Evenimentul „Solutii pentru Dezvoltarea Durabila a Autoritatilor Publice Locale”, Editia 2 Muntenia si Dobrogea, organizat de catre agentia BTL Design si trustul de presa Agora Group, impreuna cu Federatia Autoritatilor Locale din Romania (FALR), Asociatia Oraselor din Romania, Asociatia Municipiilor din Romania, Asociatia Comunelor din Romania, a avut loc joi, 31 martie 2011 la Ploiesti.
In calitate de vorbitori oficiali au participat: Doru Maldin – Reprezentant, Asociatia Oraselor din Romania, Cornel Nanu – Vicepresedinte, Asociatia Comunelor din Romania si Minodora Farcas – Consilier, Primaria Ploiesti.
In deschidere, Lavinia Georgescu, Director sucursala CEC Bank Ploiesti, a subliniat importanta accesarii fondurilor europene, aceasta fiind o prioritate nationala. Principalele programe de interes pentru administratiile publice locale sunt PO Regional, Programul National de Dezvoltare Rurala, POS Mediu, PO Dezvoltarea Capacitatii Administrative.
Petronel Chiriac, Chief Financial Officer Ager Leasing, a prezentat solutiile de finantare oferite pentru investitii in flote auto si autospeciale, producerea energiei electrice si termice, reutilarea spitalelor, IT & C, modernizarea retelei de transport public local. In continuare, Carstea Stelu, Autoritatea de Management pentru Programul National de Dezvoltare Rurala, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, a prezentat rezultatele programului de dezvoltare rurala dupa 3 ani de la lansare, precizand ca provocarile pentru anul 2011 sunt: „inceperea functionarii Grupurilor de Actiune Locala si selectarea primelor proiecte, lansarea pachetului de agricultura ecologica, in cadrul masurii 214 incepand cu aceasta primavara, lansarea masurilor 322 si 125, componenta de inundatii, lansarea masurii 122 -Imbunatatirea valorii economice a padurii- in toamna acestui an”.
Aurelia Simion, Sef Serviciu Reglementari Tehnice, Directia Generala Tehnica in Constructii – Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului a prezentat facilitati destinate izolarii termice a locuintelor oferite de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Turismului, iar Cornel Popescu, Director national vanzari produse termoizolante, ADEPLAST, a vorbit despre materiale de constructii folosite in izolarea termica a locuintelor. „Factorii responsabili de pierderile termice sunt: peretii exteriori, mansarda, podul, terasa, fundatia cladirilor, ferestrele si usile, planseul peste subsol. Pentru a economisi energia este necesara o izolare corecta a cladirii, prin imbunatatirea termoizolarii peretilor exteriori, ferestrelor, acoperisului, subsolului”.
Lavinia Georgescu a incheiat sesiunea de prezentari, oferind solutia creditelor pentru reabilitare termica. “Acestea sunt oferite pe o perioada de 60 de luni, acoperind max. 90% din devizul de executare a lucrarilor, dar nu mai mult decat echivalentul in lei, inclusiv TVA a 1.850 EUR/camera de locuit. Printre avantajele reabilitarii termice a cladirilor de locuit se numara: imbunatatirea aspectului urbanistic, crearea de noi locuri de munca in domeniul constructiilor, reducerea cheltuielilor cu combustibilii si a facturii de intretinere si faptul ca nu este necesara alocarea de resurse financiare din partea autoritatilor locale pentru lucrarile de reabilitare“.
“Gasirea surselor de finantare si reducerea costurilor sunt prioritatile de azi ale administratiei publice locale. La Ploiesti am prezentat solutii de finantare bancara si de leasing impreuna cu o solutie de reducere a consumului de energie prin termoizolarea locuintelor care vin in ajutorul administratiei publice locale si al cetatenilor”, a declarat Ion Radu, Manager BTL Design.
Evenimentul a fost promovat cu ajutorul partenerilor media Telegraful de Prahova, Stiriprahova.ro, PrahovaBusiness, Incomod,, PRWave, PRWave Directory, MediaLook, Agora News, IT Trends.
{mosloadposition user9}