Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

smart fortwo 2010: Noua generatie smart fortwo – un stil incitant, confort si grija fata de mediu

Noua generaţie smart fortwo va fi lansată în toamna lui 2010 cu un look fresh în interior, un exterior optimizat şi motorizări şi mai prietenoase cu mediul. Pentru exterior se poate opta pentru o noua gamă de şapte culori, incluzând, pentru prima oară, o vopsea mată foarte „trendy“. Opţiunea tridion safety cell este acum disponibilă în alb, iar noile nuanţe de roşu şi albastru extind gama de culori disponibile pentru plafonul versiunii cabrio. Luminile opţionale LED pentru condusul pe timp de zi şi noile jante din aliaj oferă şi mai multe opţiuni de personalizare. Materialele şi culorile moderne, cât şi noul design al cabinei definesc ambianţa de înaltă calitate a interiorului maşinii cu două locuri. Sistemele de informare, comunicaţii şi divertisment disponibile pentru noua generaţie smart fortwo dispun acum de tehnologia de ultimă oră. Vehiculele sunt propulsate de motorizări pe benzină de 45 sau 52kW care au fost modernizate şi care stabilesc acum noi standarde, înregistrând emisii de CO2 de mai puţin de 100g/km. Datorită emisiilor de doar 86g/km, smart fortwo cdi îşi păstrează poziţia de top în calitate de campion CO2.

Brand-ul smart nu presupune doar un autovehicul inteligent pentru oraş, cu un concept inovator şi un design distinct care l-au făcut simbolul auto al unui stil de viaţă; ca iniţiator de tendinţe, smart fortwo redefineşte de mai bine de un deceniu mobilitatea urbană individuală. El combină responsabilitatea faţă de mediu şi înaltele standarde ecologice cu acel „joie de vivre“ şi un nivel ridicat de divertisment. Cu dimensiunile sale compacte, acest autovehicul de două locuri ocupă un spaţiu de neegalat atât pe drum, cât şi în parcare. Noua generatie smart se poate astfel lăuda cu o funcţionalitate de ultimă oră şi cu tehnologii orientate către viitor, ecologice, care transportă pasagerii confortabil şi în siguranţă.

Mai mult de 1,2 milioane de unităţi smart fortwo au fost livrate clienţilor din momentul lansării primului model, în 1998. Astăzi, clienţi din 43 de ţări de pe 5 continente se pot bucura de popularul autovehicul. Pe parcursul anului 2010, smart fortwo va fi lansat în Argentina şi Indonesia, aducând numărul ţărilor la 45.

Reuşitele ulterioare au confirmat că smart se află pe calea cea bună în ceea ce priveşte „abordarea smart”, generatoare de tendinţe. Spre exemplu, legat de design, smart fortwo a primit mult-doritul premiu Red dot pentru design excepţional şi şi-a găsit locul în Muzeul de Artă Modernă de la New York înainte de a lua calea străzilor din SUA în 2008. Sau în privinţa ecologiei: înregistrând doar 86 de grame de CO2 per kilometru, smart cdi este campionul CO2, iar smart se poate mândri cu cel mai scăzut consum la nivel de flotă. Mai mult decât atât, smart este un pionier în sectorul vehiculelor electrice, redefinind mobilitatea urbană cu zero emisii. Sau în materie de mobilitate inovativă: în cadrul programului „car2go”, în Ulm, iar de acum şi în capitala texană, Austin, maşini smart fortwo pot fi închiriate de către oricine, la orice oră, pentru o mică taxă. Acest nou concept de mobilitate, care a câştigat premiul ÖkoGlobe pentru ecologie, are un succes remarcabil şi face şofatul în oraş la fel de simplu ca folosirea unui telefon mobil. De asemenea, în ceea ce priveşte atitudinea faţă de viaţă: prin „smart urban stages”, smart a creat platforme temporare pentru expoziţii în diverse oraşe, care implică proiecte orientate către viitor, colectând idei despre viitorul vieţii urbane.

Odată cu noua generaţie smart fortwo, cunoscutul brand continuă fără compromisuri linia acestei filosofii şi face inovativa maşină cu două locuri şi mai atractivă şi prietenoasă cu mediul.

