Auditia in premiera a spectacolului „Sfantul Ioan Gura de Aur – Ziditorul de suflete”, dupa un scenariu de Ina Sterescu, va avea loc luni, 8 noiembrie, de la ora 11.00, la Clubul Ramada Majestic din Bucuresti.
In distributie: Mihai Cafrita, Nicolae Urs, Stefan Velniciuc, Jeanine Stavarache, Ruxandra Sireteanu, Catalina Mustata, Violeta Berbiuc, Magda Condurache, Mihai Niculescu, Florin Anton, Ion Arcudeanu, Gelu Nitu, George Grigore, Dan Burghelea. Producator: Irina Soare. Regia de montaj: Dana Lupu si Bogdan Golovei. Regia de studio: Violeta Berbiuc. Regia muzicala: Patricia Prundea. Coloana sonora si regia artistica: Vasile Manta.
Teatrul National Radiofonic pentru Copii a initiat, in anul 2000, un ciclu de spectacole dedicate celor mai importante figuri din calendarul crestin ortodox dar si evenimentelor care au marcat cele doua milenii de existenta a Bisericii; Sfanta Maria – Cheia Imparatiei Cerurilor, Icoana nestiuta, Sfanta Vineri – viata Cuvioasei Parascheva, Sfantul Ierarh Nicolae, Viata si faptele Sfantului Vasile cel Mare, Sfantul Calinic – Calugarul fara de arginti, Sfantul Pantelimon – Doctorul fara de plata sunt doar cateva titluri de asemenea montari radiofonice care si-au propus sa readuca in atentia publicului ascultator figurile unor personalitati marcante din istoria Umanitatii, care prin curaj, demnitate si traire crestina se pot constitui si astazi in repere morale de nezdruncinat, atat de necesare pentru traitorii zbuciumatului mileniu trei.
Scenariile acestor spectacole, realizate pe parcursul unui deceniu, sunt semnate de Ina Sterescu, experimentat si profesionist om de televiziune, al carui nume a putut fi des intalnit pe genericele emisiunilor religioase dar si ale celor dedicate celor mai mici ascultatori la Postul National de Televiziune.
Cea mai recenta premiera a Teatrului National Radiofonic pentru copii, intitulata „Sfantul Ioan Gura de Aur – Ziditorul de suflete” recreeaza, o data in plus, o lume, care pare astazi definitiv pierduta si in care minunile puteau fi intalnite la tot pasul, pentru cei cu sufletul curat si deschis spre a primi Cuvantul cel Dumnezeiesc.
Sfantul Ioan Gura de Aur – Hrisostomul, supranumit Trambita de Aur a Ortodoxiei, este praznuit in calendarul crestin ortodox la 13 noiembrie, de aceea spectacolul radiofonic care ii este dedicat va putea fi ascultat duminica, 14 noiembrie 2010, de la ora 9.05, la Postul Romania Actualitati.