4 din 10 biblioteci de la sate dispun doar de câteva titluri esențiale
- Peste jumătate (56%) dintre cadrele didactice din mediul rural declară că lipsa rechizitelor la începutul anului școlar afectează motivația elevilor de a participa la școală;
- Dintre comunitățile care au biblioteci, 39% dispun de resurse limitate/asigură doar câteva cărți esențiale;
- Distanța de acasă până la bibliotecă, pentru 44% dintre respondenți, necesită mijloc de transport în comun;
- Primele trei ediții ale campaniei „Dăm aripi educației“ au sprijinit 34.532 de copii vulnerabili din mediul rural să aibă acces la resurse educaționale.
Potrivit celui mai recent sondaj al Fundației World Vision România, la începutul anului școlar, copiii din mediul rural nu au acces întotdeauna la rechizitele de care au nevoie: 29% declară că nu au instrumente de scris (pixuri, stilouri,creioane), 20% nu au caiete, iar 17% nu au ghiozdane. De asemenea, potrivit cercetării, 56% dintre profesori consideră că lipsa rechizitelor este direct proporțională cu motivația elevilor de a participa la școală. Dotările bibliotecilor sunt evaluate ca având o selecție de cărți esențiale sau chiar limitate (39%), iar în ceea ce privește accesibilitatea, deplasarea către bibliotecă necesită utilizarea unui mijloc de transport (44%).
În ceea ce privește îmbunătățirea accesului copiilor din mediul rural la cărți și rechizite, 75% dintre profesori declară că acest lucru ar putea avea loc prin intermediul unor programe guvernamentale de sprijin, dar și prin sprijin din partea ONG-urilor (45%) și inițiative locale/comunitare (43%).
„E greu să te gândești că în România încă mai există copii care nu au rechizite la începutul unui an școlar și că această realitate crudă poate avea consecințe nefaste asupra dorinței copiilor de a merge la școală. Studiul acesta nu ar trebui privit doar prin prisma procentelor, ci prin prisma copiilor reali din spatele acestor procente. Mi-aș dori să vedem că, dincolo de aceste statistici, copiii au nevoie de ajutorul nostru, al tuturor, pentru a nu rămâne în urmă. Nu procentele trebuie să scadă sau, după caz, să crească, ci capacitatea acestor copii de a avea șanse egale în educație și dezvoltare. Pentru că fără educație, copiii devin adulți fără pregătire, cu șanse de angajare reduse, care își formează familii cu aceleași probleme, generație după generație.”, a declarat Mihaela Nabăr, Director Executiv World Vision România.
Cum poți ajuta copiii din mediul vulnerabil să citească
World Vision România alături de centrele comerciale din portofoliul NEPI Rockcastle derulează a IV-a ediție a campaniei „Dăm aripi educației“ prin intermediul căreia își propune să strângă și anul acesta, cărți și rechizite pentru 10.000 de copii și 500 de profesori din școli din mediile vulnerabile.
Startul campaniei a fost dat ieri, miercuri, 28 august, de Marius Manole, AMI, Denis (The Motans), Lavinia Petrea, Cosmin Stan și Costin Giurgea care au avut oportunitatea de a împărtăși cu cei 40 de copii prezenți la eveniment pasiunea lor pentru citit. În cadrul acestei întâlniri, ei au discutat despre importanța cititului în dezvoltarea armonioasă a fiecărei persoane, respectiv modul în cărțile și lectura le-a influențat viața și cariera.
Copiii prezenți nu doar că au ascultat cu interes aceste mărturisiri, dar au avut și ocazia de a participa și la o proiecție specială a unui fragment dintr-o carte clasică semnată de Jules Verne, stimulându-le curiozitatea și dorința de a explora universul literar.
“NEPI Rockcastle se implică activ în susținerea acestei campanii, dar și în numeroase alte proiecte de responsabilitate socială. Suntem partenerii World Vision România de 4 ediții ale acestei campanii, iar anul acesta s-au alăturat proiectului 18 centre comerciale, astfel încât, vom reuși, prin donațiile colectate, să acoperim școli și comunități din 25 de județe. Pentru noi este o misiune asumată să contribuim la dezvoltarea tinerelor generații, iar educația este baza unei societăți sănătoase”, a completat Roxana Baias, Group Head of Marketing NEPI Rockcastle.