Marc Langenbrick, Managing Director smart, afirmă: „Continuăm să muncim din greu pentru a face modelele noastre smart şi mai bune, dar şi mai dezirabile în toate sensurile. Noua generaţie smart fortwo este perfectă pentru timpurile noastre. Este atractivă şi are stil. Foloseşte, de asemenea, materiale de înaltă calitate, e vizibil atentă la detalii şi oferă mai mult confort şi o funcţionalitate îmbunătăţită. Şi nu uitaţi că şoferii smart au adesea un mod de gândire neconvenţional şi caută alternative. Noua generaţie smart fortwo corespunde nevoilor lor datorită gamei variate de motorizări şi de oportunităţi de personalizare.”

Colorează-ţi smart-ul

O gamă mai largă de culori este acum disponibilă pentru noua generaţie smart fortwo, pentru o imagine şi mai frapantă. Clienţii pot acum alege dintre şapte culori pentru exterior, în loc de cele şase de dinainte – acum fiind inclusă o finisare mată modernă. În plus faţă de noua culoare verde deschis mat, un albastru deschis metalic va înlocui vechiul albastru metalic.

La cerere, piesele din plastic aplicate, precum partea inferioară a spoilerului faţă, pragurile laterale şi partea inferioară a spoilerului spate ce aveau înainte culoarea neagră, pot fi acum vopsite în culoarea caroseriei. Pachetul „bodypanel plus” este o opţiune standard începând de la linia de echipare pulse în sus. În viitor, capacul orificiului de alimentare va fi vopsit în culoarea caroseriei, armonizând cu aceasta. smart îşi extinde mai departe gama de culori disponibile pentru fortwo pe viitor, cu noile culori albastru şi roşu pentru soft top-ul modelului cabriolet şi cu celula de siguranţă tridion disponibilă într-un alb sclipitor. În conjuncţie cu celula de siguranţă tridion albă, suportul oglinzii de pe uşă şi grila radiatorului vor fi vopsite în alb. Noile culori ale soft top-ului şi ale celulei de siguranţă tridion au ca rezultat mai multe posibilităţi de combinare şi constelaţii moderne de culori, oferindu-i noului smart fortwo un aspect complet nou.

Noile lumini opţionale LED pentru şofatul pe timp de zi nu numai că măresc nivelul de siguranţă, dar oferă autovehiculului mai mult farmec, un detaliu care atrage privirile.

Trei noi modele de jante din aliaj aduc şi ele noi idei în zona de design şi stil: o jantă chic cu 3 spiţe duble (15 inch) vine ca dotare standard a liniei pulse. O elegantă jantă nouă cu 12 spiţe şi o alta cu 3 spiţe duble sunt de asemenea disponibile opţional, ambele măsurând 15 inchi.

Interior armonios şi atmosferă destinsă

Interiorul noii generaţii smart fortwo a fost reproiectat şi întâmpină şoferul şi pasagerul cu o atmosferă destinsă, modernă şi spaţioasă. Tabloul de bord îmbrăcat în întregime în material textil are un stil nou şi armonios, noile designuri pentru materialul textil al habitaclului, panourile centrale ale uşilor şi scaunele tuturor liniilor de echipare sunt principalele caracteristici care contribuie la următoarele:
· În linia de echipare pure, tapiţeria neagră şi ornamentele negre vor stabili standardele de stil pentru viitor.
· Linia de echipare pulse are un aspect sportiv, cu piele artificială pe suporturile laterale ale scaunelor şi pe tetiere.
· Un model elegant de material, disponibil în culorile roşu design, negru design sau bej design pentru confortabila linie de echipare passion.

Alte opţiuni de echipament dau formă imaginii interiorului de înaltă clasă şi subliniază atenţia pentru detalii. Acestea includ un cadran reproiectat, cu un disc central contrastant închis la culoare pentru panoul de instrumente (se aplică de asemenea instrumentelor de bord), o montură cromată mată, pentru volanul cu două spiţe al liniei passion şi opţional, o cotieră centrală pliabilă tapiţată.

