Elevii şi profesorii din peste 9.000 de şcoli din Maroc vor folosi soluţia de eLearning AeL
SIVECO Romania devine începând cu 2010 principalul furnizor de soluţie informatică pentru Ministerul Educaţiei Naţionale din Regatul Maroc, în cadrul unui program strategic la nivel naţional de informatizare a educaţiei.
„Am reuşit o performanţă deosebită în Maroc, soluţiile propuse de SIVECO Romania fiind considerate cele mai performante în 3 proiecte majore lansate de Ministerul Educaţiei din aceasta ţară: Sistem Informatic Integrat pentru Educaţie (program naţional aplicat în peste 9000 de şcoli), Portalul Educaţiei „GENIE” şi Conţinut numeric AeL pentru şcolile marocane”, a declarat Florian Ciolacu, Vicepreşedinte pentru Vânzări Internaţionale în cadrul SIVECO Romania.
În cadrul Programului de Urgenţă pentru Reforma în Maroc, SIVECO Romania va implementa în următorii trei ani un sistem informatic integrat bazat pe soluţia AeL şi adaptat cerinţelor specifice învăţământului marocan. Acesta va cuprinde – Baza Naţională de Date a Educaţiei (BDNE), o componentă unică şi integrată destinată colectării, validării şi consultării datelor necesare administrării sistemului educaţional la toate nivelurile (şcoală, inspectorat şcolar, minister), care va fi integrată cu o suită de aplicaţii pentru managementul instituţiilor şcolare – AeL School Manager – şi pentru desfăşurarea proceselor educaţionale specifice: predare/învăţare, evaluare şi comunicare – AeL LMS/LCMS.
“Experienţa SIVECO Romania în implementarea unor programe naţionale de informatizare a educaţei în România, Azerbaijan, Cipru, Moldova, Liban sau Emiratele Arabe Unite a contribuit la câştigarea încrederii Ministerului Marocan al Educaţiei în alegerea soluţiei româneşti. Câştigarea acestor proiecte creează premise pentru o colaborare SIVECO Romania şi Ministerul Educaţiei din Maroc pentru minim 3 ani, cu o perspectivă de extindere pe parcursul următorilor 10 ani, în cadrul programului naţional de reformă în educaţie”, a adăugat Florian Ciolacu.
Sistemul de gestionare a politicii educaţionale va fi unul transparent şi controlat, prin managementul unitar al datelor. Soluţia furnizată de compania noastră este una integrată şi standardizată la nivel naţional. Fiecare instituţie şcolară va beneficia de propriul sistem de gestionare a informaţiilor referitoare la profesori, elevi, angajaţi, resurse, iar informaţiile vor fi partajate la nivel superior: provincial, regional, naţional.
In prima fază a derulării proiectului va fi instalat sistemul ASM (gestionarea instituţiilor şcolare pe nivele de studiu, gestionarea rezultatelor şcolare, a organigramei, orarelor, programei şcolare, a indicatorilor de performanţă etc) în 100 de licee, 200 de colegii si 400 de şcoli primare din Maroc. De asemenea, sistemul de content educaţional (LMS) va fi integrat în 100 de licee şi vor fi instruiţi 9.400 de utilizatori.
Utilizatorii acestui proiect sunt Ministerul Educaţiei din Maroc, Secretariatul General, Inspectoratele generale, Direcţiile centrale, inspectorii, managerii instituţiile şcolare, profesorii, elevii, părinţii, furnizorii de date.
SIVECO Romania este deja un nume consacrat la nivel naţional şi internaţional în domeniul IT&C şi al soluţiilor de eLearning, un exportator important de know-how, ale cărei soluţii şi proiecte au obţinut de-a lungul timpului importante recunoaşteri internaţionale.
„Proiectul de informatizare a sistemului educaţional din Maroc va oferi atât profesorilor, cât şi elevilor din mediul preuniversitar posibilitatea de a utiliza cele mai noi metode educaţionale. Ne bucură că putem replica în Maroc expertiza dobândită în România, în cadrul programului de informatizare a învăţământului românesc, contribuind astfel la dezvoltarea unui sistem de învăţământ modern”, a declarat Alexandru Coşbuc, Director adjunct pentru Vânzări Internaţionale în cadrul SIVECO Romania.
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}