ŠKODA ENYAQ iV: emoție, eficiență, electrificare
Primul model ŠKODA din producția de serie construit pe baza platformei MEB
Tracțiune spate sau integrală, trei variante de baterie de dimensiuni diferite și cinci variante de putere, ce se încadrează între 109 și 225 kW
Autonomii mari, de până la 510 km* conform ciclului WLTP și încărcare rapidă
Limbaj de design emoțional și dinamic, grila ŠKODA distinctivă cu iluminare opțională
Noul concept pentru interior Design Selection și, specific mărcii, spațiu extrem de generos pentru pasageri și bagaje
Ediția specială Founders Edition limitată la 1.895 de exemplare omagiază istoria de 125 de ani a companiei
Mladá Boleslav – Lansând noul său model ENYAQ iV, ŠKODA face următorul pas sistematic în implementarea strategiei sale în domeniul mobilității electrice. SUV-ul 100% electric este primul model de serie al producătorului auto ceh construit pe baza platformei auto modulare electrice MEB a Grupului Volkswagen. ŠKODA ENYAQ iV oferă tracțiune spate sau integrală, precum și o autonomie optimă pentru condusul cotidian, de până la 510 km* conform ciclului WLTP, plus spațiu generos specific mărcii. ŠKODA continuă să își dezvolte limbajul de design emoțional, scop în care, noul SUV dispune de un concept absolut nou pentru interior, ce oferă un nou sistem, numit Design Selection, în schimbul liniilor de echipare clasice, precum și o structură nouă a dotărilor opționale disponibile. Modelul special exclusiv Founders Edition este o variantă deosebită a modelului ENYAQ iV, limitată la 1.895 de exemplare, cu scopul de a aniversa 125 de ani de succes de la înființarea companiei.
Thomas Schäfer, Președintele ŠKODA AUTO, a declarat: ”Lansarea modelului ENYAQ iV reprezintă începutul unei noi ere pentru ŠKODA. Este primul nostru model pur electric construit pe platforma MEB. Lansarea acestui model înseamnă că mobilitatea electrică devine Simply Clever, cu autonomii mari, încărcare rapidă, utilizare facilă și prețuri accesibile. ENYAQ iV este fabricat în inima universului ŠKODA, la Mladá Boleslav, ceea ce face ca unitatea noastră principală de producție să fie prima fabrică pentru autovehicule construite pe platforma MEB în afara Germaniei. Este o dovadă extraordinară de încredere în expertiza mărcii ŠKODA și aș dori să îi mulțumesc întregii echipe pentru că a reușit să pună ENYAQ iV ”pe roate.” Este un automobil excelent și sunt foarte mândru de echipă.”
Imediat după premiera mondială a noii ŠKODA ENYAQ iV, în numeroase țări va fi deja posibilă pre-comandarea modelului de bază și a altor variante. Modelul special exclusiv Founders Edition, ce dispune de o dotare standard bogată este limitat la 1.895 de exemplare și aduce un omagiu istoriei de succes a companiei, dar și fondatorilor săi, Václav Laurin și Václav Klement, care au întemeiat marca în urmă cu 125 ani. Aplicată pe volanul multifuncțional îmbrăcat în piele, emblema Founders Edition, realizată de compania cehă Preciosa, ce fabrică obiecte artizanale din cristal, va include și numărul exemplarului, confirmând că automobilul face parte din ediția limitată. Modelul special exclusiv ENYAQ iV Founders Edition va fi livrat în primăvara anului 2021.
Modelul Founders Edition dispune de iluminare pentru grila radiatorului și jante din aliaj de 21 de inchi
Variantele Founders Edition și ENYAQ RS iV sunt echipate cu așa-numitul Crystal Face, ce include iluminarea spectaculoasă a grilei radiatorului în dotarea standard. Pentru ENYAQ 80 iV și ENYAQ 80x iV, această dotare este oferită opțional. Pentru a crea acest Crystal Face, partea frontală a modelului ENYAQ iV este iluminată de 130 de LED-uri. Dotare aceasta de design a fost deja prezentată pe studiul ŠKODA VISION iV. Founders Edition este disponibil în două variante de motor/baterie și în două culori și este echipat cu jante din aliaj de 21 de inchi. De asemenea, modelul special are un design deosebit de sportiv pentru secțiunea frontală și masca posterioară, iar interiorul ecoSuite Design Selection oferă piele ecologică tăbăcită cu substanțe sustenabile.
Principalele caracteristici ale modelului ŠKODA ENYAQ iV, dintr-o privire:
Sistemul electric de propulsie: ENYAQ iV dispune de un concept de propulsie absolut nou, ce face uz din plin de potențialul platformei auto modulare electrice MEB a Grupului Volkswagen. MEB este o așa-numită platformă de tip skateboard, în care bateria este încorporată în podea, pentru a economisi spațiu. Cele trei capacități diferite pentru baterie, cinci variante de putere, între 109 și 225 kW și tracțiunea spate sau integrală satisfac cele mai diferite cerințe și permit cele mai variate moduri de utilizare. Cu autonomii de până la 510 km* conform ciclului WLTP, ENYAQ iV este companionul ideal în cotidian. De asemenea, automobilul poate tracta remorci cu masa de până la 1.400 kg (pe înclinații de 8%) sau 1.200 kg (pe înclinații de 12%).
Siguranța: Printre noile sisteme de asistență se numără Travel Assist, care dispune acum de și mai multe funcții, precum și de Trained Parking și Remote Parking.
Exteriorul: ENYAQ iV beneficiază de un limbaj de design emoțional și dinamic, marcat de forță atractivă. Noul SUV se caracterizează prin proporții perfecte și spațiu generos. Astfel, interiorul oferă aproximativ la fel de mult spațiu ca ŠKODA KODIAQ, deși are o lungime mai mică decât ŠKODA OCTAVIA. Opțional, secțiunea frontală spectaculoasă cu grila mare a radiatorului poate deveni și mai spectaculoasă cu luminile Crystal Face, inclusiv funcția animată Coming Home/Leaving Home și farurile matrix full-LED. Blocurile optice spate full-LED includ luminile de semnalizare dinamice și, de asemenea, funcția animată Coming Home/Leaving Home.
