· Prima expunere în faţa publicului la Evenimentul Grupului Volkswagen
· Citigo reprezintă primul pas al mărcii în segmentul în plină creştere al subcompactelor
· Designul atractiv dă naştere unui caracter aparte
· În 2012, viteza ofensivei produselor ŠKODA creşte
· Un început perfect pentru acest an: în primele două luni ale anului 2012, vânzările au crescut cu 11,6 procente
În cadrul Evenimentului Grupului Volkswagen, de la Salonul Auto de la Geneva, ŠKODA a prezentat, în premieră pentru publicul larg, modelul subcompact Citigo în versiunea cu cinci uşi. Din luna mai 2012, cel mai nou model ŠKODA va fi disponibil, pe pieţele din Europa, în versiunile cu trei şi cinci uşi. Citigo reprezintă primul pas pe care ŠKODA îl face în segmentul subcompact, aflat în plină creştere, ceea ce-i conferă un important rol în strategia de dezvoltare a companiei.
“Ofensiva modelelor Škoda continuă şi în 2012,” spunea Winfried Vahland, CEO Škoda, la prezentarea Citigo din seara premergătoare deschiderii salonului auto de la Geneva. “Citigo va oferi o creştere susţinută poziţiei noastre favorabile din Europa şi va atrage noi grupuri de clienţi către marca noastră. Noul nostru model subcompact este un automobil cu adevărat ‘simply clever’: ingenios, spaţios, agil, sigur şi cu tehnologie de ultimă oră. Astfel, Citigo devine propunerea noastră de automobil ‘tânăr’ şi ‘proaspăt’, într-un segment aflat în plină ascensiune,” a continuat Vahland. Pe piaţa de origine, din Republica Cehă, versiunea cu trei uşi a fost introdusă la finalul anului 2011 şi s-a bucurat de mult succes – primind imediat titlul de cea mai bună subcompactă – în cadrul competiţiei ‘Maşina Anului 2012’.
Propulsată de Citigo şi de alte modele noi, Škoda intenţionează să obţină, în anii următori, o creştere semnificativ mai mare pe pieţele internaţionale. Planul său este acela de a înregistra o creştere a vânzărilor la cel puţin 1,5 milioane de unităţi, la nivel global, până în 2018. “Ne aflăm pe un traseu ascendent stabil şi în primele două luni ale anului 2012, am reuşit să creştem, din nou, consistent, numărul de automobile vândute,” confirmă Vahland. În perioada ianuarie – februarie 2012, vânzările la nivel mondial ale mărcii au crescut cu 11,6 procente, faţă de anul precedent, ajungând la 147.505 unităţi, un “început de an perfect”, conform lui Vahland, şi o continuare directă a succesului pe care Škoda l-a înregistrat în 2011, când marca a livrat 879.200 de unităţi, un record de livrări în cei 117 ani de istorie a companiei.
Citigo se numără printre cele mai compacte şi totuşi cele mai spaţioase reprezentante ale clasei subcompacte. Designul precis, autentic şi atractiv este remarcabil, ceea ce înzestrează acest automobil cu un caracter aparte. Primul model Škoda care poartă noul logo al mărcii, impresionează prin proporţiile, liniile şi suprafeţele sale clare. Printre caracteristicile ingenioase, care se aliniază cu sloganul ‘Simply Clever’ al mărcii, se numără suportul pentru documente şi fotografii, cârligul pentru geantă, integrat în capacul torpedoului, sau gama de plase pentru reţinerea obiectelor de la bord.
Citigo este la înălţime şi în ceea ce priveşte nivelul de siguranţă. Conceptul său exemplar de siguranţă i-a adus scorul maxim, de cinci stele, în testul de impact Euro NCAP, împreună cu VW up! şi SEAT Mii.
Graţie noilor motoare pe benzină, cu trei cilindri şi o capacitate cilindrică de un litru, în două variante de putere (44 kW/60 CP şi 55 kW/75 CP), noul automobil este agil şi eficient. Cea mai economică variantă, Green tec, consumă doar 4,1 l/100 km. Emisiile de CO2 ale versiunii Green tec sunt de numai 96 g/km.