Anul acesta, Škoda Auto participă pentru a cincea oară în calitate de partener principal la legendarul Tur al Franţei. Piesa de rezistenţă prezentată de către companie este noua generaţie Škoda Superb, automobilul oficial al Tour de France. Noul Superb va fi condus de Preşedintele Turului Franţei, Christian Prudhomme, de membrii echipei organizatoare, precum şi de către alţi oaspeţi importanţi. În plus, noul model de automobil va juca un rol dominant în convoiul publicitar care va străbate traseul binecunoscut fanilor. Astfel, cei veniţi să asiste la Turul Franţei vor putea admira aproximativ 250 de automobile Škoda din game de modele disponibile anul acesta. „Implicarea noastră în ciclism şi în special parteneriatul cu Turul Franţei face parte din strategia noastră pe termen lung. Dorim să ne alăturăm celor mai buni pentru a promova şi a creşte vizibilitatea mărcii, pe de o parte, iar pe de altă parte să demonstrăm calitatea superioară a produselor noastre. Ciclismul este un fenomen mondial, un sport practicat de milioane de oameni de toate vârstele şi profesiile. Dorim să fim acolo unde se află potenţialii noştri clienţi şi în acelaşi timp să susţinem acest sport minunat”, a declarat Martin Lauer, directorul departamentului de comunicare organizaţională al companiei Škoda Auto.
De asemenea, anul acesta Škoda Auto va fi partenerul de încredere al unui număr de şapte echipe de profesionişti: CSC, Euskaltel – Euskadi, Gerolsteiner, Rabobank, Silence – Lotto, Milram şi Credit Agricole, precum şi al echipei de suport tehnic Mavic.
Chiar de la începutul parteneriatului încheiat cu Turul Franţei, Škoda Auto a sponsorizat concursul de Tricouri Albe pentru cel mai bun ciclist sub 25 de ani. Contractul semnat între Škoda Auto şi O.A.S. (Organizaţia Sportivă Amaury), organizatorul evenimentului, este în vigoare până în anul 2011.
{mosloadposition user10}