Pentru prima dată, un volan cu 3 spiţe, îmbrăcat în piele, dotat cu funcţia de pilot automat este disponibil pentru noua generaţie smart fortwo. Acesta este utilizat facil şi sigur de pe volan şi oferă o experienţă confortabilă şi relaxantă de şofat, în special pe drumuri cu limitări de viteză.

În plus, un computer de bord este disponibil ca opţiune pentru smart fortwo. Pe ecranul clar vizibil al tabloului de bord, acesta arată consumul curent de combustibil, consumul mediu de combustibil, numărul de kilometri efectuaţi şi, printre altele, o serie de setări utile. Cumpărătorii smart pot opta pentru iluminarea ambientală care creeaza o atmosferă plăcută şi creşte intensitatea stării de bine din interior. Lumini LED cu stingere temporizată sunt montate în interior în acest scop – câte una în fiecare compartiment al uşilor, trei în tabloul de bord, o lampă în capitonajul plafonului şi două alte doua lampi în zona picioarelor şoferului şi pasagerului.

Facilităţi inteligente de depozitare şi detalii practice

Noul stil este completat de o serie întreagă de facilităţi inteligente de depozitare şi de detalii practice. Ele sporesc atracţia smart-ului fortwo în calitate de autovehicul de uz cotidian. Spre exemplu, acum există o cutie de mari dimensiuni pentru depozitare în secţiunea inferioară a consolei centrale, la îndemâna şoferului şi pasagerului. Un covoraş din cauciuc şi o bandă de cauciuc interioară asigură că obiectele mici, ca pixurile şi telefoanele mobile, nu alunecă în interior. O clamă pe capacul torpedoului opţional vopsit în crom mat păstrează note, spre exemplu, pentru ca şoferii de smart să nu uite nimic. Şi buzunarele scaunelor, dotare standard, amplasate pe suporturile laterale dintre scaunele şoferului şi pasagerului oferă un spaţiu adiţional, versatil, de stocare.

Noua logică de operare cu o singură mână a portbagajului este un alt detaliu practic care creşte nivelul confortului. Pe viitor, portbagajul se va deschide în momentul în care este acţionată una dintre cele două manete de eliberare din partea stângă sau cea dreaptă. Până în acest moment ambele manete trebuiau să fie operate simultan.

În acord cu pulsul vremurilor: informaţie, mijloace de comunicaţie şi divertisment

Pentru ultima generaţie de smart fortwo sunt disponibile mijloace de comunicaţie şi sisteme de divertisment de ultimă oră . Noul sistem audio multimedia de navigare este un veritabil succes multimedia, cu un ecran de 16,5 cm, un sistem integrat de navigare şi cu un sistem hands-free Bluetooth. Ecranul touch permite operarea intuitivă şi comodă a tuturor funcţiilor radioului, CD/DVD playerului, sistemului hands-free Bluetooth şi navigatiei. Prin slotul de card SD pot fi încărcate muzică, videoclipuri sau imagini. Sistemul audio de navigare multimedia are porturi USB şi AUX pentru dispozitive externe şi o interfaţă pentru controlarea unui iPod.

Noul sistem audio de bază are, de asemenea, porturi USM şi AUX pentru MP3 sau CD player. Navigarea printre funcţiile meniului este simplă datorită ecranului de mari dimensiuni, cu trei linii. Un sertar cu ramă cromată, situat sub unitatea de operare oferă o facilitate de stocare pentru obiecte mici, precum monedele, pixurile sau cardurile.

Noul sistem opţional de sunet surround oferă o experienţă audio superioară. El se poate mândri cu un exceptional volum de sunet pentru această clasă. Sunetul impresionant este furnizat de către un amplificator digital multi-canal, cu o putere de 8×40 Watt, difuzoare de înaltă frecvenţă perfect integrate în triunghiurile din dreptul oglinzilor, difuzoare de frecvenţe medii în uşi, difuzoare spate în stâlpii B şi un subwoofer sub scaunul şoferului.

