Cererea mare de produse și servicii după ridicarea restricțiilor Covid-19 și conflictul din Ucraina au dus la o creștere accelerată a inflației, până la pragul de 14,5% la finalul lunii mai, potrivit Institutului Național de Statistică, erodând situația financiară a românilor. Doar o parte au primit măriri salariale de la începutul anului, însă în 90% din cazuri sub rata inflației, ceea ce a dus la o scădere semnificativă a puterii de cumpărare, chiar și de 50%, conform unui sondaj realizat pe platforma de recrutare BestJobs.
Doar 37% dintre respondenți au primit o mărire salarială de la începutul anului și alți 12% au fost sprijiniți de angajator prin beneficii extrasalariale, precum tichete de masă sau prime ocazionale. Restul de 51% nu au beneficiat de nicio creștere a venitului lunar care să-i ajute în lupta cu inflația, dar un sfert au primit promisiunea unei majorări salariale din partea angajatorilor, care însă nu s-a materializat până în prezent.
Atât angajații care nu au primit o creștere salarială, cât și cei pentru care mărirea nu acoperă nivelul inflației spun că se gândesc să aplice și la alte joburi pentru a compara ofertele salariale (aproape 44%), iar peste 19% dintre respondenți au în plan să discute cu angajatorul pentru a găsi soluții.
„Chiar dacă cele mai recente date statistice oferite de INS arată o creștere a câştigului salarial mediu net de 11,4% pentru luna aprilie 2022, realitatea este că angajații resimt mult mai puternic decalajul dintre nivelul salariului și cel al prețurilor de pe piață. Situația nu este mai strălucită nici de partea angajatorilor, întrucât se văd nevoiți să suplimenteze bugetele de salarii sau să adopte noi strategii care să le permită să își mențină nivelul de producție.
Chiar și în ciuda acestor presiuni economice, piața muncii este în cel mai dinamic punct în care a fost în ultimii doi ani și jumătate, atât din punct de vedere al ofertelor, cât și din cel al aplicărilor, iar această mobilitate nu poate fi decât un semn bun pentru economia românească”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs.
Majoritatea angajaților consideră că o creștere salarială între 10 și 30% ar echilibra situația lor financiară
56% dintre angajați sunt de părere că o mărire de salariu cuprinsă între 10 și 30% ar putea diminua efectele inflației în cazul lor, în timp ce aproape un sfert consideră că au nevoie de o mărire de 31-50%. Pentru 20% dintre angajați, situația lor financiară ar necesita o majorare de peste 50% ca să își poată menține stilul de viață. În acest sens, 1 din 10 angajați români plănuiește să ia proiecte profesionale pe lângă job, pentru a-și suplimenta veniturile și pentru a acoperi nivelul actual al inflației.
Conform sondajului BestJobs, 44% dintre angajații români spun că nivelul de trai li s-a modificat simțitor, pe motiv că prețurile au crescut în egală măsură atât în cazul alimentelor, bunurilor de larg consum, produselor vestimentare, cât și cazul utilităților și carburanților.
Sondajul a fost efectuat în perioada 27 mai-19 iunie pe un eșantion de 1.451 de utilizatori de internet din România.