Interiorul: Opțiunile Design Selection înlocuiesc liniile de echipare clasice și redefinesc astfel standardele pentru interior. Fiecare Design Selection creat de designerii ŠKODA dă naștere unui interior de bun gust aparte, ce permite tuturor ocupanților să se simtă în largul lor, incluzând materiale naturale, procesate în manieră sustenabilă, precum și materiale reciclate. Noua structură mai clară de opțiuni disponibile (zece pachete pe diferite teme și o serie de opțiuni individuale) permite personalizarea mai rapidă și mai facilă a interiorului, astfel încât acesta să se potrivească pe deplin gusturilor proprietarului.
Conectivitatea: Având diagonala de 13 inchi, ecranul central al modelului ENYAQ iV este mai mare decât la orice altă ŠKODA. Mai mult, noul SUV este în permanență on-line și este conectat în manieră inteligentă. Încărcarea bateriei și sistemul de aer condiționat pot fi controlate confortabil de la distanță, prin intermediul aplicației ŠKODA Connect.
Simply Clever: ŠKODA a dezvoltat și soluții Soluțiile Simply Clever specifice automobilelor electrice, ca de pildă dispozitivul de curățare a cablului de încărcare, un capac de protecție pentru conectorul pentru încărcare și un compartiment special sub podeaua portbagajului, destinat cablurilor de încărcare. Noua consolă centrală este dispusă pe două niveluri și este foarte spațioasă. Iar inserția ingenioasă are grijă ca pe podeaua dublă a portbagajului să fie mereu ordine. La ENYAQ iV, deja clasica racletă ŠKODA pentru îndepărtarea gheții este integrată în automobil, mai precis în hayonul său.
Încărcarea: MyŠKODA Powerpass le permite proprietarilor automobilului să încarce simplu și avantajos bateria la cele mai multe dintre punctele de încărcare din Uniunea Europeană, ei având nevoie pentru aceasta doar de un singur card. De asemenea, ŠKODA este implicată și în dezvoltarea rețelei Ionity de încărcare rapidă în întreaga Europă. Totodată, marca oferă trei versiuni diferite ale wallbox-ului ŠKODA iV pentru încărcarea de acasă. Folosind cablul pentru încărcare rapidă, proprietarii pot încărca ŠKODA ENYAQ iV și de la stațiile de încărcare rapidă.
ŠKODA ENYAQ iV – Specificațiile tehnice dintr-o privire* | |||||
Dimensiuni |
4.649×1.879×1.616 mm, ampatament: 2.765 mm |
||||
Model |
ENYAQ 50 iV |
ENYAQ 60 iV |
ENYAQ 80 iV |
ENYAQ 80x iV |
ENYAQ RS iV |
Sisteme de tracțiune |
4×2 |
4×2 |
4×2 |
4×4 |
4×4 |
Puterea max. |
109 kW |
132 kW |
150 kW |
195 kW |
225 kW |
Cuplu max. |
220 Nm |
310 Nm |
310 Nm |
425 Nm |
460 Nm |
Accelerație
(0–100 km/h) |
11,4 s |
8,7 s |
8,5 s |
6,9 s |
6,2 s |
Viteza maximă |
160 km/h |
160 km/h |
160 km/h |
160 km/h |
180 km/h |
Autonomie (WLTP) |
340 km |
390 km |
510 km |
460 km |
460 km |
* toate datele sunt preliminare
Sistemul electric de propulsie: Primul model ŠKODA din producția de serie construit pe baza platformei MEB
ENYAQ iV oferă trei variante de baterie de dimensiuni diferite și cinci variante de putere, ce se încadrează între 109 și 225 kW
Tracțiune spate sau integrală și autonomii mari, de până la 510 km* conform ciclului WLTP
SUV-ul electric permite încărcarea rapidă, plăcerea incitantă a condusului în condiții sustenabile și caracteristici aerodinamice extraordinare
ENYAQ iV este primul model ŠKODA din producția de serie bazat pe platforma modulară de electrificare (MEB) a Grupului Volkswagen. MEB este o așa-numită platformă de tip skateboard, în care bateria este încorporată în podea, pentru a economisi spațiu. SUV-ul 100% electric oferă o gamă de trei variante de baterie cu capacități diferite, cinci variante de putere și tracțiune spate sau integrală, putând astfel satisface variate nevoi și putând servi la diferite scopuri de utilizare. De asemenea, având nevoie doar de puțin timp pentru a se încărca și oferind autonomii de până la 510 km* conform ciclului WLTP, ENYAQ iV este automobilul ideal pentru utilizarea cotidiană, dar și pentru călătoriile la drum lung. Noua navă-amiral a mărcii ŠKODA este fabricată la unitatea de producție principală a companiei cehești, aflată în Mladá Boleslav și este singurul model din Europa bazat pe platforma MEB a Grupului Volkswagen ce este produs în afara Germaniei.
Christian Strube, membru al Consiliului de Administrație ŠKODA, responsabil pentru Dezvoltare Tehnică a explicat: ”Numeroasele combinații posibile, de exemplu datorate diferitelor dimensiuni pentru baterie și diferitelor variante de putere, fac ca platforma modulară electrică pentru automobile să fie baza tehnică perfectă pentru autoturismele noastre pur electrice. Platforma MEB ne permite să satisfacem nevoile diferite ale clienților noștri și să le punem la dispoziție un automobil adaptat la diferite utilizări, precum și să putem dezvolta mai multe ŠKODA iV inovatoare și în viitor.”
Versiunea ŠKODA ENYAQ iV de intrare în gamă este însoțitorul practic și sustenabil al familiilor în viața de zi cu zi, oferind spațiu generos și funcționalitate excelentă. Eset oferit și un ENYAQ iV perfect pentru cei care conduc mult și caută autonomie maximă și încărcare rapidă, precum și un ENYAQ iV perfect pentru clienții ce preferă un stil de condus dinamic și care se așteaptă la performanțe optime, chiar și din partea unui SUV electric.
Versiunile de intrare în gamă cu motorul montat în spate și tracțiune spate
ŠKODA a folosit pentru ENYAQ iV un concept de propulsie absolut nou, ce face însă anumite referiri la istoria companiei: noul SUV oferă tracțiunea spate, la fel ca mai multe modele din istoria sa de succes. De asemenea, ENYAQ iV este partenerul flexibil pentru drumul zilnic la serviciu, dar și pentru călătoriile mai lungi, autonomia sa maximă fiind de 510 km* conform ciclului WLTP și capacitatea sa de încărcare ultra-rapidă de până la 125 kW. Bateria de 82 kWh ce are o capacitate netă de 77 kWh poate fi încărcată de la 5 la 80% în doar 38 de minute* la punctele de încărcare corespunzătoare în curent continuu. Acasă, ENYAQ iV poate fi încărcat confortabil ”peste noapte”, folosind un wallbox în curent alternativ de până la 11 kW. În funcție de dimensiunea bateriei, aceasta durează șase până la opt ore. De asemenea, ENYAQ iV este echipat cu un încărcător iV universal special, ce este compatibil cu cele mai uzuale prize de încărcare.
