Simtel Team (SMTL), o companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București a construit pentru Kaufland România, una dintre cele mai mari companii de retail din Europa, două centrale electrice ce au presupus instalarea a peste 1300 de panouri fotovoltaice.
Panourile instalate pe acoperișurile a două magazine situate în București și Focșani au o capacitate de 490,5 KWp și vin în sprijinul mediului înconjurător prin reducerea cu peste 760 de tone pe an a emisiilor de dioxid de carbon.
„Centralele electrice fotovoltaice de pe acoperișurile clădirilor, construite pentru consum propriu, sunt o soluție eficientă, de reducere a facturii de energie dar și de protejare a mediului. Cele două proiecte construite la cheie au fost realizate în 2 luni și jumătate și au avut la bază cerințe clare de la beneficiar. Le mulțumim celor de la Kaufland pentru încrederea acordată în implementarea acestora. Am gândit soluțiile si planificarea astfel încât două echipe au construit centralele în paralel, pe ambele locații. România trebuie să valorifice din ce în ce mai mult energia solară, deoarece aceasta este o soluție reală pentru reducerea poluării și astfel îmbunătățirea calității vieții, dar și pentru eficientizarea consumului de energie, independența energetică pentru beneficiar și predictibilitatea costului cu energia,” a declarat Iulian Nedea, cofondator și CEO al Simtel Team.
Cele două proiecte de instalare de panouri fotovoltaice au fost realizate pentru magazinele Kaufland Focșani și Kaufland Militari din București. Pe acoperișul magazinului Kaufland din București au fost instalate 720 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de peste 1300 de metri pătrați, iar pe acoperișul locației din Focșani au fost montate 588 de panouri, întinse pe o suprafață de peste 1000 de metri pătrați. Pentru realizarea lucrărilor au fost implicate aproximativ 30 de persoane, care au lucrat în paralel la ambele proiecte. Perioada de la proiectare, autorizare, achiziție, instalare și punerea în funcțiune, s-a întins pe parcursul a două luni și jumătate.
„Credem cu tărie că energia ce provine din surse regenerabile este o alternativă viabilă, care ajută la menținerea unui mediu mai curat și mai sănătos. Kaufland România și-a asumat misiunea de a investi constant într-un viitor sustenabil, alături de parteneri care înțeleg importanța acestui demers și sunt în măsură să ne faciliteze accesul la cele mai eficiente soluții. Ne-am propus să dezvoltăm minim 9 instalații de panouri fotovoltaice în alte spații ce aparțin Kaufland România, anual, până în 2025. Iată că mai facem un pas important în acest sens, iar beneficiile sunt evidente. Fructificăm la capacitate maximă energia verde, cu efect imediat în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și a poluării, generând, totodată, o mai mare eficiență economică,” menționează Valer Hancaș, Director Comunicare și Corporate Affairs, Kaufland România.
Producția anuală de energie electrică realizată de cele două magazine va fi de 639,8 MWh, din care 358,5 MWh va fi generată de magazinul din București și 281,3 MWh de cel din Focșani. Echipele Simtel Team vor asigura mentenanța panourilor fotovoltaice, ce presupune monitorizarea 24/7, remedieri corective de orice tip realizate în 24 de ore și revizii anuale pentru a preveni apariția oricăror altor potențiale situații neplăcute în viitor. Cu peste 105 proiecte de centrale fotovoltaice construite, Simtel Team este un pionier în România în domeniul energiei solare. În perioada 2018-2020, compania a fost responsabilă de construcția a aproximativ jumătate din centralele electrice fotovoltaice noi din România, atât ca număr cât și ca putere instalată.
În momentul de față, compania are în proiectare construcția a 3,5MW de centrale fotovoltaice, ce însumează peste 9300 de panouri fotovoltaice. Dintre aceste proiecte, șapte vor avea o putere instalată cuprinsă între 400-500 KW. De asemenea, Simtel Team lucrează și la implementarea unor proiecte fotovoltaice mai mici cu o capacitate instalată cuprinsă între 80-120 KW.
Simtel Team este listată pe piața AeRO din data de 1 iulie 2021. În data de 23 august 2021, acțiunile SMTL erau tranzacționate la un preț de 29,2 lei pe acțiune, compania având o capitalizare de piață de peste 200 de milioane de lei.