Cel mai mare Spa din Bucureşti, Orhideea Health & Spa, în colaborare cu CISEROM, producătorul român de șosete, demarează campania „Happy, healthy feet”, prin care toţi clienţii care achiziționează în perioada 1 septembrie – 31 octombrie 2016 un tratament pentru picioare primesc cadou o pereche de şosete. Parteneriatul vizează o abordare integrată în ceea ce privește conceptul de sănătate a picioarelor, de la momentul tratamentului în Spa, până la păstrarea efectelor sale benefice pentru un timp cât mai îndelungat. Confecționate din materiale naturale, șosetele de Sebeș contribuie la prevenirea afecțiunilor externe precum bătături, micoze, mirosuri neplăcute sau flictene, cât și la protejarea persoanelor cu afecțiuni circulatorii periferice.
„Campania „Happy, healthy feet” urmează una din principalele direcțiile de comunicare pe care noi ni le-am propus în acest an. Pe lângă caracteristica de accesoriu fashion ne dorim ca șosetele de Sebeș să fie văzute drept o alegere sănătoasă, pentru confortul și bunăstarea picioarelor. Asocierea cu cel mai mare Spa din București vine, prin urmare, în susținerea direcției noastre de promovare. Ne dorim ca oamenii să înțeleagă și să facă diferența între produsele din materiale sintetice, care pot avea efecte negative la nivelul dermei, și materialele naturale, care permit pielii să respire și o protejează de factori externi agresivi, de la cei de mediu, pană la obiectele de încălțăminte”, a declarat Constantin Ispir, Director General CISEROM.
„În pachetele noastre de servicii avem tratamente dedicate exclusiv picioarelor. Prin urmare, acest parteneriat este justificat de serviciile pe care noi le oferim clienților, dar și prin prisma abordării noastre, aceea de a oferi inspirație pentru un stil de viață sănătos. În special după o anumită vârstă, picioarele au nevoie de o îngrijire specifică. Pielea ternă și insuficient hidratată, senzația de picioare „grele și obosite” sau circulația deficitară a sângelui sunt doar o parte dintre problemele care pot apărea. Pentru astfel de probleme, dincolo de atenția acordată în casă este întotdeauna recomandată o vizită la un centru de terapie. Clienţii noştri sunt conştienţi de acest lucru, la fel cum și noi, la rândul nostru, suntem de părere că tratamentele noastre își păstrează efectul benefic pe o perioadă mai îndelungată numai dacă protejarea picioarelor continuă şi acasă. Asocierea cu brandul românesc CISEROM transmite mesajul pe care noi ni-l dorim, acela de a pune preț pe sănătatea și îngrijirea de durată” este de părere Roxana Vișan, reprezentant Orhideea Health & Spa.
La Orhideea Health & Spa sănătatea este abordată în stil holistic, luând în considerare mișcarea, nutriția și relaxarea, combinând mijloacele terapeutice occidentale și orientale, precum și măsuri preventive ce includ un program terapeutic regulat. Orhideea Health & Spa include în tratamentele sale corporale şi trei tratamente ale picioarelor: Feet Rejuvenating Treatment, care presupune o exfoliere energică și masajul picioarelor, fiind un tratament drenant și revigorant, alungând senzatia de picioare obosite, Happy Feet Kneipp Treatment, cu efecte de decongestionare a picioarelor şi stopare a răcelii incipiente, şi Repairing Hands and Feet Treatment, concentrat pe completarea terapiilor spa prin tratamentul hidratant şi revigorant (redat de exfoliere, mască şi hidratare). Aceste tratamente sunt recomandate atât în scop terapeutic cât și estetic, tuturor celor care petrec zilnic ore în șir în picioare sau au o sensibilitate deosebită a picioarelor.
Povestea șosetelor de Sebeș a început acum 90 de ani, perioadă în care în județul Alba se dezvoltau comerțul, meșteșugurile și mici fabrici de textile (tricotaje, pielărie, pălării). Astăzi Ciserom produce în jur de 9 milioane perechi de șosete pe an, cu ajutorul celor 320 de angajați și a utilajelor de ultimă generație. Fabricate din fibre naturale, modelele Ciserom sunt alegerea colorată pentru confortul și sănătatea picioarelor tale. Șosetele vesele îți fac picioarele fericite! „Șosetele de Sebeș” se găsesc în rețelele de hypermarket-uri Carrefour Hyper și Express, Metro, Selgros, Cora, Hervis Sport, Kaufland, Real, DM Drogerie, dar și în magazine de cartier sau cu specific textil. În plus, compania deține două magazine proprii, ambele în orașul Sebeș, și vinde inclusiv online, pe platforma shop.ciserom.ro.