Cei doi piloti ai echipei Shark Racing, Gabriel Laurentiu ENE si Alex MIREA, au avut parte de un start bun in sezonul 2015 al Campionatului National de Viteza in Coasta Dunlop. Rezultatele obtinute in Trofeul Rasnov i-au motivat si ambitionat deopotriva pe cei doi piloti bucuresteni care isi doresc un parcurs lipsit de probleme tehnice la Alba Motor Challenge. Cele doua modele Honda Civic au suferit mici imbunatatiri si sunt 100% pregatite sa atace traseul tehnic de la Straja.
Dupa o prima etapa incheiata pe pozitia fruntasa la clasa H3, Gabriel Laurentiu ENE isi propune acelasi obiectiv. „Ma indrept spre Alba Iulia cu moralul ridicat dupa victoria de la Rasnov si abia astept sa pilotez din nou modelul Honda. Etapa de la Straja este una deosebit de frumoasa atat din punct de vedere al traseului, cat si al spectatorilor care sunt prezenti in numar mare pe marginea probei de concurs. Evident ca imi doresc sa repet rezultatul de la Rasnov si voi incerca sa abordez in acelasi mod si aceasta etapa.” declara Gabriel Laurentiu ENE.
„Plec spre Alba bucurandu-ma de aceasta sansa de a fi prezent, cu toatea astea sper sa nu pierd foarte multe puncte nici la Alba.” declara Alex MIREA cu cateva zile inainte de startul celei de-a doua etape din Campionatul National de Viteza in Coasta Dunlop. „Imi doresc sa fim feriti de probleme tehnice si sa pot realiza cele doua urcari de concurs in conditii optime pentru ca etapa de la Alba Iulia se numara printre preferatele mele. Imediat dupa Trofeul Rasnov am efectuat o mica sesiune de teste impreuna cu Mario LASLO, mecanicul nostru, unde am corectat tinuta de drum a masinii, care ne-a creat mari probleme in prima etapa a campionatului. Am reusit sa imbunatatim tinuta de drum insa momentan nu sunt pregatit din punct de vedere tehnic sa ma bat pentru podium.” incheia Alex.
A doua etapa din Campionatul National de Viteza in Coasta, Alba Motor Challenge, va avea loc in perioada 23-24 mai 2015, in localitatea Straja, judetul Alba.
Shark Racing beneficiaza de sprijinul sgmarket.ro si Vip Best Cars Service pe intreaga durata a sezonului competitional 2015.