› ŠKODA România a lansat noua platformă de rezervări online: www.skoda.ro/rezervari-online
› Platforma cuprinde toată gama modelelor ŠKODA
› Mașinile rezervate sunt disponibile cu livrare imediată
ŠKODA Romania a lansat noua platformă de rezervări online.
Platforma este disponibila la www.skoda.ro/rezervari-online și pune la dispozitie clienților un proces de rezervare în doar trei pași simpli: intri pe website-ul skoda.ro, bifezi modelul preferat și achiți taxa de 100 EUR de rezervare.
După rezervare, procesul propriu-zis de vânzare este preluat de către distribuitorul selectat de cumpărător și va fi finalizat sub îndrumarea acestuia. Mașina va fi livrată la showroom-ul ales și va putea fi ridicată în cel mai scurt timp.
Toate modelele beneficiază de livrare imediată, din stoc.
Pentru a veni în întâmpinarea clienților, ŠKODA România a creat un material video care oferă o perspectivă de ansamblu asupra procesului de rezervare:
Dezvăluirea platformei coincide cu un alt moment important din istoria mărcii ŠKODA: 2020 este un an aniversar important, producătorul ceh sărbătorind 125 de ani de la înființare și 115 ani de la lansarea producției de automobile. Mai mult, anul acesta marchează aniversări pentru mai multe modele de importanță istorică pentru marcă. Anul 2020 reprezintă în același timp și începutul unei noi ere pentru producătorul auto, acesta fiind anul în care ŠKODA va prezenta pentru prima dată modelul ENYAQ, primul SUV 100% electric al mărcii.