informatizata pentru simplificarea procedurilor interne si eficientizarea activitatilor aeroportuare
Soluția IT de la SIVECO Romania dedicată aeroporturilor are impact direct asupra creşterii confortului şi siguranţei pasagerilor
SIVECO Romania oferă administraţiilor aeroportuare o soluţie specializată dedicată gestionării informatizate a activităţii interne.
Soluția de Management al Serviciilor Aeroportuare reduce timpul de obţinere a informaţiilor privind zborurile şi aeronavele deservite, timpul de emitere a facturilor către operatori şi de raportare în sistemul financiar-contabil a contractelor şi îmbunătăţeşte comunicarea cu operatorii aerieni.
Prin implementarea Soluției de Management al Serviciilor Aeroportuare, managerii companiilor aeriene câştigă beneficii particularizate pe nevoile de business, de la optimizarea taxării serviciilor aeroportuare, reducerea timpului de staționare, generarea rapoartelor statistice în timp real, până la contabilizarea imediată a profitului înregistrat. Pe de o parte, se produce o îmbunătăţire a fluxului informaţional în cadrul tuturor proceselor din companie. Pe de altă parte, datele introduse în sistem devin accesibile simultan tuturor departamentelor vitale, facilitând luarea rapidă a deciziilor. Astfel, echipele de management au permanent o imagine complexă, reală şi corectă asupra evoluţiei afacerii, controlând deopotrivă activitatea operaţională şi pe cea comercială sau financiară.
Soluţia asigură desfăşurarea serviciilor de baza şi a activităţilor conexe în conformitate cu standardele Autorităţii Aeronautice Civile Româna şi internaţionale.
“Implementarea de software performant la nivelul aeroporturilor asigură conectarea la un volum impresionant de resurse, organizate eficient, interconectate şi accesibile oricând.
Aeroporturile îşi cresc eficiența activităților desfășurate şi îşi reduc costurile pentru majoritatea operațiilor, cu impact nemijlocit asupra confortului şi siguranţei pasagerilor”, a declarat Lăcrămioara Bârseti, director SIVECO Applications în cadrul SIVECO Romania.