de Christopher Dembik
În 2013, am avut șansa să-l întâlnesc pe ministrul polonez de finanțe, Grzegorz Kołodko, care este considerat arhitectul miracolului economic din Polonia, prin impunerea unei agende liberale la mijlocul anilor ’90. Am discutat, la vremea respectivă, despre creșterea economică slabă din Franța și-mi amintesc vigoarea cu care a criticat taxa de impozitare de 75% asupra veniturilor francezilor bogați: “Nici comuniștii nu și-ar fi permis asta!”
Din 2012 încoace, lumea a dezbătut mult faptul că Franța e percepută ca fiind “anti-business” și “anti-bunăstare”. Creșterea taxelor și sprijinirea protecționismului arătate de fostul ministru al economiei Arnaud Montebourg nu au ajutat prea mult economia Franței. Dimpotrivă, au avut un impact negativ și au contribuit la scăderea investițiilor străine directe în 2012 și 2013.
Acum un deceniu, Franța era printre economiile europene fruntașe. PIB-ul Franței era egal cu al Germaniei. Acum, e cu 8% mai mic. În timp ce Germania a implementat un program de reforme foarte pragmatice, așa numita Agenda 2010, Franța s-a culcat pe-o ureche. Franța a fost mereu leagănul unor companii extrem de inovatoare care au devenit rapid lidere în domeniu, chiar la nivel global. Dorința de inovație a creat lucruri magnifice în Franța, cum ar fi automobilul electric sau trenurile de mare viteză. Țara se află printre cele mai bine educate sisteme din lume și este recunoscută pentru cultura antreprenorială.
Stagnare persistentă
În pofida punctelor forte, Franța pare incapabilă să-și revină din criză. Nu a fost obișnuită, în ultimii ani, cu o economie a cărei creștere să fie aproape zero. Situația pare mai degrabă desprinsă din secolul al XIX-lea. Cu toate acestea, toate datele economice arată că Franța e captiva stagnării. În scenariul cel mai bun, creșterea economică a Franței ar putea trece puțin peste 1,5% în 2016. Acest nivel de creștere abia ține sub control șomajul. În orice caz, Franța ar trebui să se obișnuiască cu șomajul ridicat, având în vedere că a crescut natural de la 7% la 9% în ultimii ani.
Față de vecinii săi, Franța pare să nu știe cum să profite de condițiile economice excepționale (dobânzi scăzute până la niveluri istorice, un euro slab și reducerea prețului la țiței cu 50%). Cele două perioade de dezvoltare economică solidă (1986–1990 și 1997–2001) au fost însoțite de aceleași două elemente – prețuri șoc la țiței și politici monetare îmbietoare, dar un al treilea mix este vital creșterii economice: revoluția tehnologică și inovația financiară. Liberalizarea fiscală a fost motorul principal al perioadei 1986–1990, în care a fost înregistrată o rată de creștere a PIB de 3,4%, în vreme ce ecosistemul dezvoltat în jurul internetului a făcut economia să exulte la sfârșitul anilor ’90.
Inovațiile sunt numeroase, încă, în domeniul tehnologiei de înaltă precizie, dezvoltarea dronelor sau energiei regenerabile, dar nu s-a întâmplat nimic notabil în zona noilor sectoare industriale dominante. Ciclul tehnologic actual este în fașă, neavând cum să aibă un impact pozitiv semnificativ asupra economiei.
Foamea de investiții private
Nivelul foarte scăzut al investițiilor private este, probabil, cea mai mare provocare a economiei franceze. În pofida așa-numitului “pact de responsabilitate” cu companiile, investițiile private vor rămâne, pentru următorii doi sau trei ani, la nivelul pre-criză. Inovația necesită mai multe investiții private. Companiile nu pot rămâne la un nivel decent de cheltuieli operaționale și investiții, dacă previziunile legate de profit nu se și adeveresc, la un moment dat.
