Potrivit Softlead, platforma de tip marketplace care ajută companiile din România să aleagă aplicația software potrivită pe baza ADN-ului Digital, cele mai importante tendințe în achiziții și implementări software vor fi marcate de obiective măsurabile dedicate creșterii și dezvoltării.
- Obiectivele de business vor genera decizia de achiziție software
În contextul schimbărilor fiscale și ale incertitudinii economice pentru câteva sectoare de activitate, companiile din România vor lua decizia achiziției și implementării aplicațiilor software potrivite în funcție de obiectivele de creștere/dezvoltare, de oportunități sau de problemele de business existente. Astfel, achizițiile software vor fi privite ca investiții sustenabile, ce vor contribui la eficientizarea costurilor sau la creșterea productivității interne. - Companiile vor avea nevoie de leadership agil
Potrivit Gartner, în 2024, companiile vor avea nevoie de aplicații software care să protejeze obiectivele de creștere în timp ce acestea vor genera valoare adăugată. Deciziile rapide, dar informate, bazate pe date, statistici și algoritmi ce indică sezonalitate sau recurență au nevoie de soluții software care să poată capta informațiile, care mai apoi să poată fi analizate și gestionate eficient.
- Top management-ul va ghida procesul de achiziție
În special în cazul companiilor de tip IMM, decizia de achiziție software aparține segmentului de management, care are o privire de ansamblu a nevoilor companiei și care are nevoie de acces la date și statistici în timp real pentru a lua decizii inspirate. Conform datelor Softlead, în 2023 a fost identificată o tendință evidentă și în cazul companiilor mari, unde transparența cifrelor devine un pilon important în fluxul decizional.
„Creșterea interesului segmentului de top management pentru a-și cunoaște ADN-ul Digital și pentru a lua decizii obiective și sustenabile bazate pe acesta este un semn al educării pieței de consum de aplicații software. Acest lucru va conduce, în timp, la îmbunătățirea ratei de succes a proiectelor IT, precum și la eficientizarea proceselor și activităților interne ale fiecărui tip de organizație.” Alexandra Roată, Co-Founder Softlead. - Finanțarea achizițiilor software prin granturi. Peste 10.000 de companii vor accesa fonduri în 2024 pentru digitalizare
Apetitul pentru tehnologii avansate, de tipul AI (Artificial Intelligence), pentru roboți care eficientizează activitățile repetitive – RPA (Robotic Process Automation) sau pentru analiza predictivă se va transforma în proiecte digitale reale cu ajutorul accesării fondurilor și granturilor dedicate. - Creșterea apetitului pentru AI (Artificial Intelligence)
Conform Gartner, până în anul 2026, 30% dintre aplicațiile software noi vor integra tehnologii AI. În prezent, doar 5% dintre aplicații includ module sau funcționalități bazate pe inteligența artificială. Acest trend se află la baza creșterii consumului de AI inclusiv la nivel local, în rândul companiilor medii și mari. - Apetitul va crește pentru aplicațiile software existente
Digitalizarea companiilor se poate face fie prin alegerea aplicațiilor software existente (de tip SaaS – Software as a Service sau On Premise) sau prin dezvoltarea de la zero a soluțiilor software personalizate. Conform datelor Softlead, peste 94% dintre cerințele de digitalizare generate prin intermediul platformei vizează aplicații software existente, care pot necesita actualizări sau personalizări și doar 6% dintre cererile de ofertă se adresează serviciilor de software development.
Potrivit previziunilor Gartner, piața soluțiilor software de tip SaaS (Software as a Service) va ajunge la 243 milioane de dolari în 2024, cu 18% mai mult decât în anul anterior, ceea ce confirmă interesul crescut al companiilor pentru digitalizarea eficientă și rapidă. - Companiile care au în plan digitalizarea vor alege furnizori IT cu experiență în domeniul lor de activitate
Experiența furnizorilor IT în implementarea aplicațiilor software în anumite industrii reprezintă una dintre cele mai importante caracteristici care contează în procesul de selecție. Acest criteriu poate fi regăsit în module și funcționalități software specifice, în aplicații software 100% dedicate unui domeniu de activitate sau în servicii de consultanță în implementare specializată.
Articole recomandate:
Raportarea privind durabilitatea va impune un nou model de business în companii și va influența acce...
Comisia aprobă o schemă de ajutoare de stat în valoare de 578 de milioane EUR pentru sprijinirea înt...
Unghii fragile din cauza frigului. Cum să ai grijă de unghiile tale iarna și să le întărești?
Tommy Hilfiger îi aduce împreună pe Sofia Richie Grainge și Damson Idris în campania de sărbători
Quadra Casa aduce în premieră internațională, la București, noua colecție GESSI Haute Culture
Data Core Systems lansează ThirdSeer: soluția esențială pentru conformitatea cu NIS2 și DORA
Black Friday 2024 a adus o creștere de +31% YoY în vânzări pentru magazinele Gomag
Rowenta sărbătorește 140 de ani de inovație și excelență