Cinci versiuni de putere, trei dimensiuni pentru baterie, două motoare și tracțiune integrală
Oferind trei variante de dimensiuni de baterie și cinci variante diferite de putere, ŠKODA ENYAQ iV pune la dispoziție un nou mod de a conduce: sustenabil și totodată incitant. Suplimentar față de motorul electric de pe puntea spate, cele mai puternice variante ale modelului sunt echipate și cu un al doilea motor electric pe puntea față. Astfel, SUV-ul transpune pe șosea 425 și respectiv 460 Nm, prin intermediul tuturor celor 4 roți ale sale. Modelul de intrare în gamă, ŠKODA ENYAQ 50 iV este dotat cu un motor instalat pe puntea din spate, având astfel și tracțiunea pe puntea spate. Cuplul maxim este în acest caz de 220 Nm. Bateria litiu-ion a acestui model are capacitatea brută de 55 kWh (52 kW net) și autonomie de până la 340 km*. Echipat cu o baterie de 62 kWh (58 kWh net), ENYAQ 60 iV de 132 kW poate parcurge până la 390 km*, iar cuplul său maxim este de 310 Nm.
Varianta cu cea mai mare autonomie este ENYAQ 80 iV, ce generează 150 kW, la un cuplu de până la 310 Nm și la o autonomie de 510 km* conform ciclului WLTP. Bateria de 82 kWh (77 kWh net) este, de asemenea, utilizată pentru cele două variante cu tracțiune integrală, în combinație cu al doilea motor electric montat pe puntea din față. Astfel ENYAQ 80x iV generează 195 kW, iar ENYAQ RS iV furnizează 225 kW. Ambele modele au o autonomie de 460 km*.
Plăcerea condusului atinge cotele cele mai ridicate la volanul modelului din vârful gamei: ŠKODA ENYAQ RS iV. Acesta accelerează de pe loc la 100 km/h în doar 6,2 secunde și atinge viteza maximă la 180 km/h, ceea ce reprezintă cu 20 km/h mai mult decât la celelalte versiuni de putere. Totodată, cel mai puternic ENYAQ iV poate tracta remorci cu masa de până la 1.400 kg. În acest sens, SUV-ul poate fi echipat opțional cu un cârlig de remorcare retractabil electric.
Caracteristici aerodinamice excelente, pentru eficiență și mai ridicată
Caracteristicile aerodinamice ale modelului ŠKODA ENYAQ iV se ridică la niveluri extraordinare pentru un SUV, asigurând o eficiență excelentă și, drept urmare, autonomii mari. Eficiența sa se reflectă în manieră evidentă în coeficientul aerodinamic (cd) începând de la doar 0,27, ce este atins și datorită anvelopelor cu rezistență foarte redusă la rulare. Pompa de căldură folosită pentru încălzire și sistemul de aer condiționat pentru interior este o dotare opțională. Cei care optează pentru această dotare vor beneficia de un sistem extrem de eficient, ce comprimă refrigerantul la înaltă presiune. Astfel se generează căldură folosită pentru a încălzi aerul rece ce intră în automobil. Drept urmare, este folosită cu circa 3 sau 4 kWh mai puțină energie din baterie per 100 km pentru a acționa sistemul de încălzire de înaltă tensiune. Aceasta se traduce printr-o autonomie cu până la 30% mai mare decât la autoturismele electrice fără pompă de căldură, la temperaturi foarte reduse, de până la -25°C.
* toate datele sunt preliminare
Siguranța: noi sisteme de asistență și până la 9 airbag-uri
ŠKODA ENYAQ iV oferă niveluri extrem de ridicate de siguranță activă și pasivă și numeroase sisteme de asistență inovatoare
SUV-ul electric este prima ŠKODA ce oferă head-up display-ul cu realitate augmentată
Noi sisteme de asistență pentru manevrele de parcare
Dispunând de numeroase sisteme de asistență și de până la 9 airbag-uri, ENYAQ iV asigură cel mai ridicat nivel de siguranță activă și pasivă. De asemenea, noile sisteme pentru parcare simplifică în mod considerabil și manevrele de acest tip.
ŠKODA le oferă clienților care optează pentru ENYAQ iV întregul său portofoliu de sisteme inovatoare de siguranță și asistență. Astfel, SUV-ul poate avertiza automat când apare riscul de coliziune cu alte vehicule, cu pietoni sau bicicliști sau cu obstacole fixe, putând în mod ideal să prevină complet producerea accidentelor sau cel puțin să reducă la minimum urmările lor. Ocupanții sunt protejați de până la 9 airbag-uri în cazul unui accident. Sistemul de protecție proactivă a ocupanților automobilului Crew Protect Assist pretensionează automat centurile de siguranță la frânarea de urgență și închide geamurile și plafonul panoramic glisant în cazul în care este determinat riscul unei coliziuni iminente sau dacă autoturismul riscă să derapeze sau să se răstoarne.
ENYAQ iV este echipat în dotarea standard cu faruri LED și cu blocuri optice spate cu LED, iar farurile full-LED Matrix și blocurile optice spate full-LED cu lumini în forma literei C sunt oferite ca dotări opționale. Fiecare modul al farurilor LED Matrix conține câte 24 de LED-uri ce pot fi controlate separat și permit celui de la volan să conducă în permanență cu luminile de drum activate, fără a-i deranja însă pe ceilalți participanți la trafic. Tehnologia inteligentă folosește o cameră video pentru a detecta traficul din sens opus, dar și persoanele și obiectele care reflectă lumina. Este folosită și o unitate de comandă ce aprinde și stinge instantaneu segmentele fascicolului.
