ale tinerei generaţii
Recent, sala plenului din Camera Deputaţilor a gazduit primul Parlament al Tinerilor.
150 liceeni, studenţi şi masteranzi au avut cu aceasta ocazie posibilitatea să îşi exerseze calităţile de politician, să discute proiecte de lege şi să voteze acte normative.
Iniţiat de Asociaţia Pro Democraţia, proiectul a atras implicarea şi suportul autorităţilor statului, societăţilor şi asociaţiilor din România cât şi de peste graniţă.
Alegerea elevilor şi studenţilor participanţi s-a bazat pe criterii riguroase, la depunerea jurământului participând cei mai buni dintre ei. Timp de trei zile au fost simulate procedurile parlamentare conforme cu activitatea legislativă; au fost iniţiate legi, deschise dezbaterii în grupurile parlamentare pentru a fi apoi supuse votului în plen.
Profund implicată în dezvoltarea abilităţilor democratice ale tinerei generaţii, prin proiectele IT din domeniul educaţional pe care le desfăşoară, SIVECO România, singura companie din domeniul privat care s-a angajat în susţinerea acestui proiect, consideră ca astfel de iniţiative contribuie esenţial la evoluţia corectă şi demnă a societăţii româneşti.
Una din discuţiile cele mai aprinse din cadrul grupurilor parlamentare s-a axat pe problema perspectivelor profesionale, după absolvire. Au fost propuse soluţii precum bursele private şi atragerea interesului firmelor puternice pentru gestionarea carierei viitorilor specialişti.
“Spre marea noastră bucurie unul dintre participanţii la eveniment, student al Facultăţii de Cibernetică din cadrul ASE, a mentionat proiectul Academia SIVECO drept o punte de legătură între teoria universitară şi practica profesională”, declară Irina SOCOL, director general al SIVECO Romania.
Academia SIVECO este un program de training complementar ce urmăreşte pregătirea unor grupe de studenţi, în domeniile ingineriei software, informaticii economice şi vânzărilor de soluţii software, în scopul dezvoltării unei cariere de exceptie în cadrul SIVECO Romania. Programul se adresează studenţilor din ani terminali şi masteranzilor care doresc să îşi completeze cunoştinţele teoretice dobândite în timpul facultăţii cu deprinderi practice la standarde înalte de calitate şi performanţă.
„Programul Academia SIVECO se va extinde, începând cu acest an, printr-o colaborare cu Universitatea şi cu Institutul Politehnic din Bucureşti. În cadrul acestui parteneriat, compania SIVECO România asigură o bursă lunară studenţilor şi le pune acestora la dispoziţie asistenţă şi îndrumare din partea specialiştilor săi”, spune doamna Irina SOCOL.
{mosloadposition user10}