Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

SOS Satele Copiilor lanseaza proiectul “Impreuna pentru viitor!”

SOS Satele Copiilor, organizaţie cu 20 de ani de activitate în România şi 60 de ani de activitate la nivel internaţional, a lansat astăzi, în parteneriat cu Şcoala nr. 12 din Bucureşti al 17-lea proiect SOS în beneficiul copiilor şi părinţilor aflaţi în dificultate: „Împreună pentru viitor!”.

Obiectivul principal al acestui proiect educaţional cu o durată de trei ani este promovarea educaţiei centrate pe copil. Fiecare elev are dreptul la o educaţie de calitate. De aceea, proiectul are activităţi şi programe atât pentru elevi, cât şi pentru profesori şi părinţi. Valoarea anuală a proiectului este de 40.000 de euro, finanţare asigurată în totalitate de SOS. În anul 2010, vor beneficia de acest program 500 de copii (23 care locuiesc în satul SOS Bucureşti, 2 beneficiari ai programului SOS de întărire a familiei şi 475 de copii din comunitate), 50 de părinţi şi 23 de profesori. Un astfel de proiect a fost lansat la 24 martie 2010 la Cisnădie, unde se află un alt Sat SOS. De asemenea, acest proiect educaţional este implementat de SOS Kinderdorf International şi în alte ţări începand cu anul 2009.

Şcoala nr. 12 Bucureşti a fost aleasă ca şcoală parteneră în acest proiect având în vedere proximitatea faţă de Satul SOS Bucureşti, lucru ce va facilita folosirea infrastructurii şi a personalului ambelor părţi implicate (SOS şi scoala) în procesul de implementare a proiectului. De asemenea, cei mai mulţi copii din Satul SOS Bucureşti au învăţat şi învaţă, în prezent, la această şcoală.

“Aproximativ 25 de copii beneficiari ai SOS Satele Copiilor România învaţă la Şcoala nr.12 cu care avem un parteneriat de lungă durată. Prin acest proiect ne propunem să îmbunătăţim relaţia copil- părinte- şcoală, să creştem numărul de activităţi comune între profesori, părinţi şi elevi, să motivăm copiii să meargă cu drag la şcoală, să reducem abandonul şcolar şi să îmbunătăţim nivelul de implicare al părinţilor în problemele copiilor, prin dezvoltarea abilităţilor de înţelegere a nevoilor acestora, ca principali responsabili de îngrijirea şi educaţia lor”, a declarat Lucreţia Moldoveanu, director executiv SOS Satele Copiilor România.

SOS Maşina cu Jucării, program social mobil de tip Playbus specializat în educaţie prin metode ludice, şi SOS Centru de Consiliere şi Sprijin pentru Părinţi şi Copii Bucureşti, program de întărire a familiei, sunt parteneri interni ai proiectului.

“Proiectul “Împreună pentru viitor!” are şi o componentă de training pentru profesori cu scopul de a-i încuraja să pună mai mult accent pe educaţia centrată pe copil, pe metodele interactive şi pe dezvoltarea altor abilităţi decât cele cognitive. Prin implicarea corpului profesonal, elevii vor beneficia de meditaţii gratuite pentru principalele discipline de învăţământ (română, matematică), şi pentru limbi străine (engleză – franceză), după orele de curs, pe model after school”, a mai spus Lucreţia Moldoveanu.

În cadrul evenimentului de lansare de la Bucureşti, SOS Maşina cu Jucării a desfăşurat activităţi pentru copiii din clasa I. La eveniment, au participat reprezentanţi ai DGASPC, ai Inspectoratului Şcolar al Sectorului 1, reprezentanţi ai Şcolii nr. 12 şi ai SOS Satele Copiilor, părinţi şi elevi. 
 

Bucuresti, 29.04.2010

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.