Cu o cotă de piaţă de 21% în top EAS şi 15,9% în topul integratorilor de sisteme software, SIVECO Romania este singurul integrator software prezent atât în topul furnizorilor de soluţii de afaceri, cât şi în cel al furnizorilor de servicii IT
Conform celor mai recente studii International Data Corporation (IDC), piaţa IT din România s-a situat, la finele lui 2007, la un nivel de peste 1,6 miliarde de dolari. Din totalul investiţiilor în IT, piaţa EAS (Enterprise Application Software) locală s-a ridicat la o valoare de circa 75 milioane de dolari.
SIVECO Romania detine 21% din această piaţă. Prin prezenţa sa constantă, în ultimii 10 ani, între liderii pieţei de profil, SIVECO îşi reconfirmă valoarea şi autoritatea de lider al caselor româneşti în domeniul soluţiilor software şi al serviciilor IT.
Pe segmentele specializate ale pieţei EAS, SIVECO Applications s-a impus ca lider al soluţiilor de planificare a resurselor companiei – Enterprise Resource Planning (ERM), cu o cotă de piaţă apreciată la 24,7%. Această performanţă este cu atât mai valoroasă cu cât soluţiile dedicate managementului întreprinderilor reprezintă, potrivit analiştilor, cel mai consistent şi activ segment al pieţei IT din România.
Pe piaţa soluţiilor de Business Analytics, rezultatele IDC atribuie companiei SIVECO Romania o cotă de piaţă de 30,5%, în timp ce pe segmentul soluţiilor software de management al fluxurilor de aprovizionare-desfacere (Supply Chain Management), compania IT românească a obţinut o cotă de piaţă de13,5%.
”Adoptarea instrumentelor IT&C în practica organizaţiilor face posibilă o înţelegere superioară a tuturor mecanismelor de business. Adoptarea pe scară largă a sistemelor de tip EAS schimbă, practic, stilul de lucru şi maniera de management la nivelul întreprinderii. Pachetul nostru integrat SIVECO Applications şi-a dovedit eficacitatea la peste 550 de clienți din sectoare de activitate precum producție, utilități, banking, transport, telecom sau administrație publică”, declară Aurora Crusti, Vicepreşedinte Adjunct al Diviziei Comerciale, din cadrul SIVECO Romania.
Având o evoluţie constant pozitivă, domeniul Utilităţilor şi cel al Producţiei continuă să se afle în topul industriilor cu mare potenţial în asimilarea de soluţii informatice. Astfel SIVECO Romania şi-a adjudecat, în 2007, 11,69% din totalul pieţei IT pentru sectorul productiv, în timp ce, din totalul pieţei destinate segmentului de Utilităţi, a obţinut o cotă de 20,57%, aceste rezultate plasând compania românească în topul primilor clasaţi.
La categoria Custom Application Development (CAD), SIVECO Romania se situează, de asemenea, în topul dezvoltatorilor locali, fiind responsabilă, potrivit analiştilor, de 11,7% din totalul acestei pieţe.
Vânzările SIVECO Romania au totalizat, la finele anului 2007, circa 70 de milioane de dolari. Aceste venituri au o distribuţie echilibrată, provenind atât din vânzarea de servicii IT, cât şi din asigurarea de licenţe software şi mentenanţă.
”În anii ce urmează, este de aşteptat să se producă schimbări semnificative în dinamica pieţei EAS, sub aspectul consolidării reţelei de furnizori IT, al expansiunii pieţei de aplicaţii CRM şi Business Intelligence, precum şi al extinderii la scară largă a aplicaţiilor ERP. Compania noastră este preocupată, în momentul de faţă, atât de lărgirea portofoliului propriu cu soluţii adresate IMM-urilor, cât şi de exportul de know-how IT în afara graniţelor. Anticipând nevoile viitoare ale pieţei, SIVECO Romania îşi propune să dezvolte în continuare aplicaţii software de mare complexitate, care să ofere conducatorilor de business o viziune superioară a afacerilor”, adaugă Aurora Crusti.
Păstrând tradiţia prezenţei sale în elita dezvoltatorilor IT, SIVECO Romania se clasează pe prima poziţie şi în topul celor mai importanţi integratori locali de sisteme software (Systems Integration), deţinând o cotă de piaţă de 15,9%.
Irina Socol, Preşedinte şi Director General, SIVECO Romania, declară: “Industria IT reprezintă un mediu extrem de dinamic, atât pe plan intern, cât şi internaţional. Privind în perspectivă, este de aşteptat ca segmentul software şi cel dedicat serviciilor IT să îşi dispute supremaţia în ce priveşte investiţiile IT din România. În contextul în care sistemele ERP rămân directia strategică pentru majoritatea dezvoltatorilor IT locali, se poate anticipa chiar o posibilă creştere, în 2009, a pieţei de servicii informatice, cu precădere a celor din zona ERP. În acord cu aceste previziuni, SIVECO Romania îşi propune ca, pe termen mediu, să evolueze de la statutul de cea mai importantă casă românească de software, la cel de integrator software regional. Pentru atingerea acestui obiectiv, ne vom implica tot mai serios în proiecte externe de mare calibru, consolidându-ne, totodată, poziția, deja tradiţională, în topul furnizorilor şi implementatorilor IT locali.”.
{mosloadposition user10}