Head-up display cu două zone de proiecție
ENYAQ iV este prima ŠKODA ce poate fi echipată cu un head-up display cu funcție de realitate augmentată. Acesta proiectează informațiile în două zone diferite. Suplimentar față de viteza curentă și de indicatoarele de circulație detectate, pe parbriz pot fi astfel proiectate informații de la sistemele de asistență și instrucțiunile de navigație. Zona aceasta de proiecție este situată deasupra planșei de bord, în câmpul vizual imediat al șoferului. Zona de proiecție pentru realitatea augmentată este mai mare și este poziționată mai sus pe parbriz, de asemenea, într-o zonă bine vizibilă șoferului. Imaginea este direcționată spre carosabil, în fața automobilului, afișând simboluri mai mari, precum săgețile direcționale ce indică instrucțiunile de navigație, informațiile sistemului Adaptive Lane Assist sau ale tempomatului Adaptive Cruise Control, precum și indicatoarele de circulație sau avertizările. Șoferul poate ajusta în mod intuitiv din meniul sistemului de infotainment poziția zonei de afișare pe ecran, poate seta culorile și luminozitatea și poate selecta informațiile care să fie afișate.
Noile sisteme inovatoare de asistență cresc nivelul de siguranță
De pildă, în cazul riscului iminent de coliziune cu un pieton, un biciclist sau cu un alt vehicul, asistentul pentru evitarea coliziunilor Collision Avoidance Assist susține șoferul prin amplificarea automată a asistării direcției, pentru a putea preveni accidentul printr-o manevră amplă și controlată de evitare a obstacolului. La virarea spre stânga în intersecții, asistentul pentru virare Turn Assist detectează din timp autovehiculele care vin din sens opus și avertizează șoferul când e cazul, putând chiar opri automobilul dacă e nevoie. Asistentul de avertizare la ieșirea din mașină Exit Warning alertează ocupanții automobilului când se deschide o portieră și din spate se apropie alt autovehicul sau un biciclist. Avertizarea va fi sonoră și vizuală, sub forma unei lumini pe interiorul carcasei oglinzii exterioare.
Travel Assist cuprinde tempomatul Adaptive Cruise Control, funcția Adaptive Lane Assist inclusiv funcția de recunoaștere a șantierelor rutiere, asistentul pentru ambuteiaje Traffic Jam Assist și Emergency Assist. În varianta sa superioară, Travel Assist poate chiar prelua controlul lateral al direcției în spațiile înguste, folosind informații on-line actuale, inclusiv în orașe. Tempomatul Adaptive Cruise Control include în varianta sa predictivă și informații privind ruta din sistemul de navigație, precum și indicatoarele de circulație, și va putea, de asemenea, reacționa la obstacolele raportate prin intermediul sistemelor de informare on-line din trafic.
Funcții optimizate pentru Park Assist
Pentru a simplifica și mai mult manevrele de parcare, ENYAQ iV dispune de funcții extinse pentru sistemul Park Assist de parcare, care putea deja și până în prezent să preia controlul direcției pentru condusul pe și de pe locurile de parcare paralele și perpendiculare. Acum, fiind oferit într-o configurație și mai inteligentă, sistemul poate, de asemenea, frâna automat autoturismul și poate preveni coliziunile cu pietonii sau obiectele.
Funcția Remote Parking merge cu un pas chiar și mai departe și permite șoferului ca folosind smartphone-ul și aplicația ŠKODA Connect, să își direcționeze prin comenzi de la distanță automobilul ENYAQ iV pe locurile de parcare paralele și perpendiculare deosebit de înguste. Sistemul preia controlul direcției și frânează automat. Mai mult, Park Assist dispune acum și de o funcție de auto-învățare pentru parcare, funcția Trained Parking. Aceasta îi permite șoferului să își memoreze rutele până pe un loc de parcare frecvent utilizat, de exemplu într-o zonă de acces îngustă, dispusă într-un unghi strâns. Șoferul trebuie să îi ”arate” doar o singură dată automobilului cum trebuie să parcheze, pentru ca apoi sistemul să poată repeta din nou cu precizie această manevră, la simpla apăsare a unui buton. Și în acest caz, sistemul preia controlul direcției și al frânelor și previne coliziunile.
Exteriorul: Crystal Face iluminat, jante de mari dimensiuni și numeroase elemente inspirate din structura sticlei de cristal
Designul distinctiv al părții frontale cu grila ŠKODA specifică a fost dus cu un pas și mai departe; se face remarcată și capota cu forme sculpturale
Crystal Face iluminat și blocuri optice spate full-LED cu elemente ce imită structura cristalului
Jante mari, cu dimensiuni între 18 și 21 de inchi, plus spațiu generos pentru pasageri și bagaje
Design progresist și alură impunătoare: ŠKODA nu se sfiește să își exprime personalitatea și intențiile prin designul primului său SUV full-electric. ŠKODA ENYAQ iV emană din prima clipă putere și dinamism, grație liniilor sale sculpturale și a proporțiilor perfecte, ce se reflectă și în spațiul extrem de generos de la interior. Printre alte detalii specifice modelelor ŠKODA se numără și grila marcantă a radiatorului și numeroasele elemente ce amintesc de sticla de cristal, precum inovatorul Crystal Face iluminat, ce atrage în mod special privirile. Jantele mari cu dimensiuni între 18 și 21 de inchi accentuează caracterul robust al SUV-ului electric.
Oliver Stefani, Directorul departamentului de Design al mărcii ŠKODA subliniază: ”La ENYAQ iV am dezvoltat și mai departe secțiunea frontală tipică a modelelor ŠKODA, cu o dotare ieșită din comun, pe care am numit-o Crystal Face. În combinație cu limbajul de design emoțional și designul robust de ansamblu, accentuat și de jantele mari, noul nostru ENYAQ iV atrage oriunde privirile și redefinește standardele.”
ENYAQ iV are o lungime de 4.649 mm, lățimea de 1.879 mm și înălțimea de 1.616 mm. Ampatamentul de 2.765 mm și absența tunelului transmisiei permit spațiul interior generos, inclusiv spațiul amplu la nivelul genunchilor pe locurile din spate. Portbagajul are capacitatea de 585 l.
