Informaţia geografică este valorificată în programele de mediu. Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Marină (coordonator proiect), SIVECO Romania, Universitatea Ovidius Constanţa (Facultatea de biologie şi hidrologie), Universitatea Bucureşti (Facultatea de geografie) dezvoltă în parteneriat proiectul ECOMAGIS în cadrul Programului Naţional de Cercetare, Dezvoltare şi Inovare PN II.
Proiectul vizează implementarea unui sistem informatic geografic (GIS) pentru evaluarea şi monitorizarea stării biocenozelor şi depistarea tendinţelor de modificare a acestora în zona costieră şi maritimă, în relaţie cu noile modificări climatice actuale.
Scopul proiectului este de a crea o rețea științifică și tehnologică prin implementarea unui sistem informaţional integrat care să susţină activităţile de management al zonei costiere pentru protecția eficientă a acesteia şi pentru conservarea și reabilitarea ecosistemului litoralului românesc.
Sistemul operațional informațional integrat va oferi date și informații de bază necesare monitorizării şi evaluării mediului marin de coastă din apele românești, precum şi evaluări și prognoze pentru organizaţiile din domeniul protecţiei mediului.
“În acest proiect, compania noastră va dezvolta o aplicaţie GIS care presupune integrarea informaţiilor de natură grafică şi text într-o bază de date geospaţiale. De asemenea, vom realiza un portal pentru schimbul și partajarea de la distanță de exemple de bună practică între organizaţiile de mediu”, a declarat Monica Florea, director departament Research & Development SIVECO Romania.
Proiectul se va finaliza în luna iunie 2015.
Datorită importanţei economice, zona costieră impune măsuri concertate de protecţie şi gestionare în vederea dezvoltării durabile. Zona costieră reprezintă spaţiul geografic care include apele de coastă de suprafaţă şi subterane, litoralul, terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafaţă şi subterane ale acestora, insulele şi lacurile sărate, zonele umede în contact cu marea, plaja şi faleza.
Prin evaluarea de mediu şi a vulnerabilităţii ecologice de coastă în conformitate cu modificările actuale la nivel mondial se vor identifica soluțiile tehnice și posibilitățile de reabilitare a acestei zone.