Sonia Simionov, prezentatoarea show-ului “Am ceva să-ți spun”, emisiune care va avea premiera, în această toamnă, la Antena 1, este campioană națională la biliard.
“Îmi plac lucrurile precise. Îmi plac logica și lucrurile pentru care trebuie să depui efort mental. Biliardul le are pe toate. În câțiva ani de joc și antrenament, am devenit vice-campioană națională. Iar anul trecut, în 2014, am reușit să câștig locul I și am devenit campioană națională la biliard”, ne-a declarat aceasta.
Biliardul nu este singurul sport pe care Sonia Simionov l-a practicat la nivel de performanță. Jurnalista a fost campioană națională la înot, la juniori, în 1997, și medaliată cu aur și argint la competiții internaționale, în 1998 și 1999. De asemenea, a fost căpitan al echipei de baschet a liceului, alături de care a câștigat două cupe județene, și a jucat, timp de trei ani, tenis de câmp. “Când făceam înot de performanță, mă antrenam șase-șapte ore pe zi. Eram un copil. Dar iubeam apa. După câțiva ani, m-am accidentat și nu am mai putut continua. Am început să joc tenis și m-am accidentat si mai tare. Am început să fac fitness, spinning, mai exact și, după trei ani, am descoperit că mă doare foarte tare spatele. Atunci am înțeles că sportul renunță la mine. Eu aș fi continuat. Așa că am ales ceva ce mă solicită, fizic, mai puțin: biliardul”, ne-a mai spus Sonia.
Și asta nu e tot. Prezentatoarea show-ului „Am ceva să-ți spun” a câștigat, acum doi ani, Cupa Presei la Tir, disciplina Pistol-mitralieră, a făcut salturi cu parașuta și are diploma de amator în scufundări la adâncimi de maximum 20 de metri.