• Stercorat a construit o nouă linie de producţie pentru îngrăşăminte lichide pe bază de tiosulfat de amoniu în rafinăria din Bratislava, cu o capacitate de producţie anuală de 50.000 de tone
• Investiţia comună a partenerilor s-a ridicat la 18 milioane euro
• Construirea unităţii de producţie pentru îngrăşăminte lichide se încadrează în strategia MOL 2030 de sporire a flexibilităţii procesului de rafinare şi de extindere a lanţului valoric prin introducerea unor produse noi
Budapesta, 8 mai 2018 – Stercorat Ungaria, în cooperare cu Slovnaft, a construit o nouă linie de producţie pentru fabricarea de îngrăşăminte lichide pentru agricultură în rafinăria din Bratislava. Investiţia comună a partenerilor s-a ridicat la suma de 18 milioane euro. Producţia de îngrăşăminte va începe în iunie 2018, capacitatea de producţie anuală estimată fiind 50.000 de tone. Noua linie de producţie va avea un impact pozitiv asupra mediului prin reducerea emisiilor de dioxid de sulf (SO2).
„Extinderea portofoliului de producţie al rafinăriei din Bratislava respectă strategia Grupului MOL 2030 de creştere a volumului de produse nepetroliere realizate. În acelaşi timp, noul produs ne permite să extindem lanţul valoric în domeniul rafinării ţiţeiului, aducându-ne tot mai aproape de consumatorul final,” a declarat Gabriel Szabó, CEO al SLOVNAFT, a.s.
„Tehnologia necesară producerii tiosulfatului de amoniu (ATS) a fost furnizată de compania americană ThioSolv. Îngrăşămintele vor fi produse din gaze generate în rafinărie în urma procesului de rafinare a ţiţeiului. Până acum, Slovnaft procesa aceste gaze în propria unitate de producţie a sulfului. Pe lângă noul produs, actuala tehnologie vine şi cu reduceri considerabile ale emisiilor de dioxid de sulf,” a declarat Marek Hajdu, Directorul sucursalei Stercorat Hungary Kft. SK.
Unul dintre principalii piloni ai strategiei 2030 a Grupului MOL se referă la extinderea lanţului valoric al produselor petrochimice realizate de companie şi fabricarea unor produse de mai mare valoare cu aplicaţii în industria auto, în domeniul ambalajelor, construcţiilor şi componentelor electronice. Astfel, compania intenţionează să investească aproximativ 4,5 miliarde USD până la sfârşitul următorului deceniu în proiecte de dezvoltare a produselor petrochimice şi chimice.