10 dintre cele mai urmărite one-man show-uri din repertoriul unteatru, parte dintre ele reinterpretate sub forma unor exerciții teatrale și muzicale filmate în spații neconvenționale, se pregătesc de întâlnirea cu publicul din întreaga țară, prin intermediul platformei VoD cinematic.unteatru.ro.
Producțiile sunt disponibile online, în secțiunea dedicată SolitAct, unde vor putea fi urmărite gratuit până pe 10 noiembrie.
În vremuri în care distanța dintre public și atmosfera din sala de spectacol devine din ce în ce mai mare, teatrul are nevoie să se adapteze noului context pentru a continua să existe. 2020 a schimbat regulile jocului, oferind din ce în ce mai multe valențe ecranelor calculatoarelor, televizoarelor și telefoanelor.
Convențiile se renegociază, iar instrumentele necesare dezvoltării unei noi producții, astfel încât aceasta să devină nu doar accesibilă publicului, ci și atractivă privitorilor, sunt tot mai numeroase.
Sălile de teatru s-au mutat în sufrageriilor celor care aleg în continuare să urmărească spectacole create pentru a fi jucate pe scenă.
Pentru a le oferi spectatorilor o experiență de vizionare cât mai autentică, unteatru a lansat o nouă provocare în rândul artiștilor, invitându-i să reinterpreteze câteva dintre monodramele montate în ultimii 10 ani pe scena teatrului independent.
Colecția de exerciții SolitAct reunește 10 astfel de monodrame, toate filmate și montate la o calitate premium, unele în sala unteatru, altele în spații neconvenționale, indoor și în aer liber.
O întâlnire aproape personală cu protagoniștii unora dintre cele mai apreciate one-man-show-uri, fiecare dintre cele 10 producții va aduce privitorul față în față cu personajul, într-o încercare de a micșora distanța impusă de contextul actual.
Richard Bovnoczki, Radu Iacoban, Sabrina Iașchevici, Valentina Zaharia și Alex Ștefănescu se numără printre actorii care au acceptat invitația de readuce în casele iubitorilor de teatru cele 10 povești privite dintr-un nou unghi.
Pentru că nimeni nu ar trebui să se simtă cu adevărat singur, după vizionarea producțiilor online, spectatorii sunt invitați să intre în dialog cu artiștii invitați, trimițând impresii despre cele 10 exerciții la adresa de email cinematic@unteatru.ro.