Agora Media organizează joi, 9 iulie 2009, ora 09:30, o nouă ediţie SolePAD (Soluţii Eficiente pentru Afaceri Durabile) la Sibiu. Conferinţa va avea loc la hotel Continental Forum, sala de conferinţe Paris, şi se adresează companiilor din judeţele Sibiu şi Alba. La eveniment sunt invitaţi Constantin Trihenea, Prefectul Judeţului Sibiu, şi Klaus Iohannis, Primarul Municipiului Sibiu.
Conferinţele din cadrul Roadshow-ului SolePAD încearcă să răspundă problemelor concrete cu care se confruntă în prezent mediul de afaceri din România, prin prezentarea celor mai performante soluţii IT&C şi de finanţare.
Secţiunea dedicată soluţiilor IT&C de reducere a costurilor va fi deschisă la SolePAD Sibiu de Ovidiu Seceleanu, ESS SPO Manager în cadrul HP, cu prezentarea „Soluţii de virtualizare HP pentru IMM”. În continuare, Sabina Uţă, Manager Regional Vânzări în cadrul Romtelecom, va prezenta pachetele de „Soluţii de comunicaţii” oferite de Romtelecom pe segmentul IMM. Următoarele trei prezentări din program se vor desfăşura sub umbrela Microsoft România. Ramona Fălămaş, Manager de proiect în cadrul Indsoft, va prezenta un „Sistem informatic integrat e-administraţie, premisă a modernizării serviciilor publice”. Elisabeta Moraru, EUGA Project Manager, Microsoft România, va vorbi despre „EUGA – Proiecte din fonduri structurale: exemple de depuneri şi reuşite”, iar Marius Ţurlea, Crescendo, va susţine prezentarea cu tema „Comunicaţii unificate. Acum”.
După o scurtă pauză, Radu Crahmaliuc, Country Manager Reprezentanţa Brother România, va trece în revistă „Soluţiile multifuncţionale Brother de eficientizare a activităţii în birourile moderne”. În continuare, Florin Raclariu, Market Development Manager în cadrul Intel, le va vorbi participanţilor despre „Noi tehnologii INTEL pentru infrastructuri IT eficiente”.
Cele două prezentări din finalul conferinţei vor aduce în discuţie cele mai noi detalii privind accesarea de finanţări pentru IMM-uri. Codruţ Cojocaru, Consilier în cadrul OTIMMC Braşov, va prezenta „Fondurile nerambursabile bugetare”, în timp ce Ana-Maria Gagiu, Consilier OIPSI în cadrul Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, va oferi informaţii despre „Fonduri structurale – Proiecte IT pentru dezvoltarea afacerii”.
SolePAD Sibiu este promovat cu sprijinul partenerilor media IT TRENDS, Agora News, Zile şi Nopţi, Kiss FM, MediaLook, PRwave Directory şi PRwave. Alţi parteneri: BSA (Business Software Alliance) şi Byblos.
Nu uitaţi, joi, 9 iunie 2009, ora 9.30, Agora Media vă aşteaptă la Sibiu, hotel Continental Forum, sala de conferinţe Paris, cu cele mai noi informaţii pentru IMM-uri competitive.
{mosloadposition user10}