Începând cu anii ’80, profitabilitatea companiilor franceze a scăzut considerabil, în special din cauza sistemului fiscal francez, complex și înfometat. În Franța, companiile trebuie să plătească, direct și indirect, 153 de taxe, în vreme ce sistemul german impune doar 55. Acest lucru a inhibat, în mod sigur, investițiile. Doar reducerile de taxe pentru companiile mici și mijlocii ar putea inversa acest trend negativ și ar putea avea un impact pozitiv asupra încrederii generale din mediul de afaceri. Ar avea sens, de exemplu, să fie avantajate în competiția cu companiile mai mari prin reducerea impozitului pe profit sub 33,3%. Ar fi just și onest, gândindu-ne că firmele mari au mai mulți bani și abilități crescute de a găsi chichițe legislației pentru a plăti mai puține taxe.
Însă Franței îi lipsește dorința politică de a face reformă. François Hollande nu a fost ales de cei printre care e popular pentru a aplica măsuri de austeritate, ci pentru a impulsiona creșterea și a menține slujbele din sectorul public. Sub presiunea UE, el a făcut anumite demersuri pentru a schimba agenda reformei, dar opoziția din sânul Partidului Socialist a fost atât de acerbă, încât guvernul a fost nevoit să apeleze la un procedeu constituțional extrem de rar folosit și să impună legea prin decret. Perspectivele pe termen scurt nu arată prea bine pentru reformă. Cu doi ani înainte de alegerile prezidențiale, e foarte probabil ca François Hollande să adopte poziția “așteptăm și vedem”.
De fapt, problema e că situația nu e atât de rea, încât să provoace o reformă ambițioasă. În pofida unei creșteri economice de doar 1%, Franța rămâne unul dintre cele mai dezvoltate state din lume. Nu îi încurajează pe politicieni să ia măsuri disperate. În fața unei posibile înfrângeri zdrobitoare administrată de Frontul Național, parlamentarii Partidului Socialist se vor distanța de guvern și de agenda lui de reforme moderate, pentru a-și păstra fotoliile. Nu trebuie să ne așteptăm la mari schimbări în procesul de reformă în următorii doi ani. Economia Franței va crește, fără îndoială, dar va rămâne în urma restului statelor dezvoltate din Europa.
Motive să fim optimiști
Cu toate acestea, Franța nu e o cauză pierdută. Sunt multe motive să fim optimiști pe termen lung. Franța își deschide porțile către noi culturi, experiențe și modele. Acum 10 ani, de pildă, era o erezie să angajezi manageri străini în fruntea companiilor franceze. Acum nu mai este ceva neobișnuit. Franța se concentrează acum pe modelul german, dar sunt multe lucruri pe care le poate învăța din Europa de Est, America de Nord și chiar Asia. Francezii sunt, în mod tradițional, temători în fața riscurilor – e în cultura franceză – dar lucrurile par să înceapă să se schimbe. Au realizat că “statul bunăstării” nu mai este un proiect fezabil din cauza presiunii pe care o pun demografia pieței muncii, sistemul de pensii și nivelul datoriei publice. Discursul s-a schimbat: statul încurajează antreprenorii și investitorii străini să-și asume riscuri și le creează avantaje. “Cu cât vă asumați mai multe riscuri, cu atât ne vom asuma și noi mai multe”, a spus ministrul economiei Emmanuel Macron. Va trece ceva timp până se vor îmbunătăți lucrurile. Nu mă îndoiesc de faptul că vremurile bune or să vină, nu le-am trăit deja.
Despre Christopher Dembik
Christopher este economist la Saxo Bank în Paris, Franța. Conduce departamentul de macroeconomie și cercetare a piețelor financiare pentru reprezentanța Băncii din Paris. Are un masterat în Științe Politice la Sciences Po Paris și un MBA la Institute of Economics of the Polish Academy of Sciences.
{mosloadposition user9}
