Supereroul admirat de fani din toată lumea – Oliver Queen, cunoscut sub numele de Arrow – revine la Universal Channel în sezonul 3 al serialului Arcașul, la numai 13 zile de la lansarea acestuia în SUA.
Sosit expres din S.U.A., mult așteptatul sezon 3 va avea premiera în România exclusiv la Universal Channel marți, 21 octombrie, la ora 23:00.
Sezonul al doilea s-a încheiat cu momente pline de suspans, când Arcașul îl înfrânge pe răzbunătorul Slade Wilson (Manu Bennett), fostul lui aliat şi mentor de pe insula Lian Yu. Dar, ca în toate războaiele, există şi victime. Moira Queen (Susanna Thompson) se sacrifică pentru copiii ei şi îi cade victimă lui Deathstroke, iar sora lui Oliver, Thea (Willa Holland), ajunge într-un exil autoimpus, alături de tatăl ei biologic, Malcolm Merlyn, interpretat de John Barrowman, care va reveni ca membru stabil al distribuției.
Sezonul 3 din Arcașul aduce și mai multă acțiune, pentru că Oliver, alături de mâna sa dreaptă, John Diggle (David Ramsey), specialista în tehnologie Felicity Smoak (Emily Bett Rickards) şi Roy Harper (Colton Haynes), cel mai nou membru al echipei, continuă lupta pentru dreptate, înfruntând inamici vechi și noi.
Un personaj important din acest sezon este Ra’s Al Ghul (Matt Nable), un erou negativ care urmărește să se răzbune pe Malcolm Merlyn. De asemenea, noile episoade readuc întâmplări importante din trecut și dezvăluie mai multe aspecte din viața lui Felicity.
Acțiunea din sezonul 3 al serialului Arcașul se dezvoltă pe planuri surprinzătoare, cu catât mai mult cu cât în această serie reapar personajele interpretate de Brandon Routh, J.R. Ramirez și Austin Butler.
Sezonul 3 din Arcașul începe, așadar, în premieră în România, la nici două săptămâni după lansarea în S.U.A., marți, 21 octombrie, la ora 23:00, la Universal Channel. Episoadele vor fi difuzate săptămânal.