Europenii au început deja pregătirile pentru Crăciun, iar spiritul sărbătorilor aduce, de obicei, și intenția de a dărui și de a-i sprijini pe cei care sunt mai puțin favorizați de soartă. Dar, din cauza dificultăților economice, din ce în ce mai mulți europeni sunt reținuți când vine vorba de comportamentele incluzive sau de responsabilitatea față de grupurile dezavantajate.
Revolut, super-aplicația financiară cu 25 de milioane de clienți la nivel global și peste 2,5 milioane în România, a dorit să afle care sunt planurile europenilor cu privire la sprijinirea comunității prin donații și acte de caritate de Crăciun și a realizat un sondaj, alături de Dynata. Peste 7.000 de respondenți din șapte țări europene, dintre care 1.000 în România, au răspuns la acest sondaj1.
Europenii donează din surplus. Românii sunt ”generoșii” continentului
Potrivit studiului, doar 23% dintre respondenții europeni sunt siguri de capacitatea lor de a continua să doneze către organizațiile caritabile, în special în luna decembrie, pentru a sprijini persoanele cele mai afectate de creșterea costului vieții sau categoriile sociale vulnerabile. Majoritatea respondenților (26%) ar direcționa o anumită sumă de bani către organizațiile caritabile pe care le susțin în mod obișnuit, dar numai după finalizarea achizițiilor pentru Crăciun.
Rezultatele sondajului mai arată că, dintre toți europenii, românii sunt cei mai generoși: 26% dintre participanții la sondaj au spus că vor dona și anul acesta de Crăciun, așa cum au făcut în anii precedenți, iar 37% dintre ei ar putea sprijini financiar organizații neguvernamentale, dacă le-ar rămâne niște fonduri după cumpărăturile de sărbători. De asemenea, România a înregistrat cea mai mică rată de răspunsuri „Nu mă interesează să susțin organizațiile de caritate” – 13%.
Datele interne Revolut confirmă generozitatea românilor: în ultimii doi ani, românii au donat peste 1,45 milioane de euro organizațiilor caritabile, direct în aplicație. Utilizatorii au colectat astfel prin donații a treia sumă totală, în topul piețelor unde Revolut oferă această funcționalitate. 20 de organizații caritabile globale și locale sunt prezente în funcția Donații din Revolut, pentru clienții din România, printre care: Crucea Roșie Română, Dăruiește viață, Asociația Magic, Fundația Regală Margareta a României, Hope and Homes for Children Romania, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Speranței, Code for Romania.
Pentru milioane de consumatori europeni este mai ușor să direcționeze fonduri către organizațiile caritabile relevante, cu impact în societate, prin funcționalitatea Donații. Un client poate dona instantaneu orice sumă dorește către oricare dintre aceste organizații sau poate planifica donații recurente, la termene care îi convin. Revolut colectează toate sumele donate și le transferă organizațiilor de caritate, fără nicio taxă sau comision. 100% din suma donată este depusă în contul organizațiilor.
Cât de sensibilă este generozitatea la presiunile economice?
Femeile au o atitudine practică atunci când vine vorba despre donații către cauze sociale (27,6% față de 24,9% pentru bărbați) și preferă să facă donații doar după ce au rezolvat urgențele personale sau familiale legate de sărbători. Pe de altă parte, unul din cinci europeni spune că nu este interesat să susțină organizațiile caritabile, cu cea mai mare rată de răspunsuri în Germania (30%) și cea mai scăzută în România (12,7%). Reprezentanții Generației Z sunt mult mai sensibili, față de alte segmente de vârstă, la nevoile categoriilor vulnerabile sau dezavantajate și se declară mult mai interesați să facă acte de caritate.
Ca tendință generală, dorința de a contribui la incluziunea socială a persoanelor aflate la nevoie scade pe măsură ce vârsta respondenților crește. Doar 13% dintre respondenții de 18-24 de ani declară că nu sunt interesați să ajute organizațiile caritabile, comparativ cu 22% dintre cei peste 55 de ani. Alături de români, și lituanienii se numără printre „campionii generozității” (29% au răspuns că de obicei donează și o vor face și anul acesta), precum și europenii din generația ”Boomers” (65+ ani, 28%).
În România, dacă ne raportăm la categoriile de vârstă și segmentarea regională, respondenții sub 45 de ani sunt mai generoşi decât seniorii şi românii care locuiesc în centrul ţării (32%) față de cei din alte regiuni. Milenialii (35%) și Generația Z (32%) au spus că, de obicei, donează organizațiilor caritabile pe parcursul anului și că o vor face și anul acesta. De altfel, aceste două generații au contribuit cu cel mai mare procent la donațiile făcute în ultimii 2 ani de către români prin Revolut – 82% din suma totală.
