Signify (Euronext: LIGHT), lider mondial în iluminat, anunță accelerarea testelor la sistemul-pilot LiFi (”light fidelity”), transmisia de date prin intermediul luminii, lucrând cu peste 30 de clienți din Europa, America de Nord și Asia. Dispozitivele sale de iluminat LED compatibile cu tehnologia LiFi îmbină o calitate excelentă a luminii cu o conexiune wireless sigură, stabilă şi rapidă, care utilizează unde luminoase.
Implementarea tehnologiei LiFi, din Bangalore până în Stavanger
Clienții care testează tehnologia de pionierat sunt localizați peste tot în lume. În Bangalore, India, administratorul clădirii birouri Incubex a amenajat o sală de ședințe LiFi pentru a permite companiilor și start-up-urilor pe care le deservește să exploreze tehnologia.
“De la începuturile noastre am experimentat activ și am promovat noile tehnologii. Oferim celor peste 450 de membri de la hub-ul Tech Park Manya și celor peste 3.500 de membri de la celelalte hub-uri ale noastre oportunitatea să fie primii care au acces la această nouă tehnologie care va ajunge peste tot. Până acum am primit feedback excelent și multe solicitări de la clienţii noștri”, a spus Alap Uttamchandani, fondatorul Incubex.
Atea, liderul de infrastructură IT în regiunea nordică și baltică, implementează LiFi în birourile sale din Stavanger, Norvegia. Compania a instalat corpuri de iluminat LiFi în holul clădirii, pentru a putea prezenta demonstrativ tehnologia și a permite vizitatorilor să testeze noua modalitate de conexiune wireless.
Compania de telecomunicații Orange este un alt client care implementează sistemul-pilot în birourile sale din apropierea Parisului, unde este testată tehnologia LiFi.
In Singapore, Republic Polytechnic va instala LiFi în Laboratorul de Dispozitive Inteligente şi intenționează să ofere studenților noi oportunități de învățare și să extindă expunerea acestora la tehnologii inteligente de iluminat. Politehnica este primul institut de învățământ superior din Asia de Sud-Est care a adoptat LiFi.
Conexiune la Internet în bandă largă prin iluminat
“Programul nostru pilot demonstrează potențialul uriaş al acestei tehnologii”, a spus Michel Germe, Directorul LiFi în cadrul Signify. “Am primit sute de cereri de la potențiali clienți din toate colțurile lumii, care au dus la dezvoltarea unor aplicaţii create împreună cu ei, precum comunicarea între roboți în facilitățile de producție. Pe lângă cele 30 de proiecte pilot, am instalat LiFi în 26 dintre clădirile noastre din lume.”
Proiectele pilot subliniază angajamentul Signify de a dezvolta inovații în beneficiul clienților săi și poziționarea sa ca lider în industrie, care exploatează potenţialul luminii de a deveni un nou limbaj inteligent.
LiFi: conexiune în bandă largă prin iluminat
LiFi oferă o comunicaţie fără fir de mare viteză în două sensuri, la fel ca WiFi. Însă, în loc să folosească semnale radio, folosește unde luminoase pentru a transmite datele. Corpurile de iluminat Philips pentru birouri, care permit LiFi, de la Signify au o viteză de conectare în bandă largă de 30Mb pe secundă fără a compromite calitatea luminii. Această viteză este suficientă pentru a transmite simultan mai multe video-uri de calitate HD în timpul unui apel video.
Cum funcționează LiFi?
Fiecare corp de iluminat este echipat cu un modem incorporat care modulează lumina pentru a transmite date. Lumina este detectată de o cheie de acces USB LiFi introdusă în portul unui laptop sau al unei tablete (în viitor această tehnologie va fi incorporată direct în laptopuri și dispozitive mobile). Cheia de acces USB LiFi retrimite date către corpul de iluminat printr-o conexiune în infraroșu.
Avantajele LiFi
LiFi oferă beneficii superioare în comparaţie cu tehnolgia WiFi clasică, deoarece poate fi utilizată în locuri unde frecvențele radio interferează cu echipamentele, cum ar fi spitalele, sau în care semnalele WiFi nu ajung sau sunt slabe, cum ar fi subsolurile. De asemenea, poate fi utilizată cu succes în mediile care necesită maximă securitate; de exemplu, back office-ul unei instituții financiare sau al unui serviciu guvernamental. LiFi adaugă un grad suplimentar de securitate, deoarece lumina nu poate trece prin pereți.
Signify a devenit noul nume al companiei Philips Lighting începând cu 16 Mai 2018.