Peste 2.000 de specialisti din intreaga lume analizeaza tendintele in educatia moderna asistata de calculator
Intre 3 si 5 decembrie se desfasoara la Berlin cea de-a XIV-a editie a Conferintei Internationale de Instruire si Educatie asistata de calculator “Online Educa Berlin”. Peste 2.000 de delegati din 90 de tari iau parte la sesiunile conferintei si peste 120 de companii de top isi prezinta produsele de eLearning in cadrul expozitiei dedicate.
Evenimentul este punctul de intalnire al celor mai importanti experti in educatia asistata de calculator din sectorul privat si academic, al factorilor de decizie din mediul politic, managerilor din companiile de IT&C ce dezvolta software educational, reprezentantilor institutiilor de invatamant, cercetatorilor, trainerilor si specialistilor in resurse umane.
Partener traditional al acestui eveniment, SIVECO Romania este prezenta atat in cadrul expozitiei – cu stand propriu, cat si in cadrul conferintelor. Prezentarea cazului de succes SEI – Sistem Educational Informatizat, sustinuta de profesorul Radu Jugureanu, directorul departamentului AeL eContent, reprezinta un punct de interes pentru specialistii mondiali in eLearning.
“Prezenta SIVECO Romania in cadrul sesiunilor stiintifice ale acestei prestigioase conferinte dovedeste ca notorietatea Proiectului SEI si a solutiei de eLearning AeL a depasit de mult granitele tarii. Cred ca in Romania putem vorbi despre existenta unei viziuni coerente in ceea ce priveste eLearning-ul si cu siguranta avem un cuvant de spus in stabilirea tendintelor in acest domeniu”, a declarat Radu Jugureanu, AeL eContent Department Manager.
Alaturi de reprezentantii SIVECO Romania, la eveniment iau parte Claudia Cziprok, castigatoarea premiului de excelenta in cadrul Conferintei Nationale de Invatamant Virtual 2008 (CNIV) si echipa castigatoare a Cupei SIVECO 2008 profesorii Emanuela Cerchez, Marinel Serban si studentii Vlad Manea, Andrei Albesteanu, Vlad Tudose.
Invitati speciali ai SIVECO Romania, castigatorii participa la workshopuri avand ca subiect modalitatile de proiectare a lectiilor interactive, calitatea continutului educational si cele mai noi tehnologii de dezvoltare a resurselor interactive destinate invatarii. De asemenea, tinerii castigatori ai Cupei SIVECO au ocazia sa-si prezinte in fata unui public international, in cadrul standului SIVECO Romania, proiectul cu care au triumfat in acest an.
Subiectele abordate la Online Educa Berlin 2008 analizeaza cele mai inovative modalitati prin care tehnologia poate fi integrata in educatie si instruire in diverse zone ale globului. Accentul se pune pe promovarea oportunitatilor de colaborarea online in context educational, dezvoltarea de continut interactiv pentru cresterea eficientei procesului de predare/invatare si prezentarea celor mai noi dispozitive si aplicatii mobile destinate invatarii.
SIVECO Romania este deja un nume recunoscut la nivel mondial, reprezentand prima companie din Romania care a obtinut Premiul I la sectiunea eLearning cu ocazia World Summit for Information Society. Lectiile interactive AeL, disponibile in toate scolile din Romania, au primit titlul de „Cel mai bun continut educational din lume” intr-o competitie la care au concurat proiecte din 168 de tari.
{mosloadposition user10}