Deficitul în continuă creștere al programatorilor IT pe piața românească contribuie la dezvoltarea business-ului Software Development Academy (SDA), cea mai mare academie de programare IT pentru adulți din Europa Centrală și de Est, compania ajungând la un număr de 100 de traineri IT numai în România. SDA, prezentă pe piața românească din ianuarie 2018, și-a crescut numărul de traineri IT de la 26 la peste 100 de profesioniști IT în cursul anului 2019.
Creșterea a fost determinată de cererea din ce în ce mai mare pentru organizarea de IT Bootcamps în toate orașele importante din România, cu precădere în Cluj, București și Iași. În 2019, un număr estimat de 1.000 de adulți au urmat cursurile de programare ale academiei în România.
Conform estimărilor Comisiei Europene, anul viitor va exista un deficit de 900.000 de profesioniști IT în Uniunea Europeană. SDA apreciază că, până la sfârșitul anului 2020, deficitul de programatori și testeri software din România ar putea ajunge la 40.000 – 50.000 de profesioniști, numărul final depinzând de doi factori cheie – creșterea migrației profesioniștilor IT din România către piețele occidentale și rapiditatea cu care companiile antreprenoriale non-IT vor căuta să se transforme în companii orientate către tehnologie. Acești doi factori vor fi susținuți și de realitatea că universitățile din România nu reușesc să formeze suficienți profesioniști IT anual. Potrivit studiului realizat de TalentUP comandat de SDA, universitățile românești oferă în medie 9.000 de absolvenți IT pe an, cel mai mare număr, de 1.850, provenind de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Deși SDA este prezentă pe 8 piețe din Europa, compania a remarcat cea mai dinamică dezvoltare pe piața românească și se așteaptă ca în 2-3 ani, piața din România să depășească piața Poloniei, țara de origine. Creșterea numărului de traineri IT, care sunt profesioniști activi IT și care predau cursuri studenților SDA în timpul lor liber, va fi fundamentală pentru susținerea acestei creșteri.
„Suntem constant impresionați de rezultatele înregistrate de SDA pe piața din România. Considerăm comunitatea trainerilor noștri IT ca fiind coloana vertebrală a afacerii noastre și încurajăm toți programatorii cu înclinație către predare și pasiune pentru împărtășirea cunoștințelor către studenți să ni se alăture misiunii de formare a următoarei generații de profesioniști IT români. Pentru 2020 am planificat peste 90 de cursuri în diferite orașe din România, astfel vom avea cu siguranță nevoie continuă de noi talente în echipa SDA”, a declarat Piotr Mazur, CEO al Software Development Academy Romania.
Rolul unui trainer IT este esențial, deoarece reprezintă SDA în fața clasei de studenți, care este de obicei formată din 15-20 de studenți. Cursurile pe care aceștia le predau sunt Java, Python sau Software Tester, care se pot desfășura pe o durată între 3 și 7 luni. Toți instructorii SDA sunt selectați în baza experienței profesionale și a cunoștințelor practice, iar aceștia profesează în domeniul programării IT în paralel cu predarea cursurilor. Vârsta medie a acestora este cuprinsă între 30 și 40 de ani. O mare parte dintre traineri se află la Cluj (29 de instructori), București (22) și Iași (20), dar există traineri în toate orașele în care SDA își desfășoară activitatea, inclusiv Craiova, Oradea, Constanța, Galați precum și Chișinău în Republica Moldova.
Având în vedere creșterea constantă a deficienței de profesioniști IT și dificultatea de a angaja și de a reține profesioniștii din acest domeniu, SDA se așteaptă ca, în anii următori, procesul de recrutare și integrare să se adapteze la realitățile pieței și în România. Nu va mai fi eficient din punct de vedere al costurilor sau al timpului pentru departamentul de HR să concureze pentru aceiași profesioniști prezenți deja în piață, iar companiile vor fi nevoite să înceapă să caute talent IT în alte părți. Astfel, va fi de preferat, atât în ceea ce privește resursele umane, cât și rata de retenție a angajaților, să le fie oferită angajaților actuali cu experiență non-IT posibilitatea de a învăța noi abilități într-un mediu controlat, stimulându-le astfel creativitatea și crescându-le motivația. În plus, programele de reconversie profesională vor ajuta companiile să obțină un scor foarte ridicat în ceea ce privește imaginea lor de angajatori, arătând pieței că sunt deschise să investească în dezvoltarea abilităților angajaților săi.
Astfel, în 2020, SDA planifică introducerea unei noi linii de business în România, o colaborare B2B cu multinaționale locale care au permanent nevoie de specialiști IT dar nu reușesc să acopere această necesitate. Prin colaborările de tip B2B, SDA își propune să crească numărul de studenți instruiți pe an cel puțin dublu față de anul acesta. SDA are deja experiența implementării unor astfel de parteneriate atât pe piețele poloneze, cât și pe cele scandinave. Potrivit SDA, piața românească are un potențial unic pentru organizarea de IT Bootcamps, datorită numărului mare de multinaționale care și-au stabilit sediul în România.
În Europa, SDA colaborează cu peste 200 de companii IT globale, oferindu-le acestora absolvenți instruiți, și colaborând la programe educaționale comune, care au ca scop creșterea forței de muncă din sectorul IT. Unul dintre proiectele de referință ale academiei este colaborarea cu Nordea Bank, unde SDA de câțiva ani consecutivi derulează atât proiecte de reconversie profesională, cât și de perfecționare. Pentru reconversie profesională, SDA recrutează oameni noi din piață pe care îi instruiește în domeniul IT conform cerințelor specificate de Nordea Bank și pe care îi susține ulterior în procesul de integrare în companie. Pentru proiecte de perfecționare, SDA organizează sesiuni de instruire interne pentru transformarea angajaților non-IT în profesioniști IT.
Conform raportului din 2017 publicat de McKinsey Global Institute “Jobs lost, jobs gained: workforce transitions in a time of automation” (Locuri de muncă pierdute, locuri de muncă câștigate, tranziții ale forței de muncă într-o eră a automatizării), până în 2030, maxim 375 de milioane de muncitori, adică aproximativ 14% din forța de muncă globală, ar putea fi nevoită să își schimbe locurile de muncă datorită faptului că digitalizarea, automatizarea și progresele înregistrate în domeniul inteligenței artificiale întrerup fluxul natural al câmpului muncii.