Compania poloneză SMYK All for Kids, unul dintre cei mai mari retaileri din segmentul de jucării, îmbrăcăminte, încălțăminte și accesorii pentru copii, deschide un nou magazin în Craiova, în cel mai nou mall din România. Retailerul ajunge astfel la 30 unități pe piața locală, pe fondul creșterii cererii pentru produse pentru copii.
Noua unitate SMYK este deschisă pe 5 octombrie, în Promenada Craiova (Calea Severinului, nr. 61), unde ocupă o suprafață de 460 mp. Odată cu noul magazin, SMYK All for Kids își consolidează poziția în regiunea de sud a țării, unde retailerul polonez are alte 11 magazine, în Prahova, Târgoviște, Craiova, Slobozia și București.
“Cu entuziasm anunțăm deschiderea noului magazin SMYK All for Kids în Craiova, un oraș cu potențial de dezvoltare, fiind cât mai aproape de clienții noștri. Magazinul din Promenada Craiova este al doilea magazin SMYK din acest oraș, deservind o comunitate solidă de clienți care doresc produse competitive și la îndemână, în locații accesibile. Ne bucurăm să aducem, așadar, în comunitatea din Craiova și din regiunea Oltenia o destinație unică pentru toate nevoile și dorințele copiilor și părinților lor. Magazinul nostru SMYK All for Kids este conceput pentru a oferi o gamă variată de produse și servicii, de la hăinuțe și jucării până la accesorii, cărți și multe altele. Suntem dedicați misiunii de a crea un mediu prietenos și plin de inspirație pentru familii, unde părinții pot găsi tot ceea ce au nevoie pentru creșterea și îngrijirea celor mici, iar copiii pot descoperi o lume plină de aventuri și distracție”, declară Sorin Stancu, director general SMYK All for Kids România.
Noua unitate a retailerului polonez are o echipă de 8 angajați pregătiți să ofere părinților consultanță și sugestii în ceea ce privește achizițiile pentru copii.
Cu ocazia inaugurării, în noul magazin va fi desfășurată o campanie cu reduceri de 20% la toate articolele cu preț întreg: îmbrăcăminte, încălțăminte, accesorii și jucării, între 5 și 8 octombrie, în limita stocului disponibil. De asemenea, în aceeași perioadă, primii 150 de clienți primesc cadou diverse produse surpriză. În plus, vor fi premii surpriză pentru clienții care se înscriu în programul de fidelitate în primele trei zile de la deschiderea magazinului, până pe 8 octombrie inclusiv. Totodată, inagurarea magazinului va fi marcată cu activități pentru copii: face painting și modelaj baloane în intervalul 12:00-18:00 în perioada 5-8 octombrie.
După cum și-a obișnuit publicul, oferta noului magazin SMYK din Promenada Craiova include o gamă variată de produse, de la articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, accesorii pentru copii realizate sub brandul propriu, Cool Club.
De asemenea, un segment important al ofertei SMYK îl reprezintă jucăriile interactive și educaționale pentru toate vârstele, atât cele produse sub brand propriu, SMIKI, cât și cele aparținând unor mărci globale cunoscute, precum LEGO, Mattel, Hasbro etc.
Oferta este completată de articole de puericultură: cărucioare, scaune de mașină, scaune de masă, produse cosmetice, articole esențiale în creșterea și îngrijirea celor mici în primii ani .
Promenada Craiova va fi deschis pe 5 octombrie, devenind cel mai mare centru comercial din județul Dolj, cu o gamă diversă de magazine pe o suprafață de peste 70.000 mp și o capacitate de 2.100 de locuri de parcare.
Programul de funcționare al noului magazin SMYK All for Kids din incinta Promenada Craiova este între orele 10:00 și 22:00, de luni până duminică.