permite institutiilor financiare sa prevada eficient pierderile generate de credite, intr-o multitudine de scenarii
Aplicaţia asigură managementul proactiv al riscului şi facilitează respectarea standardelor internaţionale de raportare financiară IFRS 9 şi a cerinţelor Basel III şi Dodd-Frank
Noutăţi
· Oracle a prezentat recent Oracle Financial Services Loan Loss Forecasting & Provisioning, o nouă aplicaţie de analiză statistică ce ajută companiile care oferă servicii financiare să prevadă cu precizie pierderile generate de credite şi să calculeze provizioanele pentru împrumuturi neperformante pentru a facilita respectarea noilor cerinţe normative.
· Oracle Financial Services Loan Loss Forecasting & Provisioning oferă modele de calcul predefinite şi posibilităţi de testare la stres care le permit instituţiilor financiare să prevadă eficient pierderile generate de credite în condiţii normale şi în multiple scenarii la limită şi să calculeze provizioanele pentru pierderile din împrumuturi în modalitatea cerută de International Accounting Standards/International Financial Reporting Standards (IAS/IFRS) şi de reglementările Basel III şi Dodd-Frank.
· Cu ajutorul noii aplicaţii de analiză, instituţiile financiare pot satisface cerinţele IFRS şi Basel III în privinţa metodelor de provizionare anticiclice, deoarece aceasta foloseşte tehnici avansate de modelare a fluxului de numerar şi metode predefinite şi/sau proprii pentru a calcula provizioanele generale şi specifice pentru împrumuturile neperformante.
· De asemenea, aplicaţia sprijină o abordare proactivă faţă de respectarea normelor şi a strategiilor interne de gestiune a riscului. Motorul de gestiune a fluxului de numerar şi metodologiile pre-configurate le permit companiilor de servicii financiare să gestioneze eficient planurile de capital şi să ia decizii strategice informate despre pierderile generate de credite şi gestiunea provizioanelor pentru toate tipurile de produse.
· Companiile pot analiza provizioanele prin intermediul unui set extins de dashboard-uri şi rapoarte predefinite care facilitează analiza amănunţită până la cel mai mic nivel pentru luarea unor decizii proactive şi mai informate, precum şi pentru generarea simplificată a rapoartelor cerute de organismele normative.
· Ca parte a suitei Oracle Financial Services Analytical Applications, Oracle Financial Services Loan Loss Forecasting & Provisioning suportă o viziune globală asupra companiei în ceea ce priveşte poziţia de risc a creditului unei instituţii, prin intermediul unei platforme uniforme de gestiune a riscului.
· Oracle Financial Services Loan Loss Forecasting se conformează în întregime celor mai recente principii Basel III, Dodd-Frank şi IAS/IFRS şi suportă calculele care iau în considerarea jurisdicţii multiple.
Citat relevant
· „Institutiile financiare au nevoie de o abordare globală a managementului împrumuturilor neperformante, precum şi un plus de rapiditate pentru a răspunde la alte cerinţe legale legate de provizioanele pentru împrumuturi neperformante. Oracle Financial Services Loan Loss Forecasting & Provisioning respectă ambele cerinţe”, a declarat S. Ramakrishnan, group vice president and general manager, Oracle Financial Services Analytical Applications. „Aceasta aplicaţie robusta facilitează respectarea normelor şi are o viteză de reacţie sporita prin intermediul modelelor computaţionale predefinite şi a posibilităţilor oferite de testarea în condiţii de stres. La fel de important, permite strategii proactive de gestiune a riscului cu o abordare prin intermediul dashboard-urilor care ajuta, în aceeaşi măsură, profesioniştii din domeniul riscului şi managerilor de linii de business să înţeleagă condiţiile normale de bază definite şi scenariile de stres, procesul de calcul şi, cel mai important, rezultatele scenariilor.”
Resurse relevante
· Oracle Financial Services
· Oracle Financial Services Analytical Applications
· Intraţi în contact cu Oracle Financial Services pe Twitter
· Alăturaţi-vă comunităţii Oracle Financial Services Community pe Facebook
· Abonaţi-vă la canalul YouTube al Oracle Financial Services
Despre Oracle în diferitele industrii
Soluţiile Oracle destinate industriilor pun în valoare portofoliul de produse de primă clasă al companiei pentru a trata procese complexe de business specifice serviciilor financiare, facilitând lansarea pe piaţă a produselor, reducerea costurilor şi câştigarea unui avantaj competitiv.