– Fabia Super 2000 este acum în fruntea campionatelor S-WRC şi IRC
– Juho Hänninen este din nou pe cale de a câştiga titlul
– Aniversare: 110 ani de ŠKODA Motorsport
Şi în cel de-al 110-lea an aniversar, ŠKODA se bucură de mult succes în motorsport: Fiind trecute deja peste două treimi din sezonul Super 2000 World Rally Championship (S-WRC) şi Intercontinental Rally Challenge (IRC), Fabia Super 2000 se află la conducere. Noua echipă Red Bull ŠKODA este debutantă în S-WRC. În IRC, echipa de uzină ŠKODA Motorsport are două echipaje, care se bat pentru titlu.
Echipa ŠKODA Motorsport are un succes fulminant în campionatul IRC. După câştigarea titlului, de anul trecut, ŠKODA îşi depăşeşte competitorii, în mod constant, şi anul acesta. În acest sezon, ŠKODA are deja două victorii triple în palmares. După şapte dintre cele unsprezece curse, trei maşini Fabia Super 2000 se situează pe primele trei poziţii. Juho Hänninen/Mikko Markkula sunt lideri, în faţa colegilor lor de echipă, Jan Kopecký/Petr Starý şi a echipajului ŠKODA Freddy Loix /Fréderic Miclotte. Drept rezultat, ŠKODA Motorsport este în mod clar liderul clasamentului pe echipe şi este pe deplin concentrată să-şi apere titlul.
Iar în campionatul S-WRC, echipa Fabia Super 2000 s-a impus ca echipa ce trebuie învinsă în acest sezon. După şase curse, dintr-un total de opt, echipajul Hänninen/Markkula are un avans de 18 puncte în faţa celor mai apropiaţi rivali. Cel de-al doilea echipaj din echipa Red Bull ŠKODA, pilotul german Gassner Jr şi copilotul Kathi Wüstenhagen, se află acum pe locul şase. În primul său sezon din S-WRC, principalul obiectiv al tinerei echipe este acela de a câştiga experienţă.
Sezonul, de succes de până acum, confirmă nivelul mare de competenţă al echipei ŠKODA Motorsport, iar acesta este cel mai bun cadou pentru cea de-a 110-a aniversare a prezenţei în motorsport. Cei din Mladá Boleslav au luat parte la prima cursă cu vehicule motorizate – pe atunci se desfăşura încă pe motociclete – încă din anul 1901. ŠKODA Motorsport a păstrat această tradiţie şi intenţionează să continue să celebreze acest succes. ŠKODA va rămâne activă în motorsport şi în viitor.