Primele trei ediții ale campaniei „Dăm aripi educației“ au sprijinit 34.532 de copii vulnerabili și 2.829 de profesori din 104 școli din mediul rural
Ca urmare a derulării campaniei „Dăm aripi educației“, 104 şcoli din mediul rural au primit donaţii în cărţi şi piese de mobilier necesare pentru dotarea bibliotecilor, ajutând astfel 34.532 de elevi să descopere bucuria lecturii.
Tot în cadrul studiului menționat anterior, cadrele didactice au observat o schimbare în atitudinea elevilor față de lectură, peste jumătate dintre acestea raportând că 7 din 10 elevi și-au îmbunătățit considerabil atitudinea față de lectură în urma cărților primite. De asemenea, 52% dintre elevi au început să citească mult mai des. Sprijinul primit a avut un efect pozitiv și asupra procesului educațional în ansamblu, 70% dintre profesori subliniind că accesul la resurse noi a contribuit la o îmbunătățire semnificativă a calității și eficienței activităților de predare și învățare.
„Cărțile primite vin într-un moment de maximă necesitate. Având în vedere faptul că facem parte dintr-o școală mică, cu posibilități financiare reduse, aceste donații ne-au ajutat mult în completarea titlurilor existente în biblioteca școli. Unul dintre aspectele pozitive este că aceste titluri se adresează atât elevilor de la învățământul primar, cât și celor de la gimnaziu și acoperă mai multe domenii, nu doar texte literare. Cred și sper că prin intermediul acestor cărți vom stârni interesul elevilor pentru lectură și cunoaștere.” (Profesor, Școala Cehal, Satu Mare)
„Copiii sunt încântați de cărțile primite. Am făcut ore de lectură, oferindu-le posibilitatea să continue cititul acasă. S-au întors cu dorința de a mai împrumută și alte titluri, au prezentat și rezumate însoțite de desene foarte drăguțe. Au început să citească din plăcere iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. Mulțumiri speciale din partea copiilor!” (Prof. Dir., Școala Gimnazială Miheșu de Cămpie)
Bibliotecile din mediul rural, prin ochii Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România
„În comuna din care fac parte nu există o bibliotecă, de aceea majoritatea cărților pe le împrumut sunt de la biblioteca liceului. Biblioteca noastră este una modestă și uneori nu găsesc anumite cărți. În majoritatea timpului sunt nevoită să le cumpăr sau ocazional să le împrumut de la prietenii mei.” Andrada, membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România
„În orașul meu biblioteca nu este deloc vizitată deoarece toată lumea preferă să meargă în alt oraș să își cumpere cărți pentru că nu există diversitate. Eu prefer să citesc o carte online pentru că știu că așa o găsesc. În plus, sunt cărți foarte vechi și se pot rupe foarte ușor!” Robert, membru în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România
“Mi-ar plăcea ca în biblioteca din satul meu, pe timp de iarnă, ceaiul cald să nu fie singura sursă de încălzire până se aprinde focul, și dacă aș avea nevoie de o carte de anatomie cu ultimele descoperiri revoluționare în medicină să o pot găsi acolo.“ Mara, membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România
“Pentru că biblioteca a avut un rol atât de important pentru mine, susțin necesitatea ca statul român și autoritățile locale să aibă un rol mai activ în sporirea și modernizarea facilităților de care dispune, pentru ca în fiecare localitate să existe un astfel de spațiu.” Maria, membră în Consiliul Consultativ al Copiilor World Vision România
Să nu lăsăm pe mâine ce putem dărui azi. Unde putem umple rafturile goale
La cea de-a IV-a ediție a campaniei „Dăm aripi educației”, World Vision România își propune să doteze cu rafturi și să adune cărți pentru cel puțin 45 de școli din peste 25 de județe și să ofere sprijin pentru 10.000 de copii și peste 500 de profesori.
Campania se desfășoară în perioada 28 august – 22 septembrie în centrele comerciale NEPI Rockcastle partenere, respectiv: Mega Mall București, Shopping City Piatra Neamț, Shopping City Deva, Severin Shopping Center, Shopping City Târgu Mureș, Shopping City Ploiești, Shopping City Timișoara, Shopping City Târgu Jiu, Brăila Mall, Shopping City Buzău, Promenada Craiova, Shopping City Galați, City Park Mall of Constanța, Shopping City Satu Mare, Vulcan Value Center, Iris Titan, Pitești Retail Park și Shopping City Sibiu, în perioada 9-29 septembrie.
Cei care nu pot dona cărți sau rechizite pot susține fundația cu 4 euro pe lună, trimițând un SMS cu textul SPERANTA la numărul 8864 sau printr-o donație pe site-ul fundației: https://bit.ly/4dQIFTK.