Inovaţiile BRABUS

Cea mai frapantă schimbare în ceea ce priveşte liniile de echipare BRABUS şi BRABUS Xclusive este noul design al jantelor pentru roţile Monoblock VII din aliaj (16 inchi faţǎ, cu anvelope 175/50 R 16, 17 inchi pe spate, cu avelope 225/35 R 17). Toba de evacuare BRABUS cu două evacuari a fost, de asemenea, modificată.

Designul interior de la BRABUS a fost şi el modificat, în linie cu noul design interior de la smart. Volanul din piele cu 3 spiţe de la BRABUS, cu padele de schimbare a treptelor de viteze are acum butoane adiţionale pentru operarea funcţiei opţionale de pilot automat. La fel ca şi în cazul celorlalte linii de echipare, tabloul de instrumente dispune de noul cadran.

Motorizări cu nivele mai scăzute ale consumului de combustibil şi emisiilor

Motorizările noii generaţii funcţionează mai eficient ca niciodată. Versiunea de 40 kW cdi turbodiesel este campionul CO2, cu emisii de doar 86 g/km. Motoarele optimizate pe benzină stabilesc şi ele noi recorduri în ceea ce priveşte emisiile de CO2. Graţie muncii atente la unitatea de control a motorului şi la sistemul de evacuare, atât 45 kW mhd cât şi 52 kW mhd consumă 4,2 litri de benzină per kilometru (cifră combinată) – corespunzând emisiilor CO2 de 97g/km (cifră combinată). Versiunea 62 kW consumă 4.9 litri de combustibil la suta de kilometri (corespunzând emisiilor de CO2 de 114 g/km). Puterea utilă a versiunii BRABUS a fost ridicată de la 72 kW la 75 kW. În ciuda acestui fapt, cu 119g CO2 la suta de kilometri (cifră combinată), chiar şi acest motor mai puternic rămâne sub pragul de 120 de grame.

Perspective: smart – flota cu cel mai scăzut consum de combustibil

cc

Putere kW/cp

Cuplu maxim

l/100 km

CO2 g/km

0-100 km/h

Viteză max. km/h

smart fortwo 40 kW cdi

799

40/54

130 Nm

3.3 (3.3)

86(87)

16.8

135

smart fortwo 45 kW mhd*

999

45/61

89 Nm

4.2(4.3)

97(98)

16.8

145

smart fortwo 52 kW mhd*

999

52 /71

92 Nm

4.2 (4.3)

97(98)

13.7

145

smart fortwo 62 kW

999

62 /84

120 Nm

4.9 (4.9)

114(115)

10.7

145

smart fortwo 75 kW BRABUS

999

75 /102

147 Nm

5.2

119

8.9

155

Consumul de combustibil combinat si cifrele pentru CO2 cu schimbătorul de viteze softip, pentru softouch cifrele din paranteze, viteza maximă limitata electronic; *coupé

Niciun alt autovehicul nu este mai effcient din punct de vedere al consumului

Noua generaţie smart fortwo nu se laudă doar cu un look fresh şi modernizat, materiale de înaltă calitate, echipament inteligent îmbunătăţit şi motorizări eco; economia excepţională şi costurile scăzute de deplasare rămân caracteristici definitorii. Potrivit calculelor ADAC, cel mai mare club auto german, chiar şi prima generaţie a fermecătorului autovehicul cu două locuri a fost cel mai economic de pe piaţa germană. La 320 euro pe lună, smart fortwo coupe 1.0 mhd a avut cele mai scăzute costuri dintre toate autovehiculele noi disponibile, testate de asociaţia auto. ADAC a avut de asemenea în vedere deprecierea valorii, iar aceasta este deosebit de scăzută pentru smart fortwo, în comparaţie cu alte autovehicule. Verdictul a fost că nicio altă maşină nu are costuri de rulare mai mici în Germania. Revista auto „Auto, Motor und Sport” a pus de asemenea modernul autovehicul cu două locuri în topul tabelului său ce înregistrează cele mai rentabile maşini.

Noua generaţie smart fortwo va fi disponibilă în Romania de la sfârşitul lunii septembrie 2010, la preţuri începând de la 8.395 euro + TVA.

Stuttgart / Bucuresti, 21.09.2010

{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.