În 2003, Kate DiCamillo scria “Povestea lui Despereaux”, un basm modern care avea să devină una din cele mai îndrăgite cărţi pentru copii, vânzându-se în aproape două milioane de exemplare. Faimosul şoricel a devenit apoi protagonistul animaţiei digitale omonime produse de Universal Pictures, din a cărei distribuţie fac parte Matthew Broderick, Dustin Hoffman, Emma Watson şi Sigourney Weaver (narator). Acum, în premieră, aventurile lui Despereaux îşi fac apariţia şi pe DVD.
A fost odată ca niciodată, în Regatul Dor, un popor care trăia în armonie şi sărbătoare, savurând din plin oale aburinde cu supă delicioasă. Până când un şoarece a căzut în farfuria reginei şi Alteţa Sa, speriindu-se, şi-a dat de îndată sufletul. Jale mare a cuprins atunci întregul ţinut şi, de supărare, regele a interzis supa şi a poruncit ca toţi şoarecii să fie nimiciţi. Iar rozătoarele care supravieţuiseră s-au făcut nevăzute. Întregul regat s-a întunecat: soarele nu se mai arăta, norii nu se mai scuturau a ploaie, totul era mohorât şi oamenii încetaseră să mai spere.
Până când vine pe lume Despereaux (voce Matthew Broderick), un şoricel care are de mic tabieturi cam neobişnuite pentru un rozător: preferă să citească şi nu să roadă cărţile de poveşti, e meloman, se recomandă “gentleman” şi e periculos de temerar, spre disperarea părinţilor şi a prietenilor săi. Spirit aventuros şi cu idealuri prea măreţe pentru lumea mică în care trăieşte, Despereaux se furişează în biblioteca regală, unde descoperă poveşti minunate, cu balauri fioroşi, cavaleri bravi şi prinţese neajutorate. În timpul “expediţiei” sale la palat, o cunoaşte pe frumoasa Prinţesă Pea (voce Emma Watson), nostalgică după lumina şi veselia care domneau în regat înainte de moartea mamei sale.
Fiindcă se poartă mai degrabă ca un om decât ca un şoarece, Despereaux e izgonit în ţinutul şobolanilor, întunecos şi rece ca o temniţă. Noroc că îl are alături pe Roscuro (voce Dustin Hoffman), un şobolan cu gusturi fine şi maniere de cavaler. Dar noul său prieten ascunde şi o altă faţă… Iar când prinţesa Pea este răpită, doar Despereaux se încumetă să o salveze. Va reuşi oare?
Regizată de Sam Fell & Rob Stevenhagen, animaţia “Povestea lui Despereaux” păstrează spiritul poveştii şi, totodată, o îmbogăţeşte şi o înfrumuseţează. Kate DiCamillo însăşi afirmă că «ecranizarea “Poveştii lui Despereaux” este o sărbătoare pentru ochi, pentru inimă şi pentru spirit. E frumoasă şi inteligentă, profundă şi emoţionantă şi are o strălucire aparte. Filmul serveşte cα testament pentru puterea speranţei şi a iertării şi ne aminteşte de esenţa poveştii, abilitatea de a ne modela sufletul şi de a ne schimba lumea».
Animaţia se lansează pe DVD însoţită de bonusuri speciale, precum Povestea Poveştii lui Despereaux, harta interactivă a Regatului Dor, top 10 al utilizărilor de urechi supradimensionate, jocurile Aventura lui Despereaux şi Construieşte-l pe Boldo ş.a. Distribuit de Prooptiki România.
{mosloadposition user10}