Crystal Face este format din 130 de LED-uri
Cu propria sa interpretare a designului emoțional specific mărcii ŠKODA, cu grila ŠKODA distinctivă și jante ce accentuează alura sa robustă, având diametrele între 18 și 21 de inchi, ENYAQ iV este în aceeași mare măsură o adevărată ŠKODA, pe cât este și un SUV adevărat. Secțiunea sa frontală impunătoare, completată cu capota sculpturală și farurile Matrix full-LED transmite fără echivoc: acesta este un membru al familiei de SUV-uri ŠKODA. Dar primul SUV 100% electric al producătorului ceh de automobile are și caracteristici individuale unice, ca de pildă grila ŠKODA verticală, ce a fost adusă în acest caz mai în față. Iar aceasta este accentuată și mai pregnant de noul și inovatorul Crystal Face: începând cu varianta ENYAQ 80 iV, 130 de LED-uri iluminează lamelele verticale, iar un bandou orizontal iluminează grila ŠKODA.
Crystal Face dispune și de o funcția Coming Home/Leaving Home animată și, împreună cu modulele LED aferente luminilor de întâlnire și de drum ale farurilor Matrix full-LED și luminilor de zi, creează o imagine ce barcă spune ”bun-venit”. Blocurile optice spate full-LED opționale dispun de o zonă cristalină iluminată care, asemeni luminilor de semnalizare dinamice, face parte din funcția Coming Home/Leaving Home animată. Aceasta se activează atunci când automobilul este deschis sau încuiat în condiții de slabă vizibilitate.
Înscrisul ŠKODA format din litere de tipar este așezat pe mijlocul hayonului și este încadrat de eleronul negru mat și de bara din spate cu difuzor gri. Plafonul panoramic glisant este disponibil la cerere, iar barele de pe plafon și cadrul grilei ŠKODA desenează contraste ce pot fi opțional cromate, mate sau negre gloss. În gama culorilor pentru exterior sunt incluse două nuanțe standard și șapte nuanțe metalizate. ENYAQ 50 iV include jante de 18 inchi în dotarea standard, iar toate celelalte variante sunt echipate cu jante din aliaj ușor. Sunt disponibile în total 8 modele diferite de seturi de jante, cu dimensiuni între 18 și 21 de inchi.
Interiorul: noile Design Selections înlocuiesc liniile de echipare clasice
Conceptele inovatoare de design interior sunt inspirate din mediile moderne de locuit și simplifică alegerea configurației automobilului
Zece pachete pe diferite teme și o serie de opțiuni individuale
Piele prelucrată sustenabil și tapițerie cu 40% lână pură nouă în componență
Clar, inovator, sustenabil: ŠKODA prezintă o structură absolut nouă a opțiunilor disponibile pentru primul său SUV construit pe baza platformei auto modulare electrice MEB. Astfel, noile Design Selections înlocuiesc liniile de echipare clasice. Fiecare dintre aceste pachete pentru interior creează un design de bun gust, în care toți ocupanții se vor simți excelent. Inspirat de spațiile de locuit moderne, interiorul face uz de materiale naturale, prelucrate prin procese sustenabile, precum și de materiale reciclate. Acum este nevoie doar de câțiva pași pentru a personaliza automobilul conform gusturilor proprietarului. Suplimentar față de cele 10 pachete construite în jurul a diferite teme, sunt disponibile, de asemenea, o serie de opțiuni individuale.
Designerii ŠKODA au creat pachetele Design Selections în care au asortat diferite opțiuni individuale, pentru a da naștere unor interioare echilibrate, inspirate din mediile de locuit moderne. Aceste pachete au fiecare, de exemplu, tapițeria diferită, elemente de decor diferite și planșa de bord diferită, utilizând totodată și tipuri diferite de materiale. De asemenea, în funcție de pachetul Design Selection ales, și covorașele, consola centrală și iluminarea ambientală au detalii diferite. Linia de intrare în gamă ENYAQ 50 iV începe cu designul purist Studio. Opțiunea Loft, ce este inclusă în dotarea standard începând cu ENYAQ 60 iV, amintește de apartamentele moderne și plăcute ale tinerelor familii contemporane. Iar bordul cu diferitele sale niveluri se face remarcat prin finisajele în două nuanțe. Opțional sunt oferite și alte pachete Design Selection: varianta Lodge este orientată spre sustenabilitate și inovație, iar Lounge spre calitate și exclusivitate, pe când Suite și ecoSuite dispun de detalii luxoase clasice. La ENYAQ RS iV, interiorul RS Lounge accentuează caracterul sportiv al automobilului, iar RS Suite radiază o eleganță dinamică aparte. Per total, sunt oferite zece pachete pe diferite teme, cele mai multe fiind disponibile în două variante: Basic și Plus.
Utilizarea materialelor sustenabile
La pachetele Lodge și ecoSuite, ŠKODA s-a concentrat în mod deosebit pe sustenabilitate. Astfel, tapițeria scaunelor Lodge sunt realizate în proporție de 40% din lână nouă, ce a fost testată și certificată, conform criteriilor stricte Woolmark Company. Emblema Wool Blend Performance este rezervată produselor realizate în proporție de 30 până la 49,9% din lână nouă. Restul de 60% al tapițeriei este poliester reciclat din sticle PET. Tapițeria este, de asemenea, foarte plăcută la atingere și asigură o temperatură plăcută pentru ocupantul scaunului, fără să se încălzească sau răcească excesiv. Pielea în nuanță Cognac folosită pentru ecoSuite Design Selection este produsă în manieră deosebit de sustenabilă. În locul chimicalelor, pielea a fost tratată cu extracte din frunze de măslin.
Dotări standard bogate, chiar și pentru varianta de intrare în gamă
Până și dotarea de bază a modelului ŠKODA ENYAQ 50 iV este foarte generoasă, incluzând sistemul de climatizare Climatronic cu reglaje pe 2 zone, volanul multifuncțional îmbrăcat în piele, sistemul de pornire fără cheie KESSY GO, funcția radio digital DAB, tehnologia SmartLink, faruri cu LED și capacitate de încărcare rapidă la 50 kW. La echiparea cu o baterie mai mare, dotarea standard se va extinde la rândul său, incluzând senzori de parcare, camera video retrovizoare sau volanul încălzit, de pildă. În funcție de versiunea ENYAQ iV aleasă, dotarea standard include și padele pe volan. Volanul poate fi utilizat pentru a alege nivelul de recuperare a energiei.
