SMSO, platformă ce oferă servicii de mobile marketing și SMS pentru companii, vine cu sfaturi pentru comercianții care vor să apeleze la acest canal de comunicare pentru finalul de an. Astfel, pentru că se așteaptă și la o creștere a fluxului de mesaje comerciale, compania a pregătit reduceri speciale pentru luna aceasta.
În luna decembrie, în general, se înregistrează cifre record în ceea ce privește volumul de SMS-uri trimise, comparativ cu alte perioade ale anului când companiile au, în medie, un flux de două până la patru SMS-uri pe lună. Discutăm aici de afaceri în domenii precum retail, e-commerce, curierat, utilități, servicii sau sănătate, în special cele care se adresează direct consumatorului final.
Sezonul de iarnă este unul al promoțiilor, iar afacerile au un interes crescut pentru a promova campaniile pregătite pentru această perioadă. De aceea, campaniile prin SMS pot reprezenta una din strategiile prin care mesajele ajung repede și eficient la consumatorii vizați. Aceste campanii cresc exponențial fluxul de SMS-uri, dat fiind faptul că pentru fiecare mesaj trimis este generată o serie de alte patru SMS-uri cu scop operațional precum cele de confirmare și livrare a comenzii, dar și cele bancare și de procesare a plăților.
De la un an la altul, trendul observat de specialiști este de creștere pentru comunicarea prin SMS. Chiar și companii cu profil B2B apelează tot mai mult la astfel de servicii, prin intermediul cărora țin legătura cu partenerii de afaceri sau cu angajații. Aceste companii sunt preponderent din domeniul serviciilor financiare de leasing, transporturi, IT și altele.
Pentru ca aceste campanii prin SMS să fie eficiente, specialiștii SMSO recomandă companiilor să fie atente la frecvența cu care sunt trimise, relevanța informațiilor pentru consumatori, dar și oferirea de avantaje în exclusivitate pentru acest canal de comunicare. De asemenea, extrem de important este ca mesajele de tip SMS să fie trimise în intervalul orar 9:00–19:00, în așa fel încât să coincidă cu intervalul alocat orelor de muncă.
SMSO anunță oferte speciale de cost pentru companii, în luna decembrie
SMSO a pregătit pentru luna decembrie o campanie specială dedicată companiilor, prin intermediul căreia oferă un pachet mai mare de SMS-uri, la cost standard. Campania pornește de la ideea că în această perioadă comercianții vor comunica mai mult și vor avea mai multe mesaje de transmis către consumatori.
„Știm că sfârșitul de an și, în special, luna decembrie este una în care cei mai mulți dintre noi sunt preocupați de diverse achiziții. De aceea, punem la dispoziția companiilor un pachet cu mai multe SMS-uri în așa fel încât să păstreze comunicarea cu consumatorii. Ne așteptăm ca în această perioadă traficul să crească cu pânCătălin Sporișă la 50% față de lunile anterioare când nu avem sărbători. De asemenea, față de anul precedent, ne așteptăm la un consum mai mare de SMS-uri dat fiind faptul că vânzările s-au mutat semnificativ în mediul online, iar interacțiunea directă din magazin a scăzut”, a declarat Cătălin Sporiș, fondator SMSO.
Dat fiind faptul că pandemia a redus semnificativ mobilitatea, specialiștii SMSO recomandă inclusiv magazinelor offline să folosească campaniile de tip SMS targetate, pentru a anunța promoțiile și ofertele pe care le desfășoară în această perioadă. Mesajul este citit în medie în cel mult trei minute, ceea ce face ca acest tip de campanii să aibă o eficacitate crescută.
SMSO a pregătit pentru această perioadă trei pachete speciale: Bronze, Silver și Gold. La fiecare pachet a fost adăugat un bonus cu SMS-uri la costul standard. Astfel, pentru pachetul Bronze, bonusul este de 500 de SMS-uri la un cost de 175 euro, pachetul Silver include un bonus de 1.000 de SMS-uri pentru 360 de euro, iar pachetul Gold oferă un bonus de 2.000 de SMS-uri pentru 1.100 de euro. Costul unui SMS oscilează între 0,029 și 0,026 euro. Pagina de campanie este disponibilă aici.
Despre SMSO
SMSO este o platformă locală de comunicare prin SMS pe telefonul mobil, care se adresează business-urilor din România, își plănuiește extinderea la nivel internațional. Serviciile acoperă opțiunea de SMS pentru o gamă variată de nevoie ale companiilor, precum campanii de fidelizare, mesaje informative pentru consumatori, mesaje pentru servicii bancare și multe altele. Detalii complete pot fi consultate pe site companiei, aici.