Aceeași atitudine pozitivă și responsabilă față de comunitate a fost remarcată și în rândul românilor care locuiesc în regiunile de vest și nord-est, 40% dintre respondenți declarând că ar putea dona din banii care le rămân după cumpărăturile de sărbători. Mai puțin interesate să facă acte de caritate se declară femeile (9%), respondenții cu vârste peste 65 de ani (17%) și rezidenții din nord-vestul României (14%).
Concluzia este că dificultățile economice influențează modul în care oamenii se raportează la solidaritatea socială și afectează deschiderea de a face gesturi caritabile sau de incluziune socială. Dar există încă diferite moduri de a continua să ajute categoriile sociale aflate în risc de excluziune socială, afectați de boli incurabile sau în stadiu terminal, refugiați sau fără adăpost. Pentru cei care urmăresc să dea un scop precis generozității lor, Revolut prezintă o varietate de cauze sociale către care se poate dona, direct în Donații, de la cauze umanitare globale la sprijinirea copiilor orfani sau a proiectelor de tehnologie în slujba binelui general. Iată, mai jos, o colecție de proiecte susținute de Revolut, în România, și proiectele pentru care contează pe solidaritatea românilor:
Ioan Silviu Lefter, Crucea Roșie Română: Campania „Umanitatea nu are granițe“, lansată de Crucea Roșie Română pe 24 februarie 2022, odată cu debutul conflictului armat din Ucraina, a beneficiat de un sprijin consistent din partea Revolut, care s-a concretizat prin strângerea unei sume de 833.000 de euro, din donațiile companiei și ale utilizatorilor săi – aceștia au putut răspunde prompt apelului umanitar, direcționând o sumă de bani către Crucea Roșie în aplicație, fără niciun comision. Suma a fost folosită de Crucea Roșie Română atât pentru ajutorarea cetățenilor ucraineni rămași în Ucraina, prin transporturi umanitare, cât și a celor aflați în România, care au beneficiat de consultații medicale, magazine sociale, centre de zi, tabere de socializare pentru copii și multe alte activități care să le faciliteze incluziunea socială și accesul la hrană, la sănătate, la normalitate.
Acum, odată cu relansarea proiectului Banca de alimente, contăm încă o dată pe susținerea Revolut, și ne bucurăm să avem alături astfel de parteneri în demersul nostru de a duce binele mai departe și de a oferi #HranaPentruOameni din mediile defavorizate. Banca de alimente este o Bancă de Bine, care se bazează pe solidaritate, iar obiectivul nostru principal este creșterea donațiilor și a implicării oamenilor. Pentru că Binele pe care îl face fiecare se transformă în alimente pentru cei în nevoie, dar și în hrană pentru sufletul celor care dăruiesc, te invităm să te alături acestui demers, să accesezi secțiunea de Donații a aplicației și să direcționezi o sumă oricât de mică pentru cei care se confruntă cu lipsurile și foamea în fiecare zi!
Carmen Uscatu, fondator Dăruiește Viață: Când donezi schimbi cursul unor povești reale. Cum este povestea lui Ingrid, 9 ani, și a mamei ei, Iuliana, care au călătorit 668 km de la Iași la Timișoara, atunci când Ingrid a fost diagnosticată cu leucemie. Au mers acolo pentru a beneficia de condiții de tratament moderne, într-o clinică renovată în totalitate de Dăruiește Viață cu sprijinul donatorilor. Este o poveste reală. Sunt șanse în plus pe care voi, cei care ați decis să vă implicați, le-ați oferit lui Ingrid și altor sute de copii. Pentru că fiecare donație înseamnă o șansă în plus. Pentru noi sunt câteva minute și câteva click-uri în aplicație, dar pentru alții poate însemna o viață. Vă așteptăm pe profilul Dăruiește Viață din Revolut pentru că împreună clădim și reclădim secții, spitale, speranțe.
HOSPICE Casa Speranței: De 30 de ani HOSPICE Casa Speranței a schimbat viața a peste 45.000 de pacienți și a peste 100.000 de aparținători: vieți zdruncinate din temelii de un diagnostic crunt, limitator de viață.
Fiecăruia în parte – dintre toți acești mii de oameni greu încercați –, am redat speranță, am oferit demnitate și timp blând. Și am putut face asta doar cu ajutorul celor care au ales să doneze, oricât de puțin. Așa cum și utilizatorii Revolut au făcut până-n prezent: mii de gesturi pentru care vă mulțumim și vă suntem recunoscători: noi, echipa HOSPICE Casa Speranței și ei — cei pentru care gestul vostru a fost mult mai mult decât o alegere, a însemnat încă o zi de viață trăită cu grijă și iubire, cu mai puțină durere. Numai cu ajutorul vostru, pacienții HOSPICE au început să cuantifice viața din anii lor, și nu anii din viața lor.