Gamă nouă și simplificată de dotări și pachete opționale pe diferite teme
ŠKODA și-a reorganizat dotările opționale și a restructurat liniile standard disponibile, pentru a simplifica procedura de configurare a modelului ENYAQ iV cât mai mult posibil. Procesul de comandă a devenit, de asemenea, mai clar. Astfel, este nevoie de doar câteva click-uri pentru ca clientul să dispună de configurația propriului ENYAQ iV personalizat după propriile preferințe și necesități. De asemenea, sunt oferite și anumite opțiuni individuale ce sunt disponibile pentru toate modelele.
Conectivitatea: Display mare de 13 inchi, Digital Cockpit nou și servicii on-line specifice
Sistem modern de infotainment cu ecran de până la 13 inchi
Volanul multifuncțional simplifică și mai mult utilizarea afișajului Digital Cockpit ce este inclus în echiparea standard
Suport on-line pentru numeroase funcții și acces de la distanță prin intermediul aplicației ŠKODA Connect
Mereu on-line și interconectat în manieră inteligentă: sistemul modern de infotainment oferit pentru ŠKODA ENYAQ iV se bazează pe cea mai nouă generație a matricei modulare de infotainment a mărcii și oferă numeroase funcții inovatoare bazate și pe suport on-line. Componenta centrală a interfeței cu utilizatorul este ecranul tactil de 13 inchi, ce poate fi operat inclusiv cu comandă prin gesturi sau folosind asistentul vocal Laura. Cele mai importante informații sunt prezentate șoferului pe afișajul Digital Cockpit ce dispune acum de un nou design și are diagonala de 5,3 inchi. Șoferul poate seta unul dintre cele patru layout-uri diferite pentru ecranul ce poate fi acum folosit și mai simplu de la volanul multifuncțional. Încărcarea bateriei și sistemul de aer condiționat pot fi controlate confortabil de la distanță, prin intermediul aplicației ŠKODA Connect.
Ecranul sistemului de infotainment oferit pentru ENYAQ iV impresionează cu o diagonală de 13 inchi, fiind cel mai mare din gama ŠKODA. Layout-urile afișajului pot fi personalizate și funcțiile sale pot fi controlate tactil, prin intermediul touch-slider-ului, al gesturilor multi-touch și din mișcările mâinii. Utilizatorul poate, de asemenea, face uz de asistentul vocal Laura, ce înțelege 15 limbi. Pentru 6 dintre aceste limbi înțelege chiar propozițiile rostite în limbaj natural fluent. Afișajul Digital Cockpit de 5,3 inchi are un design nou și prezintă șoferului cele mai importante informații, precum viteza, datele călătoriilor, instrucțiuni de navigație și informațiile sistemelor de asistență active. Șoferul poate, de asemenea, comuta între diferitele layout-uri folosind comenzile de pe volanul multifuncțional.
Alături de sistemul radio analogic, sistemul de infotainment poate recepționa și posturi radio digitale DAB, precum și posturi radio de pe internet sau în sistem hibrid. Folosind tehnologia SmartLink, Android Auto, Apple CarPlay și MirrorLink™, în sistem pot fi integrate wireless smartphone-urile, ce pot fi, de asemenea, încărcate inductiv când sunt așezate în Phone Box. Amplificatorul cu patru canale de 20 de wați asigură sunetul perfect. Pentru ENYAQ 50 iV, ce are ecran de 10 inchi cu touch keys, în dotarea standard sunt incluse 4 difuzoare, iar pentru ENYAQ 60 iV numărul acestora crește la 8. Sistemul de sunet CANTON ce are în total 12 difuzoare este oferit ca dotare opțională.
Funcții specifice automobilelor electrice și mereu on-line datorită eSIM-ului integrat
Conexiunea on-line permanentă asigurată de un eSIM integrat permite susținerea multor funcții cu date din on-line. De pildă, funcția pentru Informații din trafic face uz de date on-line actuale, la fel ca navigația. Serviciile on-line mobile ŠKODA Connect ample oferă, de asemenea, funcții specifice automobilelor electrice. Aceasta înseamnă că, prin intermediul aplicației ŠKODA Connect sau al portalului web, utilizatorul poate controla de la distanță, de asemenea, încărcarea bateriei, poate porni sistemul de aer condiționat înainte de a porni la drum sau poate seta diverse funcții la anumite ore. De asemenea, conexiunea la internet permite actualizările de hărți și pentru soft.
Dotările Simply Clever: idei practice pentru cablul de încărcare
Compartiment special pentru cablul de încărcare sub podeaua portbagajului, dispozitiv de curățare a cablului și protecție pentru priza de încărcare
Spațiu de depozitare extrem de generos datorită celor două noi compartimente în consola centrală cu design nou
Compartiment nou în interiorul hayonului pentru deja clasica racletă ŠKODA pentru gheață
Pentru automobilele pur electrice există mai mult aspecte și întrebări inedite. Unde pot să îmi păstrez cablul de încărcare? Cum să îmi mențin mâinile curate când manevrez cablul? ŠKODA a găsit răspunsurile Simply Clever la toate aceste întrebări. Cablul de încărcare poate fi curățat cu ușurință cu dispozitivul special, iar pentru priza de încărcare, ŠKODA oferă un capac de protecție. Apoi, cablul poate fi păstrat în compartimentul de sub podeaua portbagajului. Dar automobilul dispune și de dotările Simply Clever deja clasice, precum umbrela în portiera șoferului și racleta pentru gheață cu dispozitiv de măsurare a adâncimii profilului anvelopelor.
Datorită conceptului său de propulsie, ENYAQ iV nu mai are tunelul transmisiei ce se găsește în automobil la toate autoturismele cu motor cu ardere internă. Astfel, designerii ŠKODA au folosit acest spațiu nou creat pentru a dezvolta un nou concept pentru interior, ce include noi compartimente ingenioase de depozitare. Suplimentar față de compartimentul Jumbo Box de 6,2 litri de sub cotiera centrală, un al doilea compartiment situat sub consola centrală oferă încă 11,4 litri adiționali de spațiu. ŠKODA a dezvoltat și o soluție Simply Clever pentru compartimentul de sub podeaua dublă ajustabilă a portbagajului: este o inserție divizată în mai multe compartimente ce are grijă ca obiectele păstrate acolo să nu alunece necontrolat în timpul deplasării automobilului. În compartimentul principal al portbagajului de mari dimensiuni, ordinea este asigurată de soluțiile ingenioase precum plasele SigmaQuick cu deschidere facilă.
