La 20 de ani de la apariția oficială a trupei, odată cu lansarea primului album în anul 1997, “Băieți de cartier”, La Familia se alătură grupului Global Records.
După vestea că Sișu și Puya vor cânta din nou împreună, cei doi anunță noua colaborare cu Global Records pe partea de management, imagine și booking.
Deși mulți nu au crezut în revenirea La Familia iată că s-a întâmplat! 2000 de oameni au strigat „La Familia” în parcul IOR și ne-am simțit ca în 98… mai pe românește “nu mor caii când vor câinii”. – Puya
Ne bucurăm de revenirea pe aceeași scenă „La Familia” și că de acum fac parte din portofoliul nostru. Avem deja multe planuri îndrăznețe împreună și o serie de concerte stabilite. – Răzvan Munteanu, Managing Partner Global Entertainment.
La 11 ani de la lansarea ultimului album lansat sub titulatura „La Familia”, luna aceasta, trupa bucureșteană de hip-hop vine cu noul album “Codul bunelor maniere” pe care urmează să-l promoveze printr-o serie de concerte în toată țara.
„La Familia” s-a format ca trupă în 1996. Cei doi membrii, Dragoș „Puya” Gărdescu și Tudor Sișu, au avut o ascensiune rapidă, cucerind publicul din România prin atitudine și stilul lor original de a face muzică.
Albume ca „Nicăieri nu-i ca acasă”, „Bine ai venit în paradis” sau „Familiarizează-te” le-au adus aprecierea fanilor și criticilor de gen, „La Familia” devenind un punct de referință în Hip-Hop-ul românesc.