Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Solutiile pentru companii de la G Data primesc o noua certificare Virus Bulletin

99,33% – rată de detecţie on-demand, categoria Trojans

Testul comparativ al britanicilor de la Virus Bulletin din luna iunie a adus la linia de start 28 de producători de suite de securitate pentru companii. Printre acestea s-a aflat şi G Data AntiVirus Business 10.5, soluţia îmbunătăţită de specialiştii germani a versiunii 10, lansată cu ocazia târgului CeBIT de la Hanovra. Rezultatele reieşite în urma testului arată câteva cifre impresionante, unele neatinse de ceilalţi producători participanţi: detecţie de 100% la categoria Wildlist, 100% la Polymorphic viruses, 99,33% la Trojans, niciun rezultat fals pozitiv şi un scor final de 93% (RAP). Testele europene scot în evidenţă clasarea constantă în topul celor mai performante soluţii a pachetelor de securitate G Data, indiferent dacă vorbim despre soluţii adresate utilizatorilor casnici sau, cazul de faţă, soluţii cu management centralizat adresate companiilor medii şi mari.

Toate soluţiile au fost testate pe sisteme identice dotate cu procesoare AMD Phenom II x2550 de 3.11 GHz, 4 GB RAM şi hard disk dual 80 şi 500 GB SATA ce au rulat pe sisteme de operare Microsoft Windows 2008 Server R2 Standard Edition. Din review-ul dedicat G Data realizat de John Hawes reies simplitatea şi uşurinţa în instalare, excelenta optimizare a scanarilor fişierelor scanate anterior şi faptul că este surprinzător de “light“, neafectând performanţele memoriei şi ale procesorului.

Soluţiile G Data adresate companiilor au fost foarte bine primite şi de piaţa românească, după lansarea celei de-a unsprezecea generaţii, impactul acestora regăsindu-se în interesul crescut arătat de administratori din marile companii şi din instituţiile de stat, interesaţi de o securitate sporită şi eficienţă în administrarea reţelelor de care răspund. Un procent ridicat dintre cei care au asistat la o demonstraţie live a funcţionalităţilor soluţiei de vârf, G Data EndpointProtection, un alt membru al familiei de produse G Data 2011, s-au declarat plăcut impresionaţi de uşurinţa cu care pot fi setate reguli pe întreaga reţea, pe grupuri sau pe fiecare client (utilizator al reţelei) în parte. Scanarea cu două motoare ce funcţionează şi se actualizează independent, controlul aplicaţiilor (whitelisting), controlul dispozitivelor (stick USB, hard disk extern, dispozitive de stocare, etc…), controlul accesului la Internet, noua tehnologie Cloud, filtru de conţinut pentru mai mult de 80 de categorii deja selectate, firewall-ul administrabil centralizat şi, nu în ultimul rând, preţul accesibil pentru orice companie, plus posibilitatea plăţii în rate lunare, fac din aceasta una dintre cele mai dorite soluţii de securitate de pe piaţă.

Bucuresti, 15.07.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.