Agora Media SA organizează vineri, 30 ianuarie 2009, conferinţa „Soluţii pentru Administraţia Publică”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 9.30, în Bucureşti, la Hotel Intercontinental, sala Rapsodia.
Conferinţa ATC îşi propune să informeze autorităţile din administraţia publică despre programe şi strategii şi să le prezinte soluţii concrete, implementate deja în instituţii similare sau care pot fi implementate în administraţia publică.
Prezentările şi dezbaterile din cadrul conferinţei se vor axa pe conceptele şi soluţiile IT&C de ultimă oră legate de nevoile sectorului public.
Organizatorii vă aşteaptă să dezbateţi împreună direcţiile prioritare de informatizare a administraţiei, cât şi pentru a vedea care sunt soluţiile practice propuse de furnizori.
Cine participă la conferinţă
– Directori de IT (CIO şi mangeri IT) din administraţia centrală şi locală
– Reprezentanţi de la ministere, care se ocupă de programele IT şi implementarea acestora în diverse domenii
– CIO şi manageri IT din agenţiile guvernamentale şi alte organisme guvernamentale
– Reprezentanţi ai unor asociaţii profesionale
– Directori generali ai unor companii care au ca obiect de activitate sectorul IT
Despre conferinţele ATC:
Conferinţele de Tehnologie Agora (ATC) reprezintă o suită de manifestări menite a prezenta soluţii concrete pentru administraţia publică centrală şi/sau instituţiile financiar-bancare, telecom, utilităţi şi marile companii. ATC sunt organizate în Bucureşti împreună cu instituţii ale statului (MCSI, ASSI), sau cu instituţii specializate (Institutul Bancar Român, CIO Council).
ATC sunt organizate în parteneriat cu revista IT Trends, numărul revistei care precede conferinţa fiind dedicat temei respective.
{mosloadposition user10}