyn izbucnea în plâns. Atunci o luam în brațe și o asiguram că e doar un film.”
Saga familiei Ewing continuă mâine seară de la 20:30 numai la Antena 1.