Te pui cu blondele? – lider absolut de piaţă
Te pui cu blondele? a fost aseară show-ul urmărit de cei mai mulţi români din mediul urban. Emisiunea prezentată de Dan Negru s-a impus pe primul loc în clasamentul de audienţă, aducând în faţa micilor ecrane o medie de 903.000 de telespectatori din urban. În lupta cu cele 50 de blonde ale lui Negru au intrat aseara Simona Gherghe şi Mihai Morar. În minutul de aur, Antena 1 a fost urmărită de aproape un million şi jumătate de telespectatori.
Antena 1 s-a impus aseară în intervalul 21.17 -21.53 lider de audienţă cu o cotă de piaţă medie de 16.3 procente şi un rating de 8.6 puncte la nivel urban, fiind urmat de PRO Tv cu 14% share şi 7.3 procente rating. Locul al treilea i-a revenit postului Acasa Tv cu 8.6% cotă de piaţă şi 4.5% rating.
În minutul de aur 21.45, Antena 1 a fost urmărită de 1.414.000 de telespectatori din mediul urban, un număr de două ori mai mare decât al celor care, în acelaşi interval, urmăreau programul oferit de Pro Tv.
În confruntarea cu cele 50 de blonde au intrat aseară Simona Gherghe şi Mihai Morar. Blondele lui Dan Negru au început emisiunea în forţă, iar atunci când răspunsurile nu au fost cele corecte au scos la înaintare intrebări incomode pentru cei doi invitaţi. Competiţia a fost acerbă, dar la final blondele lui Negru au reuşit să învingă.
Sursa:Kantar Media
Copyright:ARMADATA S.R.L.
Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group
Analiza este facuta pe targetul all urban
Perioada 14 martie 2012