Doamnelor si domnilor parlamentari,
Mă văd nevoit să vă prezint o situaţie deosebit de gravă creată în SRTv din cauza faptului că instituţia este în acest moment lipsită de Consiliul de Administraţie. Compania NBC Universal, cu care SRTv are un contract pe şase ani, contract semnat încă din anul 2004, ameninţă SRTv cu aplicarea sancţiunilor prevăzute în contract, dacă actul adiţional pentru anul şase de contract nu este semnat imediat. Aceste sancţiuni ar însemna pierderea a câtorva milioane de euro şi retragerea licenţelor pentru toate filmele şi serialele pe care SRTv le are de la această companie.
Având în vedere faptul că cel care a demis Consiliul de Administraţie este Parlamentul României, el este şi cel care are responsabilitatea de a rezolva imediat această problemă.
În aceste condiţii, vă solicit ca, dincolo de interesele politice, în acest moment de criză în care fiecare leu contează, să puneţi interesul public deasupra intereselor personale şi să daţi mandat Comitetului Director al SRTv ca, în cursul săptămânii viitoare, să poată aproba semnarea actelor necesare bunei derulări a contractului.
Alexandru Sassu
Director General
{mosloadposition user10}