SmartPoint, companie independentă de consultanţă în comunicare şi relaţii publice cu operaţiuni la nivel regional (Bulgaria, Croaţia, România, Serbia şi Slovenia) a semnat parteneriatul pentru serviciile de comunicare cu eMAG, cel mai mare magazin online din România.
“Nouă ani de prezenţă pe piaţa locală ne-au arătat că satisfacţia clienţilor nu este legată numai de produsele şi serviciile directe pe care le oferim, ci şi de modul în care comunicăm. Am ales SmartPoint pentru că am apreciat expertiza şi rigoarea pe care le-au demonstrat în comunicare şi pentru că ne-am dorit un partener bine familiarizat cu piaţa pe care activăm,” a declarat Radu Apostolescu, director de marketing eMAG.
“Pe lângă a fi cel mai mare magazin online din România, eMAG este şi unul dintre fondatorii pieţei locale de profil. Suntem încântaţi să putem comunica în prezent pentru zece parteneri care au o prezenţă remarcabilă pe segmentele în care activează pe piaţa de tehnologie,” a declarat Cătălin Pătrăşescu, managing partner SmartPoint.
SmartPoint va dezvolta strategia de comunicare şi va asigura serviciile de comunicare corporate şi de produs, de relaţionare media şi de organizare de evenimente pentru eMAG.
“Experienţa pe care am dezvoltat-o pentru companii din domeniul tehnologiei ne fac să fim încrezători în succesul noului parteneriat. Într-un mediu cu schimbări rapide la nivelul obiceiului de consum al informaţiei, adaptarea strategiei şi obiectivelor de comunicare va fi esenţială, în special într-un segment foarte dinamic cum este comerţul online,” a declarat Anamaria Chiriachez, PR Director SmartPoint.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}