Astăzi, ceasurile automatice nu mai sunt privite doar ca un instrument util pentru afişarea orei. Ele au devenit un simbol al eleganţei către care tot mai multe persoane îşi îndreaptă atenţia. Aceste ceasuri de mana reprezintă dovada unei îmbinări reuşite între tradiție şi tehnologie avansată, între mecanisme folosite de sute de ani şi concepţii moderne de design.
Mecanismul de funcționare a ceasurilor automatice
Mecanismul de funcționare se bazează pe un rotor, care se activează prin mișcarea mâinii. El se rotește în jurul unui ax și generează energia necesară pentru a alimenta întregul sistem de funcționare al ceasului. Ceasul automatic se va încărca cu energie prin simpla mișcare a mâinii, chiar și atunci când mergi. Din acest punct de vedere, este foarte ușor de întreținut. Însă dacă nu îl foloseşti o perioadă mai îndelungată, ceasul trebuie repornit prin întoarcerea cheiţei şi câteva mişcări uşoare.
E bine de ştiut că există cutii speciale pentru întors orice model de ceas automatic. Aceste cutii au un dublu rol: să menţină ceasul în stare corectă de funcţionare chiar şi atunci când nu este folosit, iar pe de altă parte oferă un spaţiu elegant pentru păstrarea lui în cele mai bune condiţii.
Ponturi pentru întreținerea unui ceas automatic
Ceasul automatic trebuie să fie purtat cu grijă pentru că nu este rezistent la șocuri și nu oferă rezistență la apă. Prin urmare, atunci când întreprinzi diferite activități în care există riscul de lovituri, este indicat să dai jos ceasul de la mână. De asemenea, dacă ești la mare este recomandat să nu intri în apă cu ceasul pe mână, apa de mare fiind un inamic redutabil pentru mecanism. Un alt sfat util (pentru a te bucura cât mai mult timp de achiziţia ta) este acela de a nu lăsa ceasul în apropierea dispozitivelor electrice sau electrocasnice cum ar frigiderul, televizorul, sistemul de boxe, sau chiar routerul de la internet. Motivul principal este riscul apariţiei unui câmp magnetic ce poate afecta funcționarea optimă a ceasului.
Indiferent dacă porţi ceasul zilnic sau doar ocazional, este de dorit să eviți pe cât posibil contactul cu suprafețe dure sau abrazive pentru a nu deteriora sau chiar sparge cadranul ori capacul de pe spate, care la multe modele este din sticlă transparentă. Şi schimbările bruşte de temperatură, cu variaţii mai mari de 10 grade Celsius, pot afecta negativ piesele componente.
Servisarea ceasului automatic într-un centru specializat trebuie făcută o dată la 2-3 ani. Această operaţiune constă în curăţarea de praf, lubrefierea şi în final reglarea mecanismului.
Investiţia ta într-un ceas automatic va fi protejată în măsura în care tu ai înţeles să acorzi atenţie întreţinerii lui.
Eleganța și prestanța sunt caracteristici care fac din ceasurile de mână automatice un accesoriu tot mai râvnit. Iar ca să fii sigur că totul va merge bine, ai grijă să citeşti şi să urmezi instrucţiunile pe care orice producător care se respectă la pune la dispoziţia cumpărătorului.
În plus, dacă vrei un cadou mai altfel cu care să-l impresionezi pe viitorul proprietar, un ceas automatic este tocmai potrivit pentru a îndeplini acest deziderat.