Pentru al patrulea an consecutiv, Smithfield România continuă implementarea programului „Adoptă o școală”, destinat sprijinirii instituțiilor școlare de învățământ primar și gimnazial și oferă sprijin financiar în valoare de aproape un milion de lei.
Demarat la inițiativa Smithfield România și în parteneriat cu Inspectoratele Școlare județene Timiș și Arad, proiectul vizează îmbunătățirea continuă a procesului educațional și a condițiilor de studiu în școlile din cele 2 județe și presupune acordarea de sprijin financiar pentru implementarea unor proiecte specifice de investiții în reabilitarea și renovarea infrastructurii școlare, achiziții și dotare cu noi echipamente didactice IT&C și de învățământ la distanță sau amenajarea de spații de joacă și sport.
„De peste 15 ani, investiția în educație reprezintă pentru Smithfield România una dintre prioritățile prin care susținem dezvoltarea comunităților din care facem parte. Ultimul an a fost unul foarte dificil pentru sistemul de învățământ, din cauza măsurilor luate împotriva pandemiei de coronavirus. Am decis să rămânem în continuare alături de cadrele didactice și de elevi, ajutând unde a fost nevoie la realizarea unei infrastructuri IT eficiente care să permită învățământul la distanță, dar și la pregătirea optimă a școlilor pentru reîntoarcerea fizică a elevilor în bănci”, a declarat Goran Panici, Director General Smithfield România.
În anul școlar 2020/2021, prin intermediul Programului „Adoptă o școală” au beneficiat de sprijin financiar un număr de 34 de unități școlare de învățământ primar și gimnazial din județele Timiș și Arad, însumând aproximativ 10.000 de elevi și cadre didactice. Sumele alocate de Smithfield România pentru implementarea programului în acest an școlar se apropie de 1 milion de lei (930.000 RON). Ele au fost repartizate în funcție de dimensiunile unităților de învățământ.
De la demararea acestui program, în 2017 și până în prezent, Smithfield România a investit peste 2.48 milioane de lei în programul „Adoptă o școală”.
Lucrările de investiții din actuala ediție a programului „Adoptă o școală” sprijinit de Smithfield România vor fi finalizate până la terminarea anului școlar 2020-2021.