Selecție de dotări și funcții Simply Clever
Pachetul pentru dormit
Cârligul de remorcare retractabil electric
Compartimentul de depozitare în portierele din față, cu umbrelă
Plasele pentru portbagaj cu deschidere facilă SigmaQuick
Jaluzele retractabile pentru geamurile ușilor spate
Două conectoare USB-C și o priză de 230 V în spate
Hayonul electric cu funcție tip-to-close și pedală virtuală
Două buzunare pentru smartphone pe spătarele frontale
Măsuțe rabatabile pe spătarele scaunelor din față
Podea falsă și ajustabilă în portbagaj
Suportul pentru tichete montantul A
Spații pentru sticle de 1,5 litri în portierele din față și din spate
Sistemul electric de blocare pentru siguranța copiilor
Racleta pentru gheață cu dispozitiv de măsurare a profilului anvelopelor, pe interiorul hayonului
Ecosistemul ŠKODA iV: Totul sub un singur acoperiș
MyŠKODA Powerpass permite încărcarea în întreaga Europă, folosind un singur card
ŠKODA investește în extinderea infrastructurii de încărcare și în reciclarea bateriilor
Sunt disponibile trei variante diferite de wallbox-uri ŠKODA iV
În cel de-al 125-lea său an de existență, marca își continuă eforturile pentru evoluția companiei ŠKODA de la un producător tradițional de automobile, la o companie Simply Clever. Această tranziție include, alături de includerea în portofoliu a automobilelor parțial sau complet electrificate, și dezvoltarea ecosistemului ŠKODA iV. Acesta permite încărcarea facilă a bateriilor în întreaga Europă, folosind MyŠKODA Powerpass. Marca oferă totodată și servicii on-line inteligente și diferite wallbox-uri pentru încărcarea automobilului acasă sau la serviciu. De asemenea, ŠKODA extinde masiv infrastructura de încărcare prin intermediul distribuitorilor săi și creează un ciclu sustenabil pentru reciclarea bateriilor utilizate.
La o autonomie de până la 510 km* conform ciclului WLTP, noua ŠKODA ENYAQ iV este concepută pentru călătoriile la drum lung. MyŠKODA Powerpass le permite utilizatorilor să își încarce autoturismele folosind un singur card la cele aproape 195.000 de puncte de încărcare din Uniunea Europeană. Suplimentar față de cele mai mult stații de încărcare publice, aici sunt incluse și stațiile de încărcare rapidă de pe rutele internaționale și drumurile secundare și punctele de încărcare accesibile publicului de la distribuitorii ŠKODA. Costurile sunt transparente și conforme cu standardele pieței și vor fi facturate lunar clientului prin intermediul facturii MyŠKODA Powerpass. În prețul de achiziție al noului ENYAQ iV este inclus un MyŠKODA Powerpass pentru primii trei ani.
ŠKODA își extinde infrastructura de încărcare și se concentrează pe energia din surse regenerabile
Odată cu lansarea modelelor sale ŠKODA CITIGOe iV și SUPERB iV, ŠKODA a început să își extindă infrastructura de încărcare, concentrându-se pe energia din surse regenerabile. Pentru a compensa disponibilitatea fluctuantă în funcție de condițiile meteo a energiei solare, de pildă, ŠKODA a dezvoltat sistemul de stocare a energiei ŠKODA iV, care reprezintă prima etapă a ciclului de reciclare a bateriilor utilizate. Stațiile acestea sunt echipate cu 20 de baterii care anterior au fost folosite de automobilele hibride plug-in ŠKODA iV și stochează energie verde generată în exces sau energie furnizată în anumite perioade la preț mai avantajos. Această energie stocată va fi apoi utilizată pentru a alimenta punctele de încărcare, iluminarea, încălzirea și sistemul de aer condiționat și noii piloni de informare interactivă pentru mobilitatea electrică din showroom-uri. Această soluție poate fi utilizată și pentru operarea stațiilor de încărcare rapidă, pentru a le păstra independența față de capacitatea rețeaua locală de alimentare. După ce bateriile ajung la finalul celui de-al doilea ciclu de viață în care au funcționat ca sistem de stocare a energiei, ŠKODA le integrează în procesul controlat de reciclare.
Trei wallbox-uri ŠKODA iV diferite și rețeaua Ionity de încărcare rapidă
ŠKODA oferă trei versiuni diferite ale wallbox-ului ŠKODA iV pentru încărcarea de acasă. ŠKODA iV Charger este versiunea de bază, potrivită pentru utilizarea casincă. ŠKODA iV Charger Connect dispune și de conexiuni LAN și WiFi pentru a putea controla și de la distanță procesul de încărcare prin intermediul aplicației ŠKODA Connect. Această versiune a wallbox-ului are și cititor RFID pentru prevenirea utilizării neautorizate, de exemplu, în parcările rezidențiale. ŠKODA iV Charger Connect+ poate, de asemenea, comunica cu un server prin intermediul rețelei de telefonie mobilă și al conexiunii LTE și este echipat cu un contor de electricitate certificat, suplimentar față de cititorul RFID. Astfel, utilizarea energiei poate fi urmărită permanent din aplicația ŠKODA Connect. Fiecare wallbox dispune de serviciu de instalare și sunt disponibile, de asemenea, persoane de contact cărora le pot fi adresate întrebări tehnice încă din prealabil. Adițional, folosind cablul pentru încărcare rapidă, proprietarii își pot încărca ŠKODA ENYAQ iV și de la stațiile de încărcare rapidă. De asemenea, ŠKODA este implicată și în dezvoltarea rețelei Ionity de încărcare rapidă în întreaga Europă.
* toate datele sunt preliminare
Mobilitate electrică cu tradiție: primul automobil electrificat datează din anul 1908
LAURIN & KLEMENT E a fost primul hibrid din istoria mărcii, prezentat fiind la începutul secolului 20; în 1930 au urmat camioanele electrice
Mașinuța pentru copii ŠKODA PUCK din 1941 era, de asemenea, electrică, la fel ca modelul ELTRA 151L din anii 90
Prototipul OCTAVIA Green E Line a fost precursorul modern al modelelor electrificate CITIGOe iV și SUPERB iV
Mobilitatea electrică a intrat în linie dreaptă odată cu lansarea modelelor electrificate CITIGOe iV și SUPERB iV plug-in hibrid. Dar primele experiențe cu autovehicule electrificate au început la Mladá Boleslav în urmă cu 112 ani. Hibridul LAURIN & KLEMENT E din 1908 a fost urmat în anii 30 de camioane electrice și în anii 80 de variantele ELTRA 151L bazate pe ŠKODA FAVORIT și ŠKODA PICKUP. Iar OCTAVIA Green E Line a fost precursorul modern al modelelor ŠKODA iV actuale. Începând cu 2011, ŠKODA a câștigat experiență importantă în domeniul mobilității electrice, creând 10 prototipuri. Automobilul ŠKODA PUCK pentru copii ce a fost prezentat în 1941 atingea viteze de până la 12 km/h și joacă un rol foarte important în istoria electrică a mărcii.
