Campania “Shop like a Jedi” realizată de Publicis România pentru Carrefour România are doua nominalizări la Festivalul Internațional de Creativitate Cannes Lions 2016, la categoria Media, pentru “Retail, e-Commerce, Restaurants & Fast Food Chains” și “Use of Screens”.
Campania a fost premiată luna trecută cu încă două trofee Gold la Premiile FIBRA 2016, la categoriile Craft – Best Use of Technology și Promo & Activation – Shopper Experience, și cu un trofeu Silver la categoria Digital Branded Tech.
De asemenea, “Shop like a Jedi” a ocupat locul 1 în top ADC*România din luna ianuarie și a apărut în Directory Magazine (Marea Britanie), renumita publicație a celor mai creative campanii în Direct Marketing, la nivel internațional. Campania “Shop like a Jedi” s-a mai bucurat de apariții în cunoscute publicații de advertising, precum: TrendHunter, PSFK sau Digital Buzz.
“Suntem incantati de această realizare și ne bucurăm că împreună cu Publicis România am implementat o campanie de loializare complexă. Astfel, am îmbinat cu succes universul Carrefour cu universul Star Wars, iar acest lucru este confirmat de cel mai mare festival de creativitate din lume. Ne bucurăm ca am putut oferi clienţilor noştri experienţe noi la cumpăraturi, experienţe inovative ce îmbină tehnologia de ultimă generaţie cu shoppingul clasic, a declarat Andreea Mihai, Director de Marketing&Comunicare, PR&Solidaritate, Dinamică Comercială&Pricing Carrefour România.
La finalul anului trecut, Carrefour şi-a propus să ofere clienţilor săi un mod inedit de a face cumpăraturile. Astfel, clienții din Carrefour Mega Mall Hypermarket au avut ocazia să devină adevarați Jedi și să își aleagă, cu ajutorul celebrei “Forțe” din Star Wars, produsele preferate direct de pe raft.