Avem nevoie de voi în continuare, pentru a putea oferi necondiționat și gratuit, servicii de îngrijire paliativă tuturor adulților și copiilor care suferă de boli incurabile. Vă mulțumim!
Robert Ion, Hope and Homes for Children România: Pentru noi, ca ONG ce se îngrijește de cei mai vulnerabili copii, prezența pe aplicațiile financiare ne permite să fim aproape de oameni: de oamenii care vor să facă bine, să ajute. Astfel, cu susținerea donatorilor, putem fi la rândul nostru în continuare aproape de copiii de care ne îngrijim de aproape 25 de ani – copiii din orfelinate și cei aflați în risc de a fi separați de părinții lor.
Acum, în preajma Sărbătorilor, utilizatorii Revolut pot ajuta un copil mai puțin norocos să rămână cu o amintire frumoasă de Crăciun. Aceasta poate fi un cadou mult dorit, o masă cu bunătăți, o carte sau poate însemna rămânerea copilului alături de familie, în cazul celor aflați în risc de abandon, din cauza situației familiale dificile. Printr-o donație directă sau prin donarea de mărunțiș odată cu realizarea unei tranzacții, gândurile și dorințele copiilor din grija noastră pot prinde viață și pot aduce bucuria pe care fiecare copil ar trebui să o poată trăi de Crăciun.
Ioana Petrea, Fundația Regală Margareta a României: Singurătatea și lipsa resurselor sunt cele mai grave probleme ale vârstnicilor din România. Mulți dintre vârstnicii de lângă noi, adesea invizibili, trăiesc adevărate drame, afectați de pierderea celor dragi, de neputință, lipsuri materiale, boli supărătoare sau izolare. Ajunși la o vârstă înaintată fără ajutor, așteaptă zile în șir ca cineva să le calce pragul ori ca telefonul să sune pentru a auzi o voce. Pentru ei un sprijin practic, material sau emoțional este esențial pentru un trai decent. Pentru a susține 5.000 de persoane vârstnice din proiectele Fundației Regale Margareta a României, sunt necesare resurse și implicare din partea comunității. Mulțumim clienților Revolut care se implică în aceste povești și trimit donații prin aplicație în susținerea vârstnicilor singuri.
Bogdan Ivănel, fondator Code for Romania: Suntem o organizație de tehnologie civică. Construim soluții digitale la probleme sociale. Facem asta de mulți ani în România. Am ajutat milioane de români prin soluții ca Știri oficiale, Date la zi, Vot Diaspora. În ultimele 9 luni, aproape toată energia noastră a mers înspre a construi infrastructura digitală de care refugiații ucraineni aveau nevoie. Până acum am reușit să sprijinim peste 1.2 milioane de refugiați ucraineni. Mulțumim clienților Revolut care ne sunt alături și donează prin aplicație, împreună putem face pași importanți în dezvoltarea de ecosisteme digitale atât de necesare umanității.
Diana Podaru, SOS Satele copiilor: Sunt aproape 30 de ani de când la SOS Satele Copiilor România oferim protecție, grijă și dragoste copiilor care nu mai au familia alături sau riscă sa o piardă. Am dăruit copilărie acolo unde a fost ce mai mare nevoie de ea. Suntem fericiți că, din vara anului 2022, Familia SOS s-a mărit prin preluarea Fundației Casa Mea Prejmer, din județul Brașov. Acum, peste 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți să crească armonios în familiile lor sau în Căsuțele SOS, alături de frații sociali și Mamele SOS. Alte mii de beneficiari sunt parte din proiectele derulate de asociație, inclusiv din programul SOS de urgență pentru familiile din Ucraina. Mulțumim din suflet, Revolut și vă suntem recunoscători! Mulțumim că ne ajutați să transmitem mesajul nostru către cât mai mulți oameni de bine.
Acum, la final de an, dorim să vă amintim tuturor că avem nevoie în continuare de ajutorul vostru. Prin intermediul aplicației Revolut, fiecare utilizator poate face fapte bune și poate oferi un sprijin copiilor aflați în dificultate.
1. Aceste rezultate fac parte dintr-un studiu mai amplu, derulat de Dynata pentru Revolut, în octombrie 2022, la care au participat peste 10.000 de respondenți din 10 țări la nivel internațional. Eșantionul a fost reprezentativ la nivel de gen, vârstă, țară/ regiune.