Vedetele Karina Smirnoff, Chad Johnson, Malika Haqq, Ronnie Magro-Ortiz, David Mcintosh, Tiffany Pollard, Calum Best şi Dorothy Wang fac parte din noua distribuţie
Dragostea poate fi greu de găsit, iar dacă eşti o vedetă permanent urmărită de microscopul mediatic, a-ţi găsi alesul este şi mai dificil. Anul trecut, lumea a văzut cum Pauly D şi Aubrey O’Day s-au îndrăgostit în primul sezon din Famously Single. Populara serie revine cu sezonul doi, în care apar șapte vedete noi şi una din prima serie. Toate au trecut prin relaţii publice, despărţiri petrecute în ochii lumii şi vor să înveţe cum să aleagă, în sfârşit, partenerul potrivit.
Vedetele din acest sezon vor locui împreună într-un loft din Los Angeles şi vor participa la exerciţii de dating şi sesiuni de coaching, alături de experţii în relaţii Dr. Darcy Sterling şi Robert Mack. În plus, vor merge la întâlniri, în care vor căuta iubirea care le-a lipsit până acum. Al doilea sezon al show-ului Famously Single are premiera vineri, 21 iulie, la ora 22:00, la E!
În primul episod al noului sezon, vedetele se mută împreună şi au prima lor şedinţă cu Dr. Darcy. După doar o zi în casă, încep să apară scânteile iubirii şi să se formeze deja cupluri, starurile începând să îşi dea seama că cel mai rapid mod de a nu mai fi singure este să privească în jur. De-a lungul celor 8 episoade de câte o oră, telespectatorii vor vedea cum câteva vedete singure de la Hollywood vor fi testate, într-o călătorie menită să le vindece de traumele trecutului şi să le ajute să descopere, în sfârşit, dragostea adevărată.
În al doilea sezon al emisiunii Famously Single apar:
Calum Best
Modelul şi petrecăreţul britanic revine pentru încă un sezon în Famously Single, după ce nu a putut renunţa la fetele rele. Oare acum este pregătit să facă o schimbare?
Malika Haqq
Deşi cea mai bună prietenă a lui Khloe Kardashian a avut recent probleme din dragoste, acum întâmpină viitorul cu inima deschisă.
Chad Johnson
După două apariţii rebele în The Bachelorette şi Bachelor in Paradise, acest burlac celebru în lumea reality show-urilor caută în continuare dragostea. S-a întors şi nu pleacă nicăieri.
Ronnie Magro-Ortiz
Merge la sală. Este bronzat. Dar este gata pentru noi întâlniri? Veteranul emisiunii Jersey Shore este iar singur şi speră să găsească dragostea, fără a mai da de momente explozive pe parcurs.
David Mcintosh
Un fost agent de securitate şi soldat britanic, David a devenit un actor şi un model de fitness care îşi expune mereu atuurile fizice. Prin urmare, caută dragostea purtând mereu cât mai puţin haine posibil.
Tiffany Pollard
O figură omniprezentă în reality show-uri în care caută iubirea, aceasta speră că Famously Single va fi ultima ei destinaţie. După ce a participat la Flavor of Love, I Love New York şi Celebrity Big Brother, nu vrea să renunţe la porecla auto-impusă: „HBIC” („Head B*tch In Charge”).
Karina Smirnoff
Dansatoarea profesionistă de la Dancing with the Stars vrea să scape de trecutul plin de iubiri ratate, după ce întreaga ţară a văzut cum i s-a dărâmat relaţia, în sezonul 18 al emisiunii-concurs. Karina are în urmă o mulţime de foşti logodnici şi este gata să meargă mai departe şi să facă pasul următor.
Dorothy Wang
Starul emisiunii #RichKids of Beverly Hills îşi foloseşte înclinaţia eclectică pentru fashion şi gustul fin pentru a-şi construi imperiul de produse de lux accesibile, dar le va putea utiliza şi în drumul spre dragostea adevărată?
Antrenorii care revin la Famously Single sunt:
Dr. Darcy Sterling
Gazda emisiunii şi expert în relaţii, Dr. Darcy Sterling este inteligentă şi sexy, abordând totul direct, fără a se codi. Are cabinetul în New York, licenţă de Clinical Social Worker şi este pregătită să scoată la înaintare toţi aşii din mânecă, pentru a le transforma pe vedetele Famously Single în vedete îndrăgostite lulea.
Robert Mack
Este un autor aclamat şi relationship coach, cu o mulţime de clienţi: vedete, sportivi, muzicieni, supermodele, politicieni şi oameni obişnuiţi, deopotrivă.
Emisiunea Famously Single este produsă de Irwin Entertainment. John Irwin, Damian Sullivan şi Brent Benedetti sunt producători executivi, iar Casey Spira este co-producător executiv.