Cu 13 voturi împotrivă, Adelina a fost salvată de Vladimir
Primul episod Burlacul a avut un final cu totul şi cu totul neaşteptat. Considerată de rivalalele sale drept o adversară de temut, frumoasa Adelina a fost la un pas de a fi eliminată din show. Cu 13 voturi menite să o îndepărteze din calea lui Vladimir, celelalte concurente nu au făcut decât să îl convingă pe Burlac că merită ca Adelina să îi rămână alături pe parcursul incendiarului show. Cum se va purta de-acum Adelina cu rivalele sale, care au vrut să o elimine din show, rămâne de văzut în fiecare joi, de la 20:20, numai la Antena 1.
Încrâncenări deosebite au avut loc chiar la debutul incendiarului show Burlacul. În timp ce Vladimir a purtat-o pe braţe pe frumoasa băimăreancă Adelina la o întâlnire privată, Bote le-a supus unei provocări de zile mari pe celelalte concurente.
Astfel, fetele au fost invitate să scrie pe câte un bileţel numele fetei pe care îşi doresc cel mai mult să o elimine, pentru ca la final, cea care a primit cele mai multe voturi să fie eliminată din show. Considerată probabil de rivalele sale o adversară de temut, frumoasa Adelina a reuşit fără voia ei să strângă 13 voturi. Acuzată de colegele sale că nu este deloc sociabilă şi că are aere de mare divă, acestea au decis să o elimine din calea lui Vladimir.
Bulversat de situaţia creată, Vladimir le-a mustrat dur pe fete: „Eu nu pot să-mi asum ce aţi făcut voi. Practic, aţi salvat-o. Adelina, eşti prima care primeşte trandafirul!” Cu aceste voturi, fetele l-au sprijinit pe Burlac să ia o decizie importantă. Frumoasa Adelina a primit trandafirul salvator, în vreme ce rivalele sale o priveau înlăcrimate, ruşinate şi pline de regret.