Situatia sociala si a ocuparii fortei de munca: analiza anuala scoate in evidenta necesitatea

de a aborda riscul de saracie in randul persoanelor incadrate in munca

Una dintre cele mai tangibile consecințe sociale ale crizei economice este creșterea semnificativă a sărăciei în rândul populației în vârstă de muncă. Este posibil ca o reducere treptată a șomajului să nu fie suficientă pentru a inversa această situație, dacă polarizarea salarială continuă, în special din cauza unei creșteri a cazurilor de muncă cu fracțiune de normă. Aceasta este una din principalele concluzii ale analizei din 2013 privind situația socială și a ocupării forței de muncă în Europa, care abordează și impactul pozitiv al prestațiilor sociale asupra probabilității de a reveni în câmpul muncii, consecințele dezechilibrelor persistente între bărbați și femei și dimensiunea socială a Uniunii economice și monetare.

Analiza arată cum încadrarea în muncă poate să ajute oamenii să scape de sărăcie, dar doar în jumătate din cazuri: multe depind și de tipul de loc de muncă găsit, dar și de compoziția familiei și de situația partenerului pe piața forței de muncă.

„Trebuie să acordăm atenție nu doar creării de locuri de muncă, ci și calității locurilor de muncă, pentru a realiza o redresare durabilă care nu numai să reducă șomajul, ci și sărăcia”, subliniază comisarul pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, László Andor.

Impactul pozitiv al prestațiilor sociale și de șomaj

În analiză se arată, de asemenea, că, spre deosebire de convingerile obișnuite, persoanele care primesc ajutor de șomaj sunt mai susceptibile să obțină un loc de muncă decât cele care nu primesc ajutor de șomaj (în rest totul fiind la fel). Este vorba, în special, de sistemele de prestații bine concepute, cum ar fi cele care reduc nivelurile prestațiilor în timp, însoțite de condiții adecvate, cum ar fi obligația de a căuta un loc de muncă. Astfel de sisteme tind să ofere mai mult sprijin corelării competențelor și, prin urmare, găsirii unor locuri de muncă mai de calitate, care, la rândul lor, ajută cetățenii să scape de sărăcie.

Analiza evidențiază și faptul că în unele țări (de exemplu, Polonia, Bulgaria), o proporție semnificativă de șomeri nu sunt acoperiți de sistemele standard de securitate (ajutor de șomaj, asistență socială) și au tendința să se bazeze pe solidaritatea familiei sau pe munca la negru. Șomerii care nu beneficiază de ajutor de șomaj sunt mai puțin susceptibili să găsească un loc de muncă, deoarece sunt mai puțin susceptibili să facă obiectul măsurilor de activare și nu sunt obligați să își caute un loc de muncă pentru a beneficia de prestații.

Diferențe persistente între bărbați și femei

Deși criza a diminuat unele dintre disparitățile de gen cu care se confruntă femeile (în mare parte din cauză că sectoarele dominate de bărbați au fost cele mai lovite de criză), aceste diferențe de gen încă mai persistă în ceea ce privește participarea pe piața forței de muncă, remunerarea și riscul de sărăcie. În plus, femeile au în continuare tendința de a lucra mai puține ore în total decât bărbații și, deși acest lucru poate reflecta unele preferințe individuale, aceasta duce la posibilități reduse de dezvoltare a carierei, salarii mai mici și pensii viitoare mai mici, neutilizarea deplină a capitalului uman și, prin urmare, o creștere economică și o prosperitate mai redusă. Disparitățile de gen generează, prin urmare, atât creșterea costurilor economice, cât și creșterea costurilor sociale și ar trebui să fie găsite soluții eficiente atunci când ele rezultă din obstacole sau constrângeri venite din partea societății sau a instituțiilor.

Se pot observa unele diferențe între statele membre în ceea ce privește disparitatea de gen în cazul orelor lucrate: în unele cazuri, o proporție foarte mare de femei lucrează, dar programul de muncă e relativ scurt (de exemplu, în Olanda, Germania, Austria și Marea Britanie); în altele, participarea femeilor e mai redusă, dar cele încadrate în muncă tind să lucreze relativ mai mult (în numeroase țări din Europa Centrală și de Est, Spania, Irlanda). Numai unele state membre (în special țările nordice și cele baltice) reușesc să combine ratele ridicate de ocupare a forței de muncă feminine cu un nivel scăzut de disparitate de gen în ceea ce privește orele lucrate. O politică eficace cuprinde un timp de lucru egal indiferent de gen, o muncă flexibilă pe scară largă, stimulente pentru împărțirea muncii neremunerate în cadrul unui cuplu și sisteme de îngrijire a copiilor în creșe și grădinițe mai compatibile cu un loc de muncă, mai accesibile și abordabile, cu program mai lung.

Dimensiunea socială a UEM

Creșterea continuă a divergențelor macroeconomice, sociale și de ocupare forței de muncă amenință obiectivele centrale ale UE, astfel cum sunt prevăzute în tratate, și anume să fie în beneficiul tuturor membrilor săi prin promovarea convergenței economice și să îmbunătățească viața cetățenilor din statele membre. Cea mai recentă analiză arată că divergențele actuale își au originea în primii ani de introducere a monedei euro, atunci când, în unele state membre, creșterea dezechilibrată bazată pe acumularea datoriei, alimentată de ratele scăzute ale dobânzii și un nivelul ridicat al afluxului de capital, a fost asociată deseori cu evoluții dezamăgitoare în materie de productivitate și de competitivitate.

În absența posibilității de devalorizare a monedei, țările din zona euro care încearcă să își recâștige competitivitatea costurilor trebuie să se bazeze pe o devalorizare internă a salariilor (controlul salariilor și al prețurilor). Această politică are însă limitele și dezavantajele ei, mai ales în materie de creștere a șomajului și de dificultăți sociale, iar eficacitatea ei depinde de mulți factori, cum ar fi deschiderea economiei, rezistența cererii externe și prezența politicilor și a investițiilor care favorizează competitivitatea nebazată pe prețuri.

Comisia a propus în octombrie 2013 în comunicarea sa privind dimensiunea socială a UEM o supraveghere sporită a situației sociale și a ocupării forței de muncă (a se vedea IP/13/893). Pe termen lung și după modificări ale tratatului, o capacitate bugetară a UEM, dublată de un mecanism capabil să absoarbă șocurile ar putea completa instrumentele de coordonare existente.