Rolul de pionier electric aparține automobilului LAURIN & KLEMENT E: designerul și inventatorul său, František Křižík, este de multe ori numit cehul Edison, fiind dezvoltatorul lămpii cu arc și jucând un rol important în introducerea tramvaielor electrice. În 1908, Křižík a înlocuit transmisia automobilului cu un motor electric ce propulsa automobilul. Motorul pe benzină de 28 CP era utilizat exclusiv pentru a furniza energia electrică necesară. Drept rezultat, LAURIN & KLEMENT E nu avea baterie și poate fi considerat a fi primul hibrid “made in Mladá Boleslav”.
Camioane electrice pentru bere și ŠKODA PUCK pentru copii
La finele anilor 30, ŠKODA a produs un camion compact cu propulsie electrică, cu capacitatea de 3 tone, ce era utilizat pentru a furniza bere restaurantelor locale din Pilsen. Camionul electric avea o cabină mare și confortabilă poziționată deasupra motorului electric ce era instalat în fața punții frontale. De remarcat este și partea frontală aerodinamică, inclusiv parbrizul cu formă de săgeată. În 1941, ŠKODA a intrat în lumea jucăriilor, prezentând mașinuța PUCK disponibilă în două variante, una mai mare și una mai mică, pentru copii de diferite înălțimi. PUCK era echipat cu motor electric Scintilla, faruri funcționale și suspensii pentru toate cele 4 roți. Mașinuța avea chiar și vitezometru pe care se putea citi viteza.
Pașii următori din anii 90
Între anii 1991 și 1993 au fost produse circa 100 de exemplare ŠKODA ELTRA 151L, automobilul bazat pe modelele FAVORIT și PICKUP. Motorul electric permitea o autonomie de până la 80 km și o viteză maximă de 80 km/h.
Prototipurile OCTAVIA au deschis drumul mobilității electrice de azi
OCTAVIA Green E Line a pus bazele primilor pași pe care ŠKODA i-a făcut în domeniul mobilității electrice moderne. Începând deja din anul 2011, producătorul auto ceh a început să testeze fezabilitatea practică a sistemelor electrice de propulsie, folosind în acest sens 10 prototipuri. Puterea maximă de vârf a motorului era de 85 kW, iar la operarea continuă puterea era de 60 kW. Bateriile cu o capacitate de 26,5 kWh permiteau autonomii de până la 150 km. Nouă ani mai târziu, ŠKODA a pășit în viitorul său electrificat, lansând modelele CITIGOe iV și SUPERB iV în producția de serie.
125 de ani de ŠKODA: aniversarea este marcată prin modelul special ENYAQ iV Founders Edition
Ediția specială Founders Edition limitată la 1.895 de exemplare omagiază istoria de 125 de ani a companiei
Istoria ŠKODA a început în urmă cu 125 de ani cu Václav Laurin și Václav Klement
ŠKODA își sărbătorește cea de-a 125-a aniversare în anul 2020 și marchează înființarea companiei în anul 1895 de către fondatorii Václav Laurin și Václav Klement, oferind modelul special ENYAQ ENYAQ iV Founders Edition. SUV-ul echipat cu dotări foarte bogate va fi limitat la 1.895 de exemplare. În prezent, ŠKODA AUTO este unul dintre cei 5 cei mai vechi producători de automobile din lume care încă produc automobile, marca ŠKODA fiind activă pe peste 100 de piețe.
Lansând acest SUV, producătorul auto ceh face încă un important pas înainte în implementarea strategiei sale de mobilitate electrică, ENYAQ iV fiind primul model din producția de serie ce este construit pe baza platformei auto modulare electrice MEB a Grupului Volkswagen. Modelul special Founders Edition limitat la 1.895 de exemplare omagiază începuturile companiei cehești înființate în anul 1895.
Modelul Founders Edition dispune de o dotare deosebit de generoasă
Placheta cu numărul ediției este aplicată pe volanul îmbrăcat în piele, pentru a confirma că acest automobil atât de bogat echipat face parte dintr-o ediție limitată. Founders Edition este disponibil în varianta ENYAQ 60 iV sau ENYAQ 80 iV cu jante Aquarius de 21 de inchi și poate fi comandat cu nuanța exterioară Negru Magic sau Argintiu Arctic. În dotarea standard, modelul special are inclus Crystal Face și măști sport în față și în spate. Rama grilei radiatorului, ramele geamurilor și barele de pe plafon sunt finisate în negru gloss, la fel ca difuzorul din spate. Înscrisul de pe hayon este negru și aripile din față poartă emblema specială ce marchează modelul ca făcând parte din seria limitată Founders Edition. La interiorul ecoSuite Design Selection, bandourile decorative sunt finisate în Negru Piano, iar planșa de bord are două nuanțe. Scaunele sunt acoperite cu aceeași piele Cognac ca și celelalte modele ecoSuite și au cusături decorative Bej Stone. Covorașele negre au paspoal maro Cognac. Ca alternativă, pentru tapițerie este disponibilă și pielea neagră cu elemente contrastante maro Cognac.
De la fabrică de biciclete, la producător auto internațional
După înființarea companiei în anul 1895, Václav Laurin și Václav Klement au produs inițial cu succes biciclete și motociclete. Primul automobil l-au prezentat în 1905: Voiturette A. Acum, 115 ani mai târziu, ŠKODA este activă în peste 100 de țări și în 2019 a livrat 1,24 de milioane de automobile clienților din întreaga lume. Alături de companie în sine, în anul 2002 își sărbătoresc aniversări rotunde și anumite modele esențiale în istoria mărcii: ŠKODA 935 Dynamic din 1935, prima ŠKODA OCTAVIA COMBI prezentată în 1960, ŠKODA 110 R din 1970 și prima ŠKODA FABIA COMBI din 2000.