Simtel Team (BVB: SMTL), companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, raportează o cifră de afaceri record de 18,5 milioane de lei în primele șase luni din 2021, în creștere cu 30% față de aceeași perioadă a anului trecut și un profit net de 0,76 milioane de lei, o majorare cu 41% comparativ cu aceeași perioadă din 2020. Proiectele de energie regenerabilă au contribuit cu 79% la cifra de afaceri totală.
„În primele șase luni din 2021 am avut parte de o activitate intensă pe toate cele trei linii de business principale, energie regenerabilă, telecomunicații și automatizări. Totodată, este important să subliniem că rezultatele din primul semestru din 2021 au fost realizate în mod organic, deoarece capitalul atras în timpul plasamentului privat a intrat în bilanț la sfârșitul lunii mai 2021 și nu a fost utilizat înainte de sfârșitul primei jumătăți a acestui an. În continuare credem că ne aflăm într-un moment unic, deoarece contextul este favorabil pentru toate liniile de activitate ale companiei noastre. În următoarea perioadă avem în plan atragerea de capital nou pentru a ne accelera și mai mult dezvoltarea, prin implicarea în mai multe tranzacții de tip M&A care să completeze gama noastră de servicii. Ne uităm în special la companii care activează în zona de servicii de operare parcuri fotovoltaice, predicție producție/consum energie, stații de încărcare electrice precum și companii care activează în nișa de robotică industrială. Le mulțumim tuturor investitorilor care au decis să investească în acțiunile Simtel și să aibă încredere în planul nostru de dezvoltare a afacerii,” a declarat Iulian Nedea, CEO al Simtel Team.
Divizia de energie regenerabilă a companiei a contribuit cu 79% la cifra de afaceri totală, aproximativ 14,6 milioane de lei, pe fondul cererii tot mai ridicate pentru soluțiile oferite de Simtel în domeniu. Pe parcursul primelor șase luni ale anului, compania a fost implicată într-o serie de proiecte importante pentru dezvoltarea sectorului de energie regenerabilă în România. Unul dintre aceste proiecte a fost construirea pentru Kaufland România a două centrale electrice ce au presupus instalarea a peste 1300 de panouri fotovoltaice. Acestea au o capacitate de 490,5 KWp și vin în sprijinul mediului înconjurător prin reducerea cu peste 760 de tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon. De asemenea, tot în această perioadă, Simtel a realizat construcția unui parc fotovoltaic de peste 0.6MWp în București pentru un retailer internațional de mobilă.
Pe lângă activitatea de construire de centrale fotovoltaice pe acoperișuri, în prima jumătate a anului, Simtel a realizat servicii de mentenanță totală pentru un număr de 20 de parcuri fotovoltaice construite pe teren, ce însumează peste 100 MWp, alte 110 centrale electrice fotovoltaice construite în România, pe acoperiș cu o putere instalată de peste 25 MWp și mentenanță doar la invertoare în peste 50 de parcuri fotovoltaice ce însumează peste 200 MWp. Astfel, Simtel continuă să fie lider de piață în soluții de design, achiziționare, construcție și întreținere centrale electrice fotovoltaice, în România.
În ceea ce privește viitorul acestei linii de business, compania are în derulare, în momentul de față, contracte pentru construcția a 5 MW de centrale fotovoltaice, ce însumează peste 10.000 de panouri fotovoltaice. Aceste contracte includ peste 25 de proiecte realizate pe acoperiș, cu dimensiuni cuprinse între 50kWp și 1000kWp. Totodată, Simtel continuă colaborarea în acest domeniu cu clienții fideli ai companiei, precum Dedeman, Mega Image, Rewe-Penny Market și Kaufland.
Divizia de telecomunicații a contribuit cu 20% la cifra de afaceri totală a companiei, în prima jumătate a anului 2021, și a adus venituri de 3,7 milioane de lei, cu 15% mai mult decât anul anterior. În această perioadă, Simtel a continuat colaborarea cu Telekom Romania, fix și mobil, Vodafone România la dezvoltarea rețelelor de comunicații sau eficientizarea consumului de energie, dar și la construcția rețelei RoNET în parteneriat cu Telekom ce are drept scop construirea unei infrastructuri naționale de broadband în zonele defavorizate. Divizia de automatizări a contribuit cu 1% la cifra de afaceri în prima jumătate a anului 2021, înregistrând venituri de 0,2 milioane de lei. Activitatea Simtel în acest domeniu a fost axată pe lucrări de punere în funcțiune și mentenanță pentru partenerii companiei, ABB România și Nidec.
Pe lângă cele trei linii de business principale, compania a dezvoltat și continuă să dezvolte noi domenii de activitate, dar care sunt încă în faze incipiente, respectiv rețele de stații de încărcare mașini electrice și distribuție de echipamente necesare construirii de proiecte fotovoltaice.
Simtel Team este listată pe piața AeRO începând cu data de 1 iulie 2021. Compania are o capitalizare de piață de peste 230 milioane de lei. Înainte de publicarea rezultatelor financiare din primele șase luni al anului, acțiunile SMTL erau tranzacționate la 32,95 lei/acțiune.