După 2 etape parcurse în Campionatul Naţional de Raliuri, echipajul Ernest Mulner-Eugen Pop ocupă cu Skoda Fabia RS locul I la grupa A. Cu cele 14 puncte acumulate, echipa este la egalitate în grupa A cu Alexandru Mitroi şi Lucian Gârbacea Jr, rezultat care anunţă o competiţie acerbă în următoarele etape de raliu.
Raliul de la Timişoara s-a evidenţiat prin lupta strânsă între concurenţi atât la grupa A cât şi la N. Acest lucru a fost determinat de numărul mare de probe speciale, dar şi de distanţele foarte mici dintre acestea.
Skoda Fabia RS a evoluat spectaculos la Timiş Rally. Parcursul echipajului a fost o luptă continuă între locul I şi locul II, rezultatul final poziţionând Fabia RS la egalitate perfecta cu Citroen C2R2 pilotat de Gârbacea Jr.
„Timiş Rally a fost o luptă acerbă cu secundele. Ca niciodată, rezultatul a fost extrem de strâns între echipaje. Nici noi nu am scăpat…Am ieşit la egalitate cu Lucian Gârbacea, iar delimitarea a fost făcută de numărul de probe speciale câştigate. Pentru că am avut cu o probă mai puţin, am ocupat în final locul 3 la grupa A şi locul 10 la general. Următoarele etape reprezintă o provocare pentru noi, pe care credem că o vom trece cu bine. Felicitari pentru Lucian Gârbacea, un tânăr foarte talentat şi cu un potenţial enorm. ” (Ernest Mulner, pilotul echipei)
„Raliul de la Timişoara a fost unul foarte reuşit. Probele speciale au fost deosebit de complexe, iar suprafaţa a fost adecvată unui raliu de asfalt. De asemenea, probele apropiate au solicitat atât materialul de concurs cât şi echipajele. Ne bucurăm că am obţinut un rezultat care ne plasează pe podium. Sperăm să obţinem rezultate tot mai bune de la o etapă la alta.” (Eugen Pop, navigator